Prăpădul din Muntenegru ne-a mai izbit o dată (cum au făcut-o şi alte întâmplări) cu capul de tablă, silindu-ne să scriem de o sută de ori, făra greşeli de ortografie: Noi nu ne mai facem bine!
Ca întotdeauna, reacţiile noastre sunt excesive, sfidează orice regulă a proporţiilor, omit subiectul şi ajung să se verse în albia marelui vaiet naţional. Întâmplarea are tragismul său, pentru că nu puţini oameni şi-au pierdut viaţa. Prin reacţia lor, muntenegrenii ne-au conectat la o priză cu normalitate, dar asta n-o să ne stânjeanească prea tare, n-o să ne împiedice să prefacem totul, absolut totul, întotdeauna, în acelaşi melanj de tragedie greacă jucată de cabotini şi comedie cu cretini.
Mai întâi media. Avem puzderie de televiziuni, deci spaţiu căcălău pentru mulţi vorbeţi. Lista cu morţi, asta era grija principală a celor mai mulţi. De ce nu dă, dom’le, Ponta lista cu morţi? La ce mai foloseşte (sic!) prăpădul dacă nu înfigem şi noi microfonul în colivă? Dacă nu proptim o cameră pe capacul coşciugului, atunci pentru ce naiba au mai murit ăia? Că doar presa română a reuşit, acum nişte ani, performanţa de a da de veste unei femei, în direct, că tocmai a devenit văduvă!
Fireşte, un astfel de „eveniment” e la fel de bun ca oricare altul pentru a lipi afişe electorale; pe coşciuge, pe caroseria autocarului, unde se găseşte. Aşa că s-a stors, vivat presa română, din hoiturile celor morţi, maximum de suc politic posibil. Bravo, Ponta! Huo, Ponta! La oase, Corlăţean! Cu sau fără drept cuvânt. Nici nu contează. Niciodată n-a contat.
Autorităţile n-au ratat nici ele evenimentul. Reacţia a fost, fireşte, excesivă. Moartea e un bun P.R. . Celulă de criză, condusă de premier! Ca să ce? Accidentul se întâmplase, nu mai era nimic de făcut, iar muntenegrenii păreau că ştiu ce au de făcut. Sigur, e nevoie de o reacţie coordonată, de comunicare, există nişte proceduri de îndeplinit, dar totul excesiv, cu mult moţ, ca să vadă norodul ce implicate şi competente sunt autorităţile. Ba Arafat s-a mutat şi el în Muntenegru, absolut fără rost, nu mai era nimic de făcut, nu era de niciun folos acolo. Cel mult îi încurca pe muntenegreni, care, repet, ştiau ce au de făcut. Dar şi pentru el, şi pentru Corlăţean, a dat mai bine la poză dacă a intrat în direct la televiziuni de la faţa locului. Premierul însuşi conducea „celula de criză”, a ieşit să dea comunicat în numele… celulei. Fireşte, în celulă s-a dezbătut dacă e bine ca Ponta să învie lotul de Lazăr din autocar, dacă să meargă pe apă sau să prefacă apa în vin, dar s-a decis că ne rezumăm la comandat coşciuge şi apărut la televizor.
Muntenegrenii, cum spuneam, s-au comportat normal. A fost o mângâiere să vedem că, într-o Europă care nu osteneşte să ne flegmuiască, nişte prieteni s-au purtat normal cu nişte concetăţeni de ai noştri aflaţi în nevoie. Iar pentru asta aveam a le mulţumi. Dar nu! Era musai să se audă şi inevitabilul: „adicătelea, ce? noi nu făceam la fel? ce mare brânză au făcut muntenegrenii?”. Probabil că unii dintre noi ar fi procedat la fel. Şi mai probabil, cei mai mulţi dintre noi… nu. Se strângea liota de puradei care să se scălămbăie la cameră, în spatele reporterului, exista ceata de burtoşi în pantaloni scurţi, care sparg seminţe şi îşi dau cu părerea, reclamând că „poliţia n-a făcut nimic”, mahalagioaicele indignate care zbierau ca apucatele, că şi ele vor la televizor. Sigur, în supoziţie suntem normali, solidari şi buni. Mereu în supoziţie. Mai rar la podul peste concret.
Acum urmează faza dezbaterilor teoretice. Despre calitatea şoferilor români, cu afluenţii secundari: nesimţirea în trafic, carnetele luate cu şpagă etc. . Despre turismul românesc, nevoia de schimbare la MAE, de ce a tăcut Băsescu ş.a. m. d. .
Din nenorociri, uneori, putem învăţa ceva. Sau nu. Facem tămbălău, ne batem în rating, huiduim, ne pozăm lângă mort şi gata. Şi ne repetăm mereu că, dacă am vrea, am putea fi şi normali.
Ziua de doliu naţional, decretată pentru miercuri, e tot un exces. Am toată compasiunea pentru rudele celor dispăruţi în accident, dar doliu naţional… e prea mult. Sigur, premierul iese bine cu asta, că trece şi empatia la profilul public şi iese bine la poză îmbrăcat în negru. Dar e exagerat.
De acord cu comentariile dvs., mai putin cel absolut gratuit, daca nu chiar nedrept, la adresa domnului Arafat. In contextul in care ranitii si victimele decedate trebuie transportati in Romania cred ca prezenta domnului Arafat era mai mult decat necesara. Cu atat mai mult cu cat ,in Romania, dupa cum probabil ca stiti, iresponsabilitatea este un sport national. In absenta cuiva care sa coordoneze, eficient si ferm, operatiunile de externare si repatriere si a implicarii efective si responsabile a celor din fruntea statului, lucrurile s-ar fi desfasurat in stilul cocalaro-manelist obisnuit. Din pacate! Cat despre comentariile neavenite la adresa infrastructurii din Mntenegru si Croatia, alaturi de indemnurile „patriotice” ale unora de a ocoli aceste tari… ce sa mai zic… Ca fost ghid turistic care am circulat pe aceste rute cu soferi de autocar de acolo nu pot decat sa-mi manifest, probabil inutil, indignarea fata de asemenea elucubratii.
oooo ….domnu’ Arafat, lunga si tragica poveste…. nu e gratuit comentariul daca facem un recurs la memorie si ne aducem aminte ca susnumitului domn i-au trebuit enorm de multe ore ca sa scoata dintr-un salon doua duzini de nounascuti, in timp ce acestia ardeau, la prorpiu, in prime time si in direct pe mai toate posturile de televiziune…. si iata si motivul pentru care absenta domnului in cauza, cel putin in primele 2 ore de la producerea accidentului a fost sansa la viata a celor accidentati…. ca daca iarasi asistam la o proba de competenta in managementul de criza a lui Arafat, mai mult ca sigur ca actiunea de salvare nu ar mai fi avut subiect viu.
si ca sa nu mi se umple „frigiderul de carne” in mod gratuit, sa ne reamintim, cazul Sobaru si modul lamentabil si neprofesionist in care a actionat echipajul smurd, venit la fata locului in „doar” citeva zeci de minute, de la ambulanta alocata permanent ( staionata acolo) la parlament….
F.f. corecta „radiografia” comportamentala autohtona !
Trist , enervant de trist , gretos de reala si , mai ales , de repetitiva … !
Lipsa de decenta este o caracteristica romaneasca ,din pacate,si lipsa totala a simtului ridicolului . Desii „bascalia” este o dotare naturala la „bizoni”nici simtul umorului nu da pe dinafara la melteanul roman.Cine a suportat taiatul in patru a atei si lipsa de bun simt a „fatucelor” si a „baietilor”de la televiziile romanesti n-a putut s-o rabde fara emetice ..Daca ai fi notat toate tampeniile,lipsa de decenta,topenia si vulgaritatea de pe sticla toate in cinstea zeului ratingului te pot scoate din sarite si sa faci un AVC sau un infarct.,Slava domnului ca n-au apucat sa se faca de ras definitiv cu panica indusa de „fatuci”cu atacul chimic a azbestului de la
CFR.Ce conteaza ca azbestul a fost scos din uzul constructiilor civile si altele folosit ca izolant la vedere si care folosit mult s-a vadit ca azbestul se transforma intr-un praf atat de fin incat nu este oprit in nas ci este inhalat in plaman ducand la pneoconioze si uneori cancer de plaman.Desi in CFR azbestul folosit la izolarea vagoanelor de pasageri in „foi”intre folii de plastic si sau cu rasini si aflate in interiorul peretilor nu pot duce la bolii odata ca azbestul nu are contact cu marele public calator,si nici el nu calatoreste atat de des.Pot paria ca propteritele atat de inteligente n-au vazut azbest vreodata cand au folosit CFR-ul.Asta mai trebuie pentru binele viitor a CFR-ului, ca o lovitura de magar data de „fatuce”,sa ruineze economia care si asa este pe butuci speriind „bizonul si facandu-l sa nu foloseasca CFR-ul.O tempora ,o mores!
„…să scriem de o sută de ori, făra greşeli de ortografie…”
„făra greşeli de ortografie” – asta ca deziderat, eventual si ca dispozitie / porunca / ordin; ca mod de realizare – conform continutului propus al frazei de scris.
„Ca întotdeauna, reacţiile noastre sunt excesive, sfidează orice regulă a proporţiilor, omit subiectul…”
Ca intotdeauna, reactiile noastre sunt emotionale, nu gandite sa fie practice.
„…melanj de tragedie greacă jucată de cabotini şi comedie cu cretini.”
Tragedie pt noi, cei multi (cei dintre noi care mai au urme de normalitate in gandire / simtire) greaca pt actori (cu cor pe scena si cu publicul separat, deoparte) si comedie (sau poate mai degraba tragi-comedie) pt tertii spectatori…
„…Arafat s-a mutat şi el în Muntenegru, absolut fără rost, nu mai era nimic de făcut…”
1. Trebuia sa nu dea urmare ordinului primit „de sus” (si inca prin intermediul media – sau macar „in priveala” ei, in direct)?
2. Poate totusi… Mai o triere a gravitatii cazurilor, mai o verificare / certificare a „necesarului” comunicat de muntenegreni (ca altfel incepeau discutiile: „Da’ DE CE – TREI avioane? CE, DOUA nu erau destule? Pai DA, muntenegrenilor le e usor sa ceara / comande, ca doar NU EI platesc transportul…”)
3. Si eu, TOT roman sunt, deci banuitor, ba chiar tăgadnic: stiu si eu CAT de pregatite ar fi fost spitalele alea cu tot ce le trebuie (loc, personal, dotari, consumabile…) – si CATE anume ar fi fost ele, spitalele pregatite – daca nu s-ar fi stiut CINE da dispozitia si-i verifica?
„Premierul însuşi conducea “celula de criză”…”
ASTA – INTR-ADEVAR a fost fara rost… (NU „celula”, ci coordonarea ei de la acel nivel ierarhic: doar nu era vorba (spre ex) de inundatii, ca sa stabileasca daca „baga armata” sau nu, si ce mijloace / fonduri trebuie alocate de urgenta de la nivel national / nivelul guvernului, pt ajutorarea comunitatilor locale… Ponta n-a putut sa faca NIMIC mai mult decat ar fi putut face orice subsecretar de stat (sau poate chiar director general) imputernicit in acest sens: vreo eventuala aprobare a sa (dovedita necesara) putea fi data si fara sa participe.)
„…nişte prieteni s-au purtat normal cu nişte concetăţeni de ai noştri…”
Nici macar: niste OAMENI s-au purtat normal fata de alti oameni aflati „la ananghie”, in nevoie (urgenta).
(In acest fel ne-au devenit prieteni – sau cel putin ASA ii simtim NOI* – ACUM; stai sa vedem CUM vor evolua simtirile astea de prietenie ale noastre daca vreodata (TOT in spiritul normalitatii) vor (spre ex) vota (conform constiintei lor) – in cine-stie-CE imprejurare si in cine-stie-ce privinta – (sa spunem) impotriva vreunui avantaj al tarii noastre…)
* Asta – daca nu cumva ii consideram inclusi TOT printre noi si pe (Biiip!) aia (ci’ca romani; ci’ca oameni) care pe diferite bloguri si saituri cad de acord ca TRE’ sa fie un „clenci”, ca doar „aia” SIGUR nu s-ar fi purtat asa daca n-ar fi avut nimic de castigat…
„Iar pentru asta aveam a le mulţumi.”
Ba avem a le fi recunoscatori – ca de „mulţam” ii plin podul…
(In mod normal, cel mai firesc mod de a manifesta aceasta recunostinta ar fi sa-i imitam si sa fim si noi la randul nostru (in masa, majoritatea noastra, asa ca la ei) la fel de saritori la vreo mare si urgenta nevoie a altora – nici macar (neaparat) anume a lor, a muntenegrenilor (carora – in urma atitudinii aratate de ei – eu le doresc sa nu fie vreodata in vreo asemenea nevoie), ci a oricaror semeni de-ai nostri, de oriunde…)
Tocmai asta este dovada clara ca in spatele celor care ne reprezinta in acest moment stau aceeasi strategi penibili, scoliti la scolile de bune mainere americane, pe care Romania ii are de 6 ani. Sunt aceeasi indivizi , care gandesc fiecare pas si fiecare iesire publica a esaloanelor ce reprezinta tara. Sunt invizibili, n-au nume, sunt aceeasi, dovada fiind ca schinbarea puterii in Romania este ceva extrem de firav si fluctuant. E doar de prosteala … in rest, noi toti slujim aceleasi interese straine.
Moshe draga, la fel ca vasi ;azi dimineata in masdina, Reporterul RRA aflat in Muntenegru relata ca muntenegrenii si-au exprimat admiratia despre modul in carte Arafat si SMUD-ul au actionat acolo, nu numai ca nu ,,i-a incurcat” cum spui tu ,dar ziceau ca i-a ajutat foarte mult, mai ales in pregatirea ranitilor pentru transport.
Scuze pentru exprimare, voiam sa spun ca ,,azi dimineata in masina ,l-am auzit la radio pe reporterul RRA”
Prieteni, nă vă mai consumaţi în apărarea lui Arafat. Nu i-a clintit nimeni cununa de premiant de pe creştet. Omul are şi din parte-mi tot respectul pe care îl binemerită. E vorba doar despre exagerare.