Democraţia – colecţia de primăvară

În politica românească definirea priorităţilor ţine seama de o multitudine de factori, de la agenda baronimii ori interesele de gaşcă, până la culoarea ciorapilor lui Barosso, de la criza de pătrunjel până la recensământul foilor de ceapă. Un singur lucru este sistematic ignorat: agenda cetăţeanului. Sau dacă e să folosim vorbe mare: interesul naţional.

Observ că a devenit deja obligatoriu ca la orice pleznire a mucului în fasole să i se reproşeze plebei lipsa de maturitate, de înţelepciune, de discernământ, de persuasiune – altfel spus se foloseşte scuza stupidităţii maselor pentru defrişarea politichiei româneşti de orice urmă de responsabilitate faţă de interesul naţional. Tipul ăsta de retorică, oricât de ticălos în intenţie şi mizerabil în execuţie, nu e lipsit cu totul de dreptate. Într-un sistem corect construit, priorităţile cetăţeanului sunt transferate politicianului şi devine puncte obligatorii ale agendei publice. Însăşi existenţa politicianului e justificată şi normată de raportarea la la aceste priorităţii ale societăţii/cetăţeanului. La noi lucrurile stau pe dos. Pentru că dumnealui cetăţeanul şi-a abandonat tocmai condiţia aceasta, de cetăţean, transformându-se, de multe ori, în microbist de politică, lipindu-se  de iluzia doctrinelor, sloganuri anapoda sau năluci mesianice. Iar apoi preia în lista sa priorităţile politicianului, repetând – de cele mai multe ori într-o ridicolă ignoranţă- fraze şablon, idei regurgitate, resentimente prefabricate.

Cum la noi presa a răposat de mult iar în locul ei s-a aşezat o enormă maşinărie de fabricare a opiniei, lucrurile s-au aplecat şi mai tare în direcţia despre care vorbesc. Pe ici pe colo, câte un blog, câte o gazetă online care se căzneşte să îşi păstreze independenţa mai încearcă să exprime şi opinii care ar trebui să dea măsura autenticelor nevoi ale societăţii. În rest, o ţară de microbişti politici şi zgomotoasele legiuni ale presei de partid(e).

Şi astfel am ajuns să nu mai avem niciun fel de control asupra propriului destin. Vrea Mazăre să trasnforme Constanţa într-o uriaşă piţipontecă? Ministerul culturii, ministerul mediului iau poziţie de drepţi! Iar cetăţeanului i se livrează prin orificiile media sedativul necesar.

Teoretic, avem instituţia referendumului. Şi cel puţin formal ar trebui să fim consultaţi în chestiunile vitale, cruciale pentru destinul nostru. În fapt şi aici ni se serveşte aceeaşi parfumată batojocură. Referendumul a devenit un fel de costisitoare luare la mişto. Suntem consultaţi, în bătaie de joc, desigur ori de câte ori organizarea unui referendum îi dă bine lui Băsescu la socoteli, pe chestiuni pe care le socotesc minore. Ca de exemplu moftul privind reducerea numărului de parlamentari. Pentru că, fie ei 500 sau 300, pentru mine asta e absolut neimportant. Când însă, tot la referendum, votez pentru demiterea unui preşedinte iresponsabil, mi se dă cu tifla. În chestiunile cu adevărat vitale nu s-a mai ostenit nimeni să mă consulte. Chiar dacă, în aparenţa  statisticii, era evident că, de exemplu, în chestiunea aderării la UE sau NATO exista un consens aproape unanim, referendumul era obligatoriu! Era o decizie a tuturor, iar referendumul era obligatoriu, aşa cum s-a întâmplat în toată Europa democrată. Mofturi! La noi s-au găsit nişte băieţi care să decidă ei ce e mai bine. Iar maşinăria de zgomot duduia.

Azi discutăm despre reforma constituţională iar dezbaterea publică nu există. Am participat la câteva încercări de dezbatere, venite dinspre societatea civilă, iar acolo lucrurile stau astfel: politicienii se târăsc în scârbă, îşi recită litanie -oricum ştiu ei mai bine ca noi, ăştia- apoi evacuează perimetrul lăsând ornitorincii să dezbată ce vor ei. Discutăm despre regionalizare. Iar dezbaterea publică arată astfel: proteste vehemente în zona opiniei publice – dureri în cur în partea politică. Aţi auzit vorbindu-se despre organizarea vreunui referendum în chestiunea regionalizării? Despre batocura numită dezbatere publică nu are sens să mai discutăm. În privinţa reformei constituţionale va exista, probabil, un simulacru de referendum. Puterea îşi va impune nevoile de control asupra instituţiilor în textele care vor modifica actuala Constituţie, maşinăria de zgomot va lămuri ornitorincul că e bine aşa şi gata. Coabităm în linişte.

La un an de guvernare premierul Victor Ponta se arăta încântat de succesele mandatului său. N-am reţinut care sunt acestea. Oricum, am propria evaluare, iar în această evaluare confrunt aşteptările şi promisiunile cu cele petrecute. Şi în evaluarea mea iese cu minus. În evaluarea domniei sale am văzut bifându-se puncte de pe propria-i agendă – care pare să se fi modificat de ceva vreme. Aştept să discutăm şi despre agenda mea. A noastră.