Am primit reproşul că nu am scris „niciun cuvinţel” despre chestiunea finanţării Bisericii. În ultima vreme sunt vizitat cu supărătoare asiduitate de genul ăsta de reproşuri. Că scriu despre X, dau cu el de pământ, dar pe Y nu-l văd, deşi Y ar merita şi el un perdaf rotofei. Că vorbesc despre aderarea la Schengen, dar „mă fac că nu văd” situaţia colectorilor de castane. Dacă spun două vorbe despre cine ştie ce trăznaie, imediat sunt mustrat că ignor criza din Siria, sunt indulgent cu Kim Jr., nu tratez cu rigoare gripa veveriţelor şi tac în chestiunea crizei de muşeţel. Iar dacă nu vorbesc despre toate lucrurile alea, explicaţia e foarte clară, iar mustrătorii mei sunt foarte informaţi: sunt în cârdăşie cu marea conspiraţie mondială, am primit ordin de la MOSAD, sunt bolşevic etc. etc. etc.
Cu alte cuvinte mi se atribuie o funcţiune pentru care nu sunt echipat, pe care nu mi-o doresc şi care nu mi se potriveşte. Ar trebui să devin un fel de „vocea patriotului naţionale” sau măcar un „răcnetul Iuropii”. Procesul ăsta de supra-evaluare, departe de a fi măgulitor, e deranjant. Scriu când vreau, ce vreau şi cum vreau. Cred că lucrul ăsta nu mai trebuia explicat. Lucrurile nu se opresc aici. Nu am doar datoria de a scrie despre ce vrea cutărică, am şi obligaţia de a scrie, de a-mi enunţa opiniile, mormăielile sau răbufnirile în aşa fel încât să fie satisfăcătoare pentru cei care şi-au luat sarcina de a mă supraveghea. Dacă îndeplinesc condiţia asta, atunci sunt „genial”, „excelent”, „senzaţional”, „foarte tare”, „am pus punctul pe i” şi aşa mai departe. În secunda în care ies din parcela pe care am fost repartizat şi nu mai scriu despre ceea ce doresc mustrătorii, dar mai ales în termenii care le sunt lor convenabili, atunci devin prost, dobitoc, sinistru, retrograd, redevine clar că sunt bolşevic, limitat, pe scurt cam bou.
În fine, nu vreau să mă lungesc prea mult pe subiectul ăsta, că nu despre asta voiam să vorbesc. Observ doar că oamenii te respectă doar dacă gândeşti ca ei. Simplul fapt că gândeşti nu interesează, argumentele tale (pe care, oricum, puţini se ostenesc să le ia în seamă) nu interesează, stilistica nu impresionează.
Iertare pentru această lungă şi cumva inutilă paranteză. Mi s-a reproşat, spuneam, că nu am vorbit despre chestiunea finanţării Bisericii. Credeam că e evident că dacă nu o fac înseamnă că subiectul nu mă frământă şi că nu cred că sunt prea priceput la acest subiect. Sigur, am înţeles că azi toţi suntem frământaţi de orice, iar agenda noastră conţine de-a valma chestiune esenţiale precum tentativele de sinucidere ale Oanei Zăvoranu, Eurovisionul, bătaia dintre rapidişti şi stelişti, criza provocată de Coreea de Nord, exploziile solare, reforma euro, tratatul de la Lisabona şi Fuego. Totuşi, în ce mă priveşte, mă deplasez ceva mai dificil prin meandrele concretului aşa că prefer să bat doar câteva poteci, cu care sunt relativ familiar.
Dacă e, totuşi, să spun ceva despre chestiunea finanţării Bisericii, a cultelor religioase în genere, aş zice că aici pot înţelege simultan argumentele ambelor tabere ( pentru că există două tabere, ca în orice chestiune dezbătută în societatea românească – aici nu avem preopinenţi, ci tabere aflate în conflict). Într-un stat laic găsesc firesc ca orice cult religios să supravieţuiască din contribuţia credincioşilor. În măsura în care credincioşii nu sunt interesaţi să sprijine acel cult, nu văd de ce ar face-o statul. În lipsa susţinerii din partea celor care contează, credincioşii, acel cult nu-şi mai are rostul şi dispare. E simplu, e logic. Sau aşa pare.
Pe de altă parte, deşi pare atât de simplu, lucrurile nu stau chiar aşa. Biserica îndeplineşte – ne place sau nu – o funcţie socială, satisface o nevoie a unei foarte importante categorii de oameni. Putem discuta dacă acea nevoie e reală, dacă ceea ce oferă Biserica reprezintă un răspuns valid şi aşa mai departe, dar nu despre asta vorbim acum. Şi atunci mă întreb: dacă putem cheltui sute de milioane pentru a satisface alte nevoi ale societăţii, dacă dăm sume importante pe construcţia de stadioane (ca să aibă unde se încăiera derbedeii), pe săli de sport, festivaluri de tot felul şi tot felul de sărbători câmpeneşti, atunci de ce nu am da bani şi pentru restaurarea Voroneţului?
Cred că adevărata noastră problemă nu e dată de finanţarea Bisericii, ci de felul în care BOR înţelege să cheltuiască acei bani. Nu văd cine s-ar opune dacă statul ar finanţa întreţinerea Voroneţului, Suceviţei, a mânăstirii Arbore, a Coziei, a mânăstirii Neamţului şi aşa mai departe. Dar e clar că avem o problemă când BOR vrea să cheltuiască sume exorbitante pe măgăoaia numită Catedrala Neamului, pe limuzinele prea-sfinţiţilor şi alte asemenea bazaconii.
Vrem să admitem sau nu, Biserica a însemnat de-a lungul timpului nu doar credinţă ci şi cultură, în anumite forme de expresie. E parte a moştenirii noastre, pe care avem datoria de a o îngriji şi de a o da mai departe. Statul nostru a decis că trebuie să ne ia banii şi atât. La apărare nu sunt bani, la poliţie ioc, pentru şcoli canci, sănătate nimic, drumuri deloc. Acum tăiem şi Biserica de pe listă. Aşa să fie. Şi atunci ce face statul cu banii noştri? În afară de contractele pentru Ghiţă şi lefurile pentru parlamentarii care vor să înceteze finanţarea Bisericii de către stat, a spitalelor şi a orice, în genere.
Putem discuta acest subiect, fără patimă, pe argumente. Văd că în discuţie se introduc, constant, tot felul de comparaţii: cum a făcut Germania, ce face Franţa sau ce are de gând să facă Madagascarul. Comparaţia nu e un argument! O dezbatere înseamnă discutarea unor principii, nu şirag de comparaţii.
Eu sunt de acord cu punerea în aplicare a iniţiativei lui Cernea în modul următor: să se taie din cei 0,2% din PIB alocaţi cultelor (sau cât o fi) , procentul celor care s-au declarat atei la recensământ. Cernea zicea că ar fi 80.000 de persoane. Deci, 80.000 raportate la 19 milioane, să zicem, înseamnă 0,4%. Scădem 0,4% din cei 0,2% din PIB, îi orientăm spre altceva – ONG-uri, ecologie, chestii-trestii, iar restul îi dăm la Culte. Aşa ar avea un folos concret şi mărturisirea de la recensământ, când îţi declari religia, nu ar fi numai pentru statistică.
De ce nu invers? Nu contracareaza deloc declararea religiei aiurea (mai degraba optiunea trebuia sa fie: practicant/nepracticant).
Tinand cont de faptul ca bor foloseste cifrele statistice ca argument si se si lauda cu asta, hai sa facem inca un formular de redirectionare ca cel pentru 2%. Fiecare sa directioneze cei X% la ce cult doreste, mai putin ateii. Sumele nedirectionte catre culte (teoretic, ale ateilor) vor fi folosite la orfelinate, azile de batrani, etc.
Banuiesc ca bor nu va avea absolut nicio problema cu aceasta modalitate, tinand cont ca, dupa cum spuneam si mai sus, unul dintre argumentele lor „forte” este procentul de 86% ortodocsi. Nu de alta, dar daca refuza, ar insemna ca mint cu nerusinare… si nu au ei asa ceva in dotare. Chiar vor avea foarte multi bani, asa cum isi doresc, nu-i asa? Catedrala, maine-i gata…
ma consider a fi ateu.
dar , intervine si ratiunea in a vorbi despre biserica,si a incerca sa impun altora ceea ce cred eu ca e bine.
biserica, religia, promoveaza un set de valori morale.nici o religie nu incepe cu reguli de genul ”noi impotriva celorlalti”
tot ce aduce religia rau in societate este interpretarea dogmei de catre cei aflati la un nivel inalt in ierarhia unui cult religios .
pentru ca nimic nu este absolut in religie, textele religioase sunt interpretate de catre ” iluminatii” cultului in functie de ambitiile lor personale, de simpatii si antipatii ,etc
dar esenta religiei e cam aceeasi. bunatate, iubire, intrajutorare.
e usor a spune – nimic nu e bun in religie.
de maine toti abandonam aceasta idee.
mai greu este sa punem in loc un nou sistem moral.
si atunci ne gasim in situatia de a fi noi cei care, conform ambitiilor personale, sa incercam sa ii schimbam pe ceilalti.
inainte de a da foc , e bine sa vedem cum bate vantul.
Biserica a dovedit întotdeauna că se poate adapta extrem de uşor filozofiilor politice (?!) ale celor aflaţi la putere. În sensul ăsta a dovedit versatilitate, flexibilitate, – poate prea multă flexibilitate – şi acum, ca şi înainte de Marea Aplicaţie din Decembrie ’89 nu a existat slujbă în cadrul căreia, preoţii să nu-i pomenească pe mai-marii vremii şi să se roage „pentru sănătatea conducătorilor” deşi aceştia din urmă tocmai aruncau în ocnă prelaţi care chiar reprezentau ceva pentru spiritualitatea şi cultul ortodox. Astea fiind zise, nu-mi rămâne decât să observ că Prea-Fericitul Manager Daniel a transformat instituţia la cârma căreia a fost ales – cum altfel? – cu binecuvânatarea lui Bălălău, într-o afacere profitabilă. De, golanul i-a explicat cum, de la un moment-dat, omul trebuie să se confunde cu instituţia…
Şi fiindcă veni vorba de afaceri, mă gândesc că cetăţeniii votanţi sunt de acord să îşi cedeze parte din munca lor – concretizată în impozite şi taxe – statului, pentru ca acesta să le dea Justiţie şi Apărare, Sănătate şi Carte. Să le luăm pe rând: Justiţie şi Apărare – canci! Poliţia şi sistemul judiciar sunt la genunchiul broaştei! Sănătate – ştim cu toţii cum stă treaba… Carte – numai pentru cine îşi permite… Dacă statul nu a reuşit la capitolele astea, aşa-zise esenţiale, s-a gândit să ne finanţeze măcar hobby-urile. Uite-aşa au început să se întreacă toate guvernările în danii şi retrocedări de bunuri care nu i-au aparţinut niciodată, companiei conduse de cetăţenul bărbos cu fuste şi potcap aurit… Nu s-a mai tras apa la niciun veceu public, inaugurat de reprezentaţii statului, fără tradiţionalul sobor, etc. …
Oamenii au gândit-o cu bătaie lungă: dacă ai nevoie de doctor, înseamnă că nu prea mai eşti în stare să plăteşti impozite şi taxe, n-ar fi cazul să nu o mai fledureşti consumând aiurea şi să te adresezi direct popii? De ce să îţi mai baţi capul cu cartea: îţi spune taica popa cui să-i dai ascultare şi eventual, unde să faci şi ceva danii şi îţi salvezi şi vederea! Ce justiţie, nu ţi-a spus popa că pe lumea cealaltă vei avea parte de dreaptă judecată cu vârf şi îndesat, de nu o să mai ştii ce dracu’ – Doamne iartă-mă! – să faci cu atâta dreptate, aşa că stai cumite şi rabdă acum toate pârţotinele din CSM şi lighioanele de pe la instanţe!
Acum – pe lumea asta! – se va vedea cât de bun manager este dl. Daniel. De ce ar rata posibilitatea de a număra fanii sinceri şi dezinteresaţi, făcând monetarul la deschiderea cutiei milei, sau poate tocmai de asta se teme?…
Fara patima… sa incercam. In primul rand ar trebui sa luam in calcul nevoia pentru care biserica ( recte BOR dar nu numai) ar fi raspunsul. Nevoie care este una creata artificial si intretinuta tocmai pentru a exista o nevoie constanta de „solutie”. Cea mai buna dovada este lupta care se duce pentru introducerea religiei in scoli, inca din frageda pruncie, pentru ca exagerat-de-fericitii constata ca li se cam raresc enoriasii, cei batrani pe cale naturala, cei tineri fiind preocupati de cu totul si cu totul altceva decat taratul pe genunchi si coate si pupatul de maini grasulii sau dat bani pentru „cele crestinesti”. Asa ca trebuie formata o noua pepiniera de cotizanti, cu pretul indobitocirii lor ( ma intreb ce mai inteleg bietii copiii cand la scoala li se preda aparitia omului din glod cu aceeasi solemnitate cu care le este predata evolutia). Indiferent in ce ar crede omul, nu scrie nicaieri ca cineva trebuie sa ii mijloceasca in vreun fel raportul sau cu divinitatea apartinatoare, ca Dumnezeu / Yahve / Allah / Zeul Ploii ar fi un talamb caruia trebuie sa-i explice preotul / rabinul / imamul /shamanul cu voce taraganata si fonfaita ce-a vrut sa spuna „enoriasul”. Sincer nu vad nici o diferenta intre cei enumerati mai sus si persoanele dubioase care fac si desfac cununii sau de „ipotenta” si „pedepsie”. Nevoia de sfatuitor / duhovnic / confident o inteleg prea bine, dar oare cati dintre domniile lor, inregimentatii in BOR, indeplinesc cu adevarat acest rol? Sunt preoti, putini ce-i drept, care isi iau acest rol in serios si pentru ei am toata admiratia. Restul sunt doar paraziti care traiesc din inertia turmei care se teme sa iasa din „randul lumii” si-si asteapta cuminte randul la muls. Problema finantarii BOR mai are si alte bube, anume ca, in Romania, exista si alte culte (care sunt finantate din banii propriilor enoriasi) si agnostici si atei. De ce ar trebui ca si acestia sa plateasca (uneori dublu: o data pentru BOR, o data pentru cultul de care apartin) imbuibarea celor care, vezi doamne, au facut un juramant de saracie? Sa nu confundam banii alocati restaurarii patrimoniului national cu finantarea BOR. Conservarea acestora ar trebui sa fie strict treaba statului, fara ca banutul sa mai fie dijmuit de prea-cuviosi si sifonat in diverse scopuri ce nu au nimic de-a face cu sfintenia. Cat despre ce s-ar putea face cu banii primiti de BOR, am o lista generoasa, dar pe primul loc ar fi sa fie cat mai multi varsati in educatie. Un popor educat nu se lasa calcat in picioare, nu-si alege si nu produce conducatori ca cei pe care ii tot avem noi de la comunisti incoace si poate alege, cu buna stiinta, daca doreste sa finanteze un cult sau altul in loc sa se lase sa i se bage mana in buzunar cu de-a sila. Un popor educat respecta dreptul la exprimare al celorlalti si stie sa ceara ca si dreptul sau la exprimare sa fie respectat. Dar nimeni nu are interesul sau curajul sa educe poporul roman (nu suntem singurii care tindem spre indobitocire crasa de fapt), asa ca deocamdata discutam discutii.
Finantarea cultelor religioase, nu se rezuma la sumele alocate pentru reparatiile bisericilor. Asta, ar fi de inteles, mai ales cand este vorba de edificii cu valoare istorica, de arhitectura, etc., pe care ar avea obligatia sa o faca Ministerul Culturii. Finantarea cultelor religioase implica plata salariilor preotilor ( care nu stim cati sunt, insa stim cati profesori si medici, considerati bugetari, au trebuit sa plece din sistem, sa sa li se taie salariile). Mai stim ca prin introducerea religiei in scoli, acelas buget prapadit, plateste preotii din bugetul infim al Ministerului Educatiei. Au mai primit bisericile, din retrocedari, toate padurile si terenurile Moldovei, ca PIB-ul Mitropoliei Sucevei, este cat al intregii Moldove laice. Au mai primit „”exclusivitate”” la vandut lumanari, candele , mir, apa sfintita ( in cisterne de la pompieri!!) icoane, cruci, haine preotesti…. Apoi, bisericile primesc cu titlu gratuit, terenuri de la administratiile locale, pentru a construi noi biserici, in timp ce un ONG care a solicitat un teren pentru a construit un orfelinat, a fost trimis dupa sponsorizari ca sa plateasca terenul. etc, etc.
Va intreb maestre, daca de dragul principiului „iubeste-ti aproapele, ca pe tine insuti””, de dragul exemplelor biblice cu ajutorarea celor aflati in suferinta, nu ar fi cazul ca Biserica sa ajute un copil orfan, un batran bolnav, o mama cu multi copii? Am uitat… ii ajuta, le cere 10 lei pe un acatist, sa se roage pentru ei.!
Iar argumentul dvs. cu „stadioanele”” nu se sustine. Ele nu sunt biserica ateilor..
sa ma refer in primul rand la paranteza cu care ai deschis:
nu ai nici o olbigatie, fata de nimeni, sa scrii despre ce are el/ea chef. asta e un blog gratis, cititorii cel mult iti pot propune/sugera anumite subiecte, pe care matale, in functie din cum ai cararea la freza in ziua respectiva, poti alege sa le tratezi sau ignori.
revenind la chestia cu releigia:
teoretic vorbim, traim intr-un stat laic. mie mi-ar placea sa vad teoria asta ceva mai mult transpusa in practica.
total de acord cu tratarea anumitor lacase de cult drept obiectiv istoric, cultural, religios, si TURISTIC indiferent ca e vorba de temple romane, grecesti, biserici catedrale a.s.o. e ceva normal, toata lumea incearca sa puna in valoare si sa exploateze (inclusiv financiar) asa ceva.
in rest, fiecare cult ar trebui sa se intretina singu. am vazut suficiente biserici in UK, de exmplu, transformate in altceva (de la locuinta la discoteca), din simplul motiv ca enoriasii nu mai aveau bani/chef sa sustina un numar de x biserici. si nu moare nimeni din cauza asta, pe cuvant. mai degraba, o biserica transformata in carciuma + discoteca e un obiectiv turistic, nu arata deloc rau, pe cuvant, si scoate bani frumosi.
dar cam la asta ar trebui sa se reduca participatia statului (si a platitorilor de taxe).
despre pretentia BOR de a li se inapoi cele confiscate de Cuza nici nu pot sa spun cat de e cretina. maine poimaine ne trezim si cu urmasii tracilor care cer sa li se retrocedeze Sarmisegetuza, sau cu italienii ca vor toata Muntenia si Dobrogea, ca doar a fost a lor acu vreo 2.000 de ani.
Eh… si partea cu secularizarea averilor nu e chiar cum minte bor. In 1863 s-au luat in principal averile bisericilor inchinate in strainatate si pentru a nu exista discriminare, i-au bagat pe toti in aceeasi oala.
90% din ceea ce pretinde bor acum, ar trebui restituit de fapt altora. Nici macar slujbele nu se tineau in romana si tot prin legea aia s-a impus limba romana. Practic, boR a luat fiinta, tot gratie lui Cuza, in 1872, la vreo 5 ani dupa secularizare.
Si daca tot o da bor in diverse si secole trecute, ar trebui sa stie ca donatiile sunt revocabile. Inclusiv cele de la boierii vremii care sigur au niste urmasi doritori de avere. Ca sa nu mai zic de pamanturile transferate prin legi/hotarari ale statului.
Recomand spre lectură Isaia capitolul 64-66. N-are legătură cu finanţarea Bisericii, da’ are darul să mai descreţească frunţile.
In Romania statul plateste salariile preotilor in virtutea secularizarii averilor manastiresti de catre Cuza. Sunt sigur ca BOR ar prefera sa isi recupereze terenurile, probabil vreo jumatate din suprafata tarii, si sa nu mai primeasca cei 700Ron/luna pentru preoti. La cat de bine sunt organizati acum sigur ar face treaba mai buna cu terenurile alea decat reusesc actualmente statul/particularii. Limuzinele in care se plimba ierarhii sunt donatii, nu sunt platite si nici nu pot fi vandute pentru a imparti banii (in eventualitatea in care vreunul ar avea asemenea initiativa).