Nea Stere, un înţelept pe care universul nu a ajuns încă să-l cunoască aşa cum ar merita, are o vorbă: bre, nu tre’ să-ţi placă alcoolul ca să fii beţiv; e de ajuns doar să-l bei ca neamul prost. Asta n-are nicio legătură cu damblaua confiscărilor, dar mi s-a părut o introducere nostimă.
Premierul Ponta a coabitat ce a coabitat şi l-a pleznit o întrebare: „monşer, noi nu confiscăm nimic?” . Pe scurt, ca să nu ne pierdem prea mult vremea cu lucrurile deja ştiute, Victor Ponta a comis una piesă declaraţie în care îşi declara intenţia de a confisca maşinile celor care comit grave abateri de la codul rutier. Bun. Şi eu cred că în ţara asta debandada şi nesimţirea din trafic au devenit insuportabile, dar tot nu văd legătura cu pendula din biroul secretarei primăriei din Mizil. Dreptul de proprietate e o socoteală, golăneala din trafic alta. Dacă începem să le amestecăm ne putem trezi că mâine ne ciupesc de organul legiuirii tot felul de alte idei năstruşnice, ca de exemplu să-i pedepsim pe politicienii care una promit şi alta fac interzicându-le să-şi mai dea doctoratele.
Oricum, năzbâtia din declaraţia premierului e şi mai zglobie dacă ne uităm mai atent. Spune domnul Ponta:
Avem o mare problema de implementare a autoritatii legii in domeniul rutier. Sunt hotarat sa incercam o inasprire a legislatiei si o intarire a autoritatii celor care sanctioneaza abateri pe drumuri publice. E inadmisibil sa ma uit cati oameni isi pierd viata in aceste zile.
Ponta face oleacă de kung fu cu logica. Mai întâi constată că problema noastră vine din „implementarea autorităţii legii” , apoi decide că soluţia e înăsprirea până la absurd a acelei legi. Logica se declară răpusă de mişelescul şut în coaie primit! O înăsprire a unei legi care, în continuare, va avea probleme de „implementare” e la fel de utilă pe cât îi e fixativul de păr lui Răzvan Theodorescu ( plecăciune, domnule academician, sunteţi prima chelie care îmi vine în minte!). N-o fi mai înţelept să căutăm soluţii de solidă implementare a actualei legi? Eu nu sunt copilot de raliu aşa că întreb şi eu, ca un ignorant necoabitant ce mă aflu.
Oricum, istoria asta nu e chiar o nărozie scăpată de Ponta la o aflare în vorbă. Anterior îşi declarase preocuparea pentru soarta „samsarilor”, a golănaşilor care au învăţat cum se pot face bani din învârtelile cu reotrocedări. Chestie la care – în principiu, nu şi pe fond- aş putea fi poate, într-o anume măsură, de acord cu Ponta. Declaraţia asta era tot o scărpinare sub buric a dreptului de proprietate. Dacă tot unim punctele pentru a descoperi cum iese elefantul din ştevie, mai notăm că, de la Bruxelles, madam Macovei ( dreapta, mişcare popolară, chestii, şmecherii, mă înţelegi!) are şi ea bufeuri matinale provocate de dreptul de proprietate. Şi ‘mneaei a primit de la doctor aceeaşi reţetă: confiscazolidon. Adică, în autentică tradiţiei a dreptei cominterniste, madam Macovei visează la confiscarea averilor pe care freza ei le socoteşte câh, fără condamnare, hotărâre judecătorească sau alte mofturi franţuzeşti, doar pe bază de mânie proletară.
Nu sunt un vehement apărător al „caracterului sacru” al dreptului de proprietate. Altele sunt drepturile pe care le socotesc esenţiale. Totuşi, nu pot să nu remarc un lucru: coabitarea asta începe să producă stranii coincidenţe. Bizara sincronizare dintre Ponta şi Macovei reprezinta doar un exemplu. Şi clopoţelul care anunţă că tocmai ni s-a livrat ( de unde? de către cine?) un nou subiect de mestecat în public. Altfel, sigur, ne pregătim de reformarea Constituţiei, nu?
[…] Bunul Rabbi și un superb Confişti şi câştigi! […]
Când eram mic, îmi făcusem din nişte resturi si rebuturi un fel de … nu ştiu cum îi spune, noi îi spuneam „trocaletă” – o bucată de placaj multistrat, un ax fix în spate cu doi rulmenţi şi un ax mobil în faţă cu alţi doi rulmenţi; axul mobil putea fi „ghidonat” stânga – dreapta cu o sfoară legată de extremităţi. Şi ne dădeam la vale cât era ziua de lungă. Într-o zi, s-a desprins sfoara, zburam la vale fără să pot controla cumva direcţia, am pus picioarele jos să pun frână – degeaba că mi-au luat foc tălpile, era, cum s-ar zice, „cădere liberă”. Bineînţeles, am ajuns în bălării.
Asta este impresia pe care mi-o lasă uneori Ponta şi ai lui – li s-a rupt sfoata, zboară la vale, ba spre stânga, ba spre dreapta, fără să mai poată controla cumva direcţia; uneori am impresia ca ar pune picioarele jos să pună frână, dar este inutil fiindca o sa la ia foc talpile; baieţii sunt în cădere liberă … bineînţeles, vor ajunge în bălării.
În nici un caz nu vreau să mă compar cu dl. prim ministru. Ideea este că au rămas fără direcţie la trocaleta înjghebată de ei …
Asta ar vrea sa insemne ca la inceput AU AVUT o directie, nu ca doar au mimat a avea una?