Şchiopu şi Constituţia

Acum aproape treizeci de ani, când am ajuns prima dată pe mâna unui croitor, să îţi faci consum „de comandă” era o mare ispravă. Nu ne lăsa partidul să o luăm razna cu mofturi capitaliste, aşa că nu ştiam noi nici de Gigi Armeanu, nici de alde Giani Versache ăla. Dar dacă îţi trăgeai un costum la „Casa modei” era o mare ispravă. Dacă aveai bafta ca, acolo, costumul să ţi-l lucreze nea Mitică Şchiopu ( era şchiop, numele de familie nu i-l ştia decât contabilul lor, probabil) atunci chiar erai dat naibii.

Sigur, în Constanţa juneţii mele existau suficiente opţiuni. Un amic le descria, pe atunci, extrem de succint şi precis: blugul de la marinari, tricouri din Piaţa Chiliei, cămăşi din Shop, jachete de piele de la Poarta 5 şi rochii cu paiete la Casa Modei. N-aveam nevoie de rochie de paiete ( har Domnului, nici atunci, nici acum!), dar ocazia cerea un costum marca Mitică Şchiopu. Telefoane, pile, intervenţii şi într-un târziu m-am trezit pipăit de însuşi domnul nea Mitică. Am încercat de vreo câteva ori să-i zic ce-aş vrea, ce mi-aş dori, dar meseriaşul m-a repezit scurt: Las’ că ştiu eu mai bine! Şi asta a fost! N-am avut niciun cuvânt de spus nici în privinţa culorii, nici a croielii. Aveam doar datoria de a mă prezenta regulat la pipăit. Şchiopu aşeza nişte cârpe pe mine, mă punea să mă întind în tot felul de posturi şi desena câte ceva cu creta, pe stofa care nu ea chiar pe gustul meu. După o vreme am început să mă plictisesc. Apoi să mă satur. Mă prezentam regulat la nea Mitică, iar el mormăia şi aşeza ace, desena cu creta, dar costumul nu era niciodată gata. Eram gata să mă las păgubaş. Într-un târziu (cred că după vreo două luni), costumul a fost gata. Şi era grozav. M-am pricopsit şi cu două cămăşi, ba şi cu o cravată. Nea Mitică nu ar fi lăsat orice cravată să pocească lucrarea lui. Ocazia cu pricina trecuse, dar aveam un costum cu care mă puteam fuduli, marca Mitică Şchiopu. Când i-a reproşat că, totuşi, prea a durat mult, m-a mai repezit o dată: bă, muceo! Noi aici facem meserie, nu cârpeală!

Acum aflu că în câteva zile colectivul de savanţi de la USL a biruit revizuirea Constituţiei. Acum, e drept, un rahat de constituţie nu e un costum Mitică Şchiopu, dar parcă prea a fost iute. Sigur, specialiştii USL au o înţelepciune care depăşeşte cu mult ceea ce putem noi, amărâţi gângăvitori, pricepe. Totuşi, parcă prea în pripă. Dezbaterea publică a fost un fel de luare peste picior, s-a mers pe principiul „nouă asta ne trebuie, aşa că hai, pa!”. Mă aşteptam… ba nu, era obligatoriu ca, de data asta, revizuirea Constituţiei să se facă după o foarte temeinică dezbatere publică, pe îndelete, cu atentă chibzuială. Nici vorbă de aşa ceva! Vreo câteva întâlniri de formă cu nişte ONG-uri, un site botezat pompos „forum constituţional”, unde nu se întâmplă nimic şi… gata!

Ceea ce e supărător la toată pripa asta, la lipsa de autentică dezbatere, e că cei care au încropit cârpeala asta par a nu realiza gravitatea demersului la care s-au înhămat. Totul e tratat de parcă ar trebui repede, repede însăilate actele constitutive pentru un SRL, că e o licitaţie gata mânărită la care trebuie intrat. Dacă ăştia de la USL au învăţat ceva de la pedelici, atunci acel ceva poate fi astfel descris: rezolvă-ţi cât de iute se poate priorităţile, că popularitatea se duce. Şi asta fac.

Zilele astea am să încerc să intru şi în discuţia de fond despre propunerile de revizuire, dar până atunci vă pun o întrebare: e printre voi cineva care ştie exact în ce constau propunerile de revizuire? Puteţi consulta şi Google, dacă vă imaginaţi că vă ajuta. Personal m-am străduit şi am reuşit să mă menţin relativ informat. Tocmai de aia, la un eventual referendum, aş vota cu un foarte hotărât Nu. Dar pe fond vorbim, cum spuneam, zilele astea.