Acasăcacatul in artaStatuia - repost

Statuia – repost

Mi-am amintit de textul ăsta. Aşa că merge un bis.

Gligorie hotărâse să împodobească şi el comuna cumva. Să se vadă că acolo există un primar cu personalitate. Se gândise la o fântână arteziană. Da’ nu mergea. Pentru că nu aveau destui bani la buget. Şi oricum nu era trasă apă la ei în comună. Pe urmă îi venise ideea să planteze flori pe marginea drumului. Dar nici asta nu se potrivea. Că aveau doar două uliţe. Şi nici una nu avea margine. Adică margine avea. In gardurile oamenilor. Trotuare nu avea. Şi oricum florile trebuie udate şi la ei era greu cu apa. Aşa că renunţase la idee.

La un drum la oraş, la ăia de la judeţ a povestit despre ideea lui. Preşedintele de judeţ, băiat de treabă, i-a sărit în ajutor:

– Păi, îţi dăm noi o statuie, Gligorie. Că nu ştim ce să facem cu ea.

– Statuie ?

Gligorie a rămas un pic pe gânduri. Dar doar puţin, că gândirea nu era tractor să stai pe ea opt ore. Şi după ce a năduşit gândit a pus întrebarea esenţială:

– A lu’ cui ?

– A… naiba ştie… a cui vrei tu. Că nu scrie pe ea. Unu’ … roman. E în togă…

– Togă ?

– Da, mă. Cum umblau ăia, romanii… în rochie din aia… ca un cearceaf.

Gligorie era om serios. Cum naiba să ducă el în sat o statuie cu unu’ fară nume şi îmbrăcat în rochie. Păi ce e la el acolo ? Panaramă ? Preşedintele de la judeţ l-a simţit ezitant şi a produs argumentul hotărâtor:

– E din marmură.

Iar argumentul chiar era decisiv. Au bătut palma. Şi s-a întors acasă mândru. Bani de apă tot nu primise, dar acum o să aibă statuie. Seara i-a strâns pe toţi consilierii şi înainte să se îmbete prea tare au stabilit şi amplasamentul statuiei: în faţa cârciumii lu’ Talibanu.

După două zile au venit de la oraş cu un camion şi le-a adus statuia. Au montat-o pe un soclu. Şi au acoperit-o cu nişte cârpe. Pentru inaugurare. La inaugurare l-a chemat şi pe preşedintele de la judeţ, dar n-a vrut să vină. Se strânseseră vreo două sute de oameni la inaugurare. Talibanu scosese şi boxele afară să se audă muzica.

Gligorie îşi pusese costumul ăl bun, de la nunta lu’ Osmetie. Stătea crăcănat în faţa statuilor, ţinând cu o mână sfoara de care trebuia să tragă ca să dezvelească statuia. Cu cealaltă mână se tot ştergea de năduşeală. Se holbau toţi la el ca la feciorul ăla mare al lu’ Şeptică. Ăla cu belciug în nas şi cercel în ureche. Se simţea pătruns de importanţa momentului Gligorie. Simţea că trebuie să spună ceva măreţ:

– Dragi concetăţeni, iubiţi domni şi stimate doamne… aici simţea că mai mergea ceva- … dragi compatrioţi şi … măi, Talibane. În această măreaţă zi comuna noastră are onoare să inaugureze …vernisajul inaugural la statuia care ne-a dat-o de la judeţ. Care reprezintă pe un mare om şi strămoş al nostru… un domn roman. Să vă fie model şi să ne mândrim.

– Da’ cum îl cheamă ? se bagă în vorbă moş Mocirlă, curios mereu ca o babă.

– N-are nume…

– Da’ e de pe aci, de pe la noi ? insistă moş Mocirlă.

– Nu. Nu-i d-ai noştri…

– Să nu fie ungur ! devine brusc îngrijorat moşul.

– Nu e, bre. Uite-l. E roman… o fi fost împărat.

Spunând asta Gligorie trage de sfoară. Cârpele cad şi de sub ele răsare o statuie, întocmai ca cea descrisă de dom’ preşedinte. Un roman în togă. Lumea se zgâieşte ce se zgâieşte, pe urmă se împrăştie fiecare pe la treaba sa.  Bărbaţii se adună la Talibanu, în cantonament. Doar Gligorie studiază statuia din toate unghiurile. Ceva nu-i miroase bine. Se apropie de statuie. Şi mai mult. Îl cheamă şi pe moş Mocirlă care-i confirmă bănuiala.

– Bă, Gligorie, lu’ statuia asta îi cam put picioarele- constată moş Mocirlă râzând cu toată gura aia a lui cheală de dinţi.

– Ce râzi, bre, ce râzi ? S-o fi pişat careva… O să plouă şi…

– Nu, bă, Gligorie… că asta miroase a picioare, bă, nu a pişat.

Moşul se apropie iar. Se cocoaţă pe soclu şi confirmă:

– Bă, da’ ce pute. În sus e curată, da’ cracii îi put ca lu’ tac’tu.

– Dracu’ a mai văzut aşa ceva ! se miră Gligorie.

– Vezi, bă Gligorie – cugetă moş Mocirlă cu înţelepciune- acu’ chiar tre’ să te duci la judeţ să îţi dea ăia bani să tragem apă. Că altfel crăpăm toţi de duhoarea lu’ romanu’ ăsta. Să-ţi dea mă, că uite cum puţi dacă n-ai apă să te speli pe picioare. Puţi şi când te faci statuie. Că aici nu e la Roma lor să aibă terme şi din alea. Aici nu eşti nici la judeţ, aici eşti la ţară. Aia e.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

1 Comment

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...