Acasăcacatul in artaFuneralii fericite

Funeralii fericite

Mi-am dorit mult să-mi placă filmul lui Horaţiu Mălăele. N-am reuşit decât să nu-mi displacă. „Funeralii fericite” nu e un film prost, e doar un film care nu reuşeşte să fie bun. Şi nu reuşeşte pentru că îşi propune prea mult asta, pentru că îşi propune prea multe, iar în final nu reuşeşte să fie decât o suită de clipuri, legate opintit între ele de o poveste care aproape îşi pierde înţelesul sufocată de dorinţa actorului-regizor de a demonstra ce poate.

Un român revenit în ţară după mulţi ani irosiţi în Franţa, împreună cu un imigrant rus şi unul bulgar prelungesc un chef cu mult alcool şi curve la cârciuma unui arab. Pe drumul spre casă, unde îşi propun să continue cheful, o ţigancă le ghiceşte în cărţi, iar cei trei zmei află că vor muri la distanţă de câteva zile unul de celălalt. Cel dintâi, bulgarul, urmând să moară chiar a doua zi. Profeţia se împlineşte în privinţa primilor doi, iar Lionel (Horaţiu Mălăele) îşi petrece ultimele zile pregătindu-şi viitoarele funeralii. Asta e povestea filmului.

Nu îmi pot reprima senzaţia că tot filmul acesta există pentru că Horaţiu Mălăele şi-a dorit un anume tip de rol, pe care încă nimeni nu i l-a oferit. Iar întreg filmul a fost născocit pentru a putea arăta ce poate cu adevărat ca actor. Din acest punct de vedere filmul e o reuşită, pentru că Mălăele e un foarte mare actor. Dar ăsta e deja un lucru care de mult nu mai trebuia demonstrat.

Marele cusur al filmului, cum spuneam, e acela că îşi propune prea multe, iar la un moment dat asta ajunge să plictisească. Există intenţia de satiră socială, dar lucrurile nu sunt duse până la capăt, introducerea în context e, de multe ori forţată şi naşte nedorite stridenţe. Momentele dramatice suferă de un exces de explorare, nu întotdeauna motivată narativ, care nu adaugă niciun fel de profunzime, totuşi. Lunga scenă a trezirii, după a noaptea chefului, filmată dintr-o bucată, fără tăietură de montaj, cu o singură cameră fixă, se prelungeşte mult, mult prea mult, sugerând că ar putea fi esenţială pentru construcţia narativă, ori măcar prin încărcătura simbolică. Nici vorbă de aşa ceva. E doar o scenă lungă, prelungită inutil.

Există apoi, către finalul filmului, un fel de videoclip care ar fi trebuit să constituie apogeul dramatic: monologul lui Lionel despre mamă. Singura problemă e că monologul ăsta e introdus forţat, doar pentru a stoarce nişte eventuale lacrimi de la galerie. Nu are nicio motivare narativă, e îngrozitor de prost scris, plonjând undeva la limita kitsch-ului. Limită care e apoi depăşită cu entuziasm în chiar finalul filmului, atunci când primim mesaje esenţiale ca: „viaţa e frumoasă dacă ai prieteni”, „viaţa e făcută pentru  a iubi” şi altele asemenea.

Repet, filmul nu e prost. Îşi propune doar prea multe şi are mari probleme de dozaj. Parabola care se insinuează în subtext (bulgarul nu e doar bulgar, e chiar destinul Bulgariei, imigrantul italian e chiar Italia, aflată ea însăşi într-o tulburată debusolare etc.) nu reuşeşte să supravieţuiască, fiind sufocată de excesul decorativ. Dacă există un lucru pentru care filmul merită recomandat este, cum spuneam şi mai sus, întâlnirea cu marele actor care este Horaţiu Mălăele. Căruia îi doresc să găsească acel mare rol, scris pentru domnia sa, aşa cum, cu siguranţă, merită.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

1 Comment

  1. Eu am fost profund dezamagit de Malaele si Caramitru, Cate-n luna si in stele. O peoratie de clisee si idei, unele cu valoare altele de un cretinism profund.
    Am ajuns sa cred ca marii actori nu pot fi si mari ganditori si creatori de arta, ca au o saracie spirituala ce-i ajuta sa-si desavarseasca talentul actoricesc.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...