AcasăRabbi ziceNiciodată niciodată

Niciodată niciodată

„Să nu spui niciodată… niciodată”. Prostia asta, probabil, l-a făcut pe boul care a rostit-o pentru prima dată să treacă drept un mare înţelept. Enunţul se vrea isteţ, sinteză de calcul probabilistic, rezumat al hazardului şi o viagra cât toate zilele pentru erecţiile speranţei. Cantitatea de rumeguş de înţelepciune din propoziţia despre care vorbim nu depăşeşte 2 ebe. Dacă, în loc, am zice: „Să nu spui niciodată iahnie”, nivelul ar creşte brusc la 3 ebe. Iar dacă am deveni şi mai îndrăzneţi, reformulând şi zicând „Să nu spui niciodată acid dezoxiribo-nucleic”, ne-am afla brusc în faţa unei realizări, cântărind o udre şi 3 ebe (insuficient, desigur, ca puiul de găină să traverseze strada, dar îndeajuns de mult pentru a spera la performanţa marii înţelegeri a faptului că apa e udă).

Tipul de optimism pe care îşi propune să-l picure în ceai zicerea despre care vorbim iese binişor de pe derdeluşul „gândirii pozitive” şi intră în tarlaua lui Mendeleev, în zona substanţelor care se dau doar cu reţetă. „Să nu spui niciodată… niciodată”. Bine, să spunem că vreau să mă contaminez de optimismul ăsta lipsit de suport. Apoi trec la enumerarea câtorva ipoteze şi descopăr din nou că e aiurea. De exemplu:

– şansele ca eu să devin căpitanul naţionalei de fotbal a Braziliei sunt zero

– ipoteza că L.A. Lakers să-l ia pe Boc, pentru postul de pivot, în locul lui Shaq sunt, de asemenea, nule

-Băsescu un preşedinte democrat – aici calculul e mai încurcat, că nu se ştie pe geamul cărui wc iese Neamţu, nici cum se calculează viii

-şansele ca Elvis să cânte live, la balul bobocilor de la Spiru, la toamnă, sunt, să admitem, neglijabile

– probabilitatea ca timp de 24 de ore pe FB să nu apară nicio poză cu pisici sau să nu se spună nicio tâmpenie, veţi admite, e mult mai scăzută decât ipoteza cu Elvis la balul bobocilor

– ne putem imagina scenariul în care, la Washington, congresmenii americani cedează presiunilor lobby-ului românesc, speriaţi de ameninţările cu sancţiuni din partea Bucureştiului, şi dau undă verde exploatării gazelor de şist la Disneyland, de către compania controlată de Cocoş, dar probabilitatea e, din nou, zero

-fizica cuantică admite chiar şi cele mai năstruşnice ipoteze, lua-l-ar naiba pe Schrodinger şi pe mâţa lui; totuşi, şansele ca, în pârnaie, Gigi să rezolove ecuaţiile câmp care închid teoria unificată a câmpurilor sunt nule

N-are sens să merg mai departe cu enumerarea. S-a înţeles ideea. Nici nu e nevoie să merg cu gândul atât de departe. Există o sumedenie de lucruri mărunte, care în aparenţă se lovesc cu firescul, pe care nu le voi vedea întâmplate în cursul existenţei mele. De la un trafic civilizat, până la o Românie a respectului. Iar refrenul „să nu spui niciodată…” nu îmi oferă nicio consolare. Ba nădejdea în lucruri încă şi mai de nimic e imposibil de hrănit. Îmi doresc, de exemplu, să pot vedea Omanul, pe îndelete, pe săturate. Zero şanse. Sau să găsesc forţa pentru a termina de scris toate acele lucruri pe care le-am început şi măcar o parte din cele pe care le am în proiect. Slabă nădejde. La o vârstă la care, deja, cea mai mare parte din energie se consumă pentru a-mi menţine biologia în stare de relativă funcţionară, când toate resursele se risipesc pentru a cârpi un organism care se prăbuşeşte, prizele astea de optimism de enunţ nu-mi folosesc la nimic.

Am învăţat, în schimb, după o viaţă, că nu am greşit procedând pe dos. Şi încăpăţânându-mă să cred că sunt lucruri în faţa cărora, dimpotrivă, întotdeauna trebuie să spui „niciodată”.

P.S. Finalul a ieşit cam aiurea, grohăind un patetism fără rost, dar mi-e lene să-l schimb.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

7 Comments

  1. Am rezonat din plin la „La o vârstă la care, deja, cea mai mare parte din energie se consumă pentru a-mi menţine biologia în stare de relativă funcţionară, când toate resursele se risipesc pentru a cârpi un organism care se prăbuşeşte…”
    La o virsta din asta, si cu un organism asa cum spuneti, am taiat-o din tara dupa ce am spus cale de vreo 23 de ani „niciodata”. Am spus si „mai tirziu” unor lucruri care n-ar fi trebuit niciodata aminate. Acum am ocazia sa reiau din ele, la un nivel mult mai bun, intr-un loc unde am si incurajare, si apreciere (ceea ce pe la Romanica mi-a lipsit chiar si de la the closest people, who should have known bloody better!), si nu ma prea tine maimuta. Si cind ma tine maimuta, nu ma prea tine bateria, mai ales cind mor pe mine de caldura.
    Sint lucruri carora le-am spus intotdeauna, fara ezitare, „niciodata”. De-aia nu-s in carti/gasti, si nu fac niciodata „bine”.
    Cu finalul nu stiu cum e, dar sint sigur ca „sfirsitul nu-i aici”. Nici aici.

  2. „…sunt lucruri în faţa cărora, dimpotrivă, întotdeauna trebuie să spui “niciodată”.”
    Corect – si nici macar nu este atat de greu / de mare lucru SA SPUI „niciodata”. Problema apare atunci cand – eventual in ciuda stradaniilor noastre – realitatea practica ne contrazice si ne arata ca „BA DA! UITE-ACUMA!”

    „Îmi doresc, de exemplu, să pot vedea Omanul, pe îndelete, pe săturate.”
    Asta-i o dorinta personala indreptatita, dar care „nu se loveste cu” celelalte dorinte mentionate in articol: celelalte sunt generoase (sau MACAR comune noua cam tuturor), pe cand asta este… daca nu chiar egoista, dar individualista. (Celelalte le impartasim / le-am putea impartasi si noi, pe cand asta-a…)
    (Noi cam toti ne dorim drumuri bune, trafic civilizat, cumsecadenie, si foarte multora dintre noi le-ar fi drag sa se poata impartasi din creatia dumitale, dar presupun ca nu-ti imaginezi ca o majoritate (sau macar un numar semnificativ) dintre romani si-ar dori sa viziteze taman ACEA tara araba.)

    „La o vârstă la care, deja, cea mai mare parte din energie se consumă pentru a-mi menţine biologia în stare de relativă funcţionară…”
    Da’ CATI ani ai, maestre, incat PE VARSTA sa dai vina pt aceasta stare in care ai ajuns? (SI EU sunt oarecum „in aceeasi oala” cu starea fiziologica, dar – in ciuda faptului ca varsta mea are deja prefixul 6 – NU PE VARSTA dau eu vina pt aceasta stare a mea in care am ajuns (cunosc DESTUI altii care la varsta mai inaintata decat a mea sunt mult mai vii decat mine), ci pe excesele pe care n-am fost destul de intelept sa le evit atunci cand inca le mai puteam comite – si nu consider ca ar fi vreun merit al meu faptul ca nu le mai comit acum, cand nu mai sunt in stare sa le fac. Si pe ghinionul de a mi se fi intamplat ce n-ar fi trebuit sa mi se-‘ntample, ca pana cu vreo doi ani in urma CU TOTUL ALTA imi era starea…)

    „…resursele se risipesc pentru a cârpi un organism care se prăbuşeşte…”
    – Nu consider ca aceasta mobilizare a resurselor pt supravietuire cu mintea intreaga ar fi o risipa. (Ai ceva mai bun de facut cu aceste resurse – acum, in starea in care esti? Sau le poti folosi ca sa nu mai fii in aceasta stare?)
    – Sper ca TOTUSI sa nu se prabuseasca – nu inca. (Altfel… odata si-odata EXACT ASTA ne asteapta PE TOTI.)

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....