Acasăcacatul in artaEurovision. Şi?

Eurovision. Şi?

„Băiatul nostru a fost cea mai bună cântăreaţă din concurs, da scârbili alea de ieuropeni l-a lucrat.” Fireşte, ăsta e registrul în care se mişcă bună parte din comentariile apărătorilor „cauzei naţionale”, după fâlfâiala eurovisionistică.

De la anunţarea numelui celui care ne va reprezenta la marea cântoială europeană, am descoperit că s-a umplut traficul de specialişti în categoria „contra-tenori”. Toţi încântaţii, gata să aplaude cu draci, să tropăie de fericire la absolut orice li se arată la televizor, au prins din zbor o chestie: că băiatul ăla care miorlăie ca o mâţă prinsă sub anvelopa de tractor e contra-tenor. Şi toţi s-au simţit obligaţi să propovăduiască marele adevăr către toate zările. Las’ că cei mai mulţi dintre ei n-au procesat îndeajuns informaţia, că dacă îi laşi fără gugăl nu sunt în stare să-ţi indice o singură lucrare scrisă pentru voci de contra-tenori. E la televizor, s-a stabilit că ne reprezintă, deci repetăm fericiţi că am învăţat ceva nou: contra-tenor. Şi batem în ţambal de fericire.  A, da. Şi e „supranumit”: the voice! Durere amplă! Cine l-a „supranumit” astfel? El însuşi, dar asta nu contează. Şi încă ceva: îl susţine Bocelli. Da, monşer! N-aţi remarcat aseară, în timpul transmisiunii, unu’ orb care se agita teribil, fluturând pancarte de susţinere, în timp ce miorlăia băiatul în rochie? Ăla era Bocelli, care îl susţinea pe el şi-l huiduia pe reprezentantul Italiei. Şi ştiţi de unde am aflat că îl susţinea Bocelli? Tot de la „the voice”. Până la urmă e epoca piarismului fără ruşine, aşa că important e să te lauzi, nu să fie ceva de capul tău.

Eurovisionul e o panaramă. Se ştie. Uneori se întâmplă ciudate minuni şi câştigă câte o piesă bună – aşa a fost anul trecut. De cele mai multe ori se întâmplă ca anul acesta. Adică e o panaramă. Nu contează ce mi-a plăcut mie ( Malta), că nu e obligatoriu ca ce îmi place mie să se potrivească şi cu gustul general. Ba, judecând din experienţă, dimpotrivă. La Eurovision votul e un enorm şmen. Şi asta ştiam. Nu văd de ce ne dăm acum loviţi în nară, de parcă n-am fi ştiut asta. Nu e şmen când facem schimb de puncte cu moldovenii, dar e şmen dacă fac scandinavii asta! De parcă n-am fi ştiut în ce ne băgăm! A câştigat o piesă mediocră! Şi? O fi prima dată!

Pe urmă ne-au apucat dracii pe cei din Moldova. Care nu ne-au dat îndărăt decât 10 puncte din cele pe care li le-am dat noi. De parcă asta ar fi schimbat ceva! Şi refuzăm să vedem că oamenii ăia s-au simţit jenaţi, că 10 puncte…hai, că ni-s datori, dar 12 pentru mizeria aia… e prea de tot. Şi ne-au apucat dracii pe spanioli, care aveau obligaţia de a ne da puncte căpşuneze. Erau obligaţi! Şi italienii! Şi Israelul, că Nancy Brandes are obligaţia să ne facă rost mereu de minimum 8 puncte din partea Israelului, că doar de aia l-am trimis acolo. Sau măcar să recunoască jigodiile alea de europeni că al nostru a avut cea mai mişto rochie din concurs, ceva.

Ne-am dorit cu orice preţ să şocăm, să trimitem femeie cu barbă, piticul cu pula pătrată, găina cu două capete. Şi acum suntem copţi că ăia nu s-au prins ce tari suntem noi. Ne-am uitat la tot caraghioslâcul numit Eurovision ca la un meci, sperând să-şi bage careva un autogol, să se accidenteze portarul, să facem rost de un penalti. Şi la sfârşit ne-au apucat dracii pe arbitri. Pe toată lumea. Ce importanţă are că am obţinut un rezultat mediocru, important e că i-am tras-o lu’ Turcescu, nu?

Cred că ne putem relaxa. Eurovisionul e o golăneală pe care, an de an, o luăm mult mai în serios decât s-ar cuveni. Ăia votează ca mişeii, noi am trimis un caraghios, cam asta e mişcarea. Nu e nimeni de vină că duduile patriei s-au trezit ambetate de amor în faţa unui ridicol, doar pentru că ăla se lăuda că el e dă vois. O să mai fie întâmplări din astea. Dacă nu e Busuioc, e Ouatu, că într-un fel sau altul trebuie să afle şi maneliştii cu ce se mănâncă opera. Dar poate mai reuşim ceva, acum când a trecut şi agitaţia de anul ăsta a eurovizionelii. Poate începem să preţuim ceea ce merită preţuit. Artistul care trudeşte zi de zi, fără osteneală, pentru a potrivi cuvintele, culorile, pentru a împinge arcuşul. Discret, tăcut, modest. Fără rochii negre, fără răcneli piţigăiate, fără să-şi fabrice supranume şi fără recomandări gălăgioase. Că pe Tudor Gheorghe nu l-aţi auzit să se supranumească Dă Cobză. Şi nici nu are ambiţia de a declara că e susţinut de Hendrix. Nici n-are poze pe FB cu Clapton.

 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

8 Comments

  1. Maestre, e perfect ce-ai scris aci. Te invidiez c-ai avut atâta rabdare să analizezi o şuşă de nivel european. Un singur amendament am. Cea mai tare melodie după părerea mea a fost cea a Estoniei. Dar nu-mi pare r4ău, ce-ai spus e perfect adevărat.

  2. Dupa o adevarata voga cand se canta muzica culta de catre „castrati”,ultimul castrat , un italian care canta prin 18 si ceva, dar nu ma obosesc sa-l caut pe tipul cu F……au mai cantat si alti minunati din Grecia si Romania ,in special grecul , cred ca tragea vreo doua chintale , si romanul care canta in conducerea lui Mihale,un blond cu parul cret,si acum doua zile la „Mezzo” canta alt conta-tenor,la noi pana si-n muzica se invartoseaza limba cu muia.Francezi care cantau minunat muzica gotica si erau imbracati cu o haina de acest fel n-am auzit ceva despre rochii dar cu
    dl Oatu o sa ajungem sa facem scandal vreunui japonez cu „rochie”sau scotian sau grec cu chilt si fustanela , cantand muzica veche.Este bine sa vorbesti despre ce stii si nu ce-ti place ,cand te apuca anti homismul nedeclarat sau si mai rau cei care vreau sa demonstreze cu tot dinadinsul ceva ,desi noaptea viseaza altceva.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...