AcasăRabbi ziceDemocraţia - colecţia de...

Democraţia – colecţia de primăvară

În politica românească definirea priorităţilor ţine seama de o multitudine de factori, de la agenda baronimii ori interesele de gaşcă, până la culoarea ciorapilor lui Barosso, de la criza de pătrunjel până la recensământul foilor de ceapă. Un singur lucru este sistematic ignorat: agenda cetăţeanului. Sau dacă e să folosim vorbe mare: interesul naţional.

Observ că a devenit deja obligatoriu ca la orice pleznire a mucului în fasole să i se reproşeze plebei lipsa de maturitate, de înţelepciune, de discernământ, de persuasiune – altfel spus se foloseşte scuza stupidităţii maselor pentru defrişarea politichiei româneşti de orice urmă de responsabilitate faţă de interesul naţional. Tipul ăsta de retorică, oricât de ticălos în intenţie şi mizerabil în execuţie, nu e lipsit cu totul de dreptate. Într-un sistem corect construit, priorităţile cetăţeanului sunt transferate politicianului şi devine puncte obligatorii ale agendei publice. Însăşi existenţa politicianului e justificată şi normată de raportarea la la aceste priorităţii ale societăţii/cetăţeanului. La noi lucrurile stau pe dos. Pentru că dumnealui cetăţeanul şi-a abandonat tocmai condiţia aceasta, de cetăţean, transformându-se, de multe ori, în microbist de politică, lipindu-se  de iluzia doctrinelor, sloganuri anapoda sau năluci mesianice. Iar apoi preia în lista sa priorităţile politicianului, repetând – de cele mai multe ori într-o ridicolă ignoranţă- fraze şablon, idei regurgitate, resentimente prefabricate.

Cum la noi presa a răposat de mult iar în locul ei s-a aşezat o enormă maşinărie de fabricare a opiniei, lucrurile s-au aplecat şi mai tare în direcţia despre care vorbesc. Pe ici pe colo, câte un blog, câte o gazetă online care se căzneşte să îşi păstreze independenţa mai încearcă să exprime şi opinii care ar trebui să dea măsura autenticelor nevoi ale societăţii. În rest, o ţară de microbişti politici şi zgomotoasele legiuni ale presei de partid(e).

Şi astfel am ajuns să nu mai avem niciun fel de control asupra propriului destin. Vrea Mazăre să trasnforme Constanţa într-o uriaşă piţipontecă? Ministerul culturii, ministerul mediului iau poziţie de drepţi! Iar cetăţeanului i se livrează prin orificiile media sedativul necesar.

Teoretic, avem instituţia referendumului. Şi cel puţin formal ar trebui să fim consultaţi în chestiunile vitale, cruciale pentru destinul nostru. În fapt şi aici ni se serveşte aceeaşi parfumată batojocură. Referendumul a devenit un fel de costisitoare luare la mişto. Suntem consultaţi, în bătaie de joc, desigur ori de câte ori organizarea unui referendum îi dă bine lui Băsescu la socoteli, pe chestiuni pe care le socotesc minore. Ca de exemplu moftul privind reducerea numărului de parlamentari. Pentru că, fie ei 500 sau 300, pentru mine asta e absolut neimportant. Când însă, tot la referendum, votez pentru demiterea unui preşedinte iresponsabil, mi se dă cu tifla. În chestiunile cu adevărat vitale nu s-a mai ostenit nimeni să mă consulte. Chiar dacă, în aparenţa  statisticii, era evident că, de exemplu, în chestiunea aderării la UE sau NATO exista un consens aproape unanim, referendumul era obligatoriu! Era o decizie a tuturor, iar referendumul era obligatoriu, aşa cum s-a întâmplat în toată Europa democrată. Mofturi! La noi s-au găsit nişte băieţi care să decidă ei ce e mai bine. Iar maşinăria de zgomot duduia.

Azi discutăm despre reforma constituţională iar dezbaterea publică nu există. Am participat la câteva încercări de dezbatere, venite dinspre societatea civilă, iar acolo lucrurile stau astfel: politicienii se târăsc în scârbă, îşi recită litanie -oricum ştiu ei mai bine ca noi, ăştia- apoi evacuează perimetrul lăsând ornitorincii să dezbată ce vor ei. Discutăm despre regionalizare. Iar dezbaterea publică arată astfel: proteste vehemente în zona opiniei publice – dureri în cur în partea politică. Aţi auzit vorbindu-se despre organizarea vreunui referendum în chestiunea regionalizării? Despre batocura numită dezbatere publică nu are sens să mai discutăm. În privinţa reformei constituţionale va exista, probabil, un simulacru de referendum. Puterea îşi va impune nevoile de control asupra instituţiilor în textele care vor modifica actuala Constituţie, maşinăria de zgomot va lămuri ornitorincul că e bine aşa şi gata. Coabităm în linişte.

La un an de guvernare premierul Victor Ponta se arăta încântat de succesele mandatului său. N-am reţinut care sunt acestea. Oricum, am propria evaluare, iar în această evaluare confrunt aşteptările şi promisiunile cu cele petrecute. Şi în evaluarea mea iese cu minus. În evaluarea domniei sale am văzut bifându-se puncte de pe propria-i agendă – care pare să se fi modificat de ceva vreme. Aştept să discutăm şi despre agenda mea. A noastră.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

4 Comments

  1. Bre rabby demult se spune ca plebei ii trebuie „piine si circ” astea de ne conduc acum nu vor sa dea nici piine nici circ .Piine si circ este numai pentru ei ,nu este prima oara in istorie cind se intimpla asa ceva la noi sau aiurea dar se fiecare data se ajunge la acelas deznodanint … pulimea ii beleste pe conducatorii cretini .Citiva oameni normali la cap incearca sa ii lamureasca pe dementi ca este cazul sa o mai lase din furat ,din pacate experienta ne arata ca este un efort inutil eu apreciez efortul matale ,ma bucur ca mai exista si alti dar ….

  2. Doar mi se pare mie sau chestia cu „răfuiala” UE cu micul românesc a barbotat societatea mai mult decât multe alte subiecte legate de problemele adevarate ale României ? …
    „păi dacă să scoate bicarbonatu’ mai are micu’ vriun gust ? păi noi de la daci tot punem bicarbonat în mici şi acu vine al’de uie şi să ne traseze codecsuri alimentare ?” – până şi prim ministrul a ţinut să ne asigure că luptă pentru micul nostru – deci se ocupă cineva important de agenda noastră ! Da’ n-a zis nimic dom’ ministru de lupta pentru „marele” lor … micul nostru şi patricianul lor – asta este diferenţa care se reflectă destul de bine în democraţia noastră originară.

  3. „…dureri în cur în partea politică.”
    Cel care-si permite sa se refere astfel n-a suferit niciodata de dureri in cur*, altfel nu le-ar lua in ras…
    * Valabil si pt durutul in cot, precum si in alte organe anatomice…

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....