Acasăcacatul in artaUn articol foarte scurt...

Un articol foarte scurt despre VPlay

Nu-nu-nu. Neah! Nţ! N-o să mă apuc să scriu despre războiul dintre RDS şi VPlay, RDS şi restul lumii, nici despre meciul dintre Media Pro şi acelaşi VPlay. Deşi ar merita făcută o discuţie despre drepturile de autor, până unde se poate întinde carpeta asta şi cât preţ pune ornitorincul pe aşa ceva. Până la urmă… neah, prea complicat pentru după amiaza de vineri. N-are sens. Vorbim alt’dată despre asta, acum ne uităm ce tupeu are furtuna asta care bagă umezeli şi fulgere ca să se dea mare. Ce vrei, fă? Te-ai ajuns, morţii mă-tii de parvenită! Ai uitat când erai o briză amărâtă, abia aveai un norişor să te acoperi, să nu ţi se vadă flocii… Scârba naibii! Acu’ te-ai ajuns, eşti furtună, faci figuri!

Mda, hai cu VPlay-ul, că iar iese un articol din ăla lung pe care îl citesc doar eu ca să văd unde am mâncat vreo literă. Deci, stimaţi comeseni, de ceva vreme am descoperit site-ul ăsta. Nu vă mai explic ce-i cu el, ştiţi ce se prepară acolo. Chestia e că, spre deosebire de restul lumii, eu am devenit dependent de site-ul ăla nu pentru că mă uit la filme ( nu prea am ce fuma acolo!), ci pentru că devorez comentariile ălora care o ard pe site! Monşer, parol, nu am bănuit că un singur site poate concentra asemenea colosale cantităţi de prostie din aia obeză, cu păr pe picioare. Judecând după ce văd pe acolo, pot presupune că grosul comentacilor reprezintă  ceea ce am putea numi România Jună, dar n-o facem, pentru că de fapt… în fine. Cum să descriu, ce epitete să manufacturez ca să pot atinge măcar pe o muchie enorma splendoare a prostiei bine dospite? Păi, vă dau nişte exemple. La un episod din nu’ş ce serial, unul comentează:

Epic cel m-ai cool episod da ma inerveaza finalu

La perla asta de elocinţă vin imediat şi răspunsurile:

agramatule, daca na-i fii asa prost ai invata romineste

daca nuti place finalu nu te uita

Minunat!

Altundeva pluteşte prin aer o întrebare:

kre e pesa aia de la sfirsit?cineo cinta?

Şi vin răspunsurile:

-ceva dj nu stiu kum

– unde a-i invatat romaneste distrusule?

– bai, nu v-a mai certati aici! se scrie „piesa” da nu stiu cineo canta

– piesa e super da episodu naspa. cred ca e bluez ceva k am auzito in mai multe locuri. U nai pe iphone app de aia care te ajuta?

Suficient? Hai să o aud pe aia cu olimpicii! A, da. „Piesa” era Adagio-ul lui Barber.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

3 Comments

  1. Am ingalbenit citind chestia aia cu Mile ??!!!???. Ce te-a apucat ????. Vreau sa te citesc pana n-or mai mai avea dioptrii pentru mine !!!!. Si ce dreaq , eu am 56 – tu ar trebui sa fi la cel putzin 100 mile in urma mea !!!!!.In gatzii mamitzicii ei de viatza !!!!!.

  2. Imi permit sa presupun ca mentionarea in finalul articolului a „olimpicilor” reprezinta o aluzie la partea finala a comentariului meu de pe http://moshemordechai.ro/steaua-gigi-uefa-si-sanctiunile/ .
    Din pacate nu pot in nici un caz si in nici un fel sa contest existenta unor exemplare ca cele care au comis comentariile citate in articol – ba (spre durerea mea) nu sunt convins nici ca acestia (si ceilalti ca ei) n-ar reprezenta MAJORITATEA in cadrul tineretului contemporan (din pacate si in cadrul fractiunii din el care are acces la calculator / internet).
    Asta insa nu face decat sa reliefeze SI MAI pregnant (prin contrast) meritele celor (oricat de (din pacate) putini) care (in loc sa fie ca acestia) sunt – dimpotriva – membri (pe buna dreptate) a elitei intelectuale internationale in cadrul categoriei / nivelului lor de varsta / studii, si in acest context consider ca intrebarea mea ramane cel putin la fel de pertinenta: daca oricum nu sunt decat foarte putini, si daca EI sunt cei care „ne scot” in ochii opiniei publice internationale, DE CE – TOCMAI EI sunt trecuti cu vederea la acordarea recompenselor materiale, atunci cand pt recompensarea unor fotbalisti TOT de varsta lor, dar FARA merite deosebite in cadrul domeniului in care activeaza (cei care NU reusesc sa castige (la competitiile internationale la care au noroc daca reusesc sa participe) cupe / medalii / titluri / etc)

    Cat despre comentacii ale caror emanatii au fost citate in articol… fara cuvinte. (Au aflat ei de pe cine-stie-unde ca „e cool” sa bagi din-cand-in-cand cate-o cratima prin cuvinte – eventual isi mai amintesc si prin CAM CARE cuvinte – asa ca CE mare importanta are UNDE in cadrul cuvantului o pun (daca-si amintesc s-o puna); iar daca de data asta au uitat s-o puna – nu-i nimic, recupereaza: pun data viitoare cratime si unde nu trebuie…)

    Da’ cred ca ai fi putut sa ai bunavointa ca (in beneficiul unora ca mine, nepriceputi in „calculatoristica”) nu doar sa mentionezi in text existenta „site-ului asta” pe care „l-ai descoperit” „de ceva vreme”, ci si sa pui (eventual pe cuvantul „asta”) link activ catre acel site (sau macar sa-i fi facut publica adresa).

  3. Ei sunt produsul sistemului de invatamant. Nu e exclusiv vina lor, nici a profilor. Atata vreme cat salariile profilor raman la nivelul asta, selectia va ramane una de tipul: alegem pe cei mai putin prosti dintre toti prostii. Nu vor merge la catedra cei mai buni absolventi si nici cei cu talent pedagogic. Ati fi surprinsi sa vedeti cati dintre profesori sunt agramati. Un sistem falimentar, in agonie, napadit de „nepoti” si „nepoate”, unde nu se mai sustine valoarea, ce altceva ar putea produce?

    P.S.: Macar i-a gadilat placut la ureche „pesa”.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...