A guverna, guvernare

E o adevărată încântare să vezi că, stăruitor şi determinat, domnul Ponta şi ceea ce numim „guvernul Ponta” continuă neabătut opera marilor săi înaintaşi Emil Boc şi MRU, punând în roaba cu priorităţi proiectul Roşia Montană, afacerea gazelor de şist, noi acorduri cu FMi şi regionalizarea. Adică fix temele din ţâpuriturile fraierilor care acum un an şi jumătate dârdâiau prin pieţe privind spre trotineta USL şi imaginându-şi că e ditamai pachebotul. Până la urmă coabitarea are costurile ei.

E o încântare, spuneam, să vezi că se bifează oleacă de consecvenţă în actul de guvernare. În acelaşi timp e teribil de enervant să-l vezi pe campionul absolut al datului cu televizorul, acelaşi domn Ponta, mereu satisfăcut, expirând o insuportabilă încântare de sine,  invocând legitimitatea pe care i-ar fi dat-o milioanele de voturi. Voturile cu care îşi fardează domnul Ponta iluzoria legitimitatea fiind fix voturile celor care îi cereau să nu se avânte prea excitat în tăvălelie coabitării, să dea naibii baronizarea regionalizarea, afacerea Roşia Montană sau pe cea a gazelor de şist. E un lucru poate mai dificil de procesat de către un fost pasager din dreapta la raliurile degeaba, dar voturile astea nu au acelaşi regim cu sticla de ţuică pe care ţi-o dă tata socru drept răsplată că nu-ţi baţi nevasta. Nu e domnul Ponta primul şi nu va fi nici ultimul politician care nu înţelege că voturile alea vin la pachet cu nişte obligaţii, iar astea nu sunt scrise cu litere mici, ca în contractele cu firmele de asigurări, ci cu litere de o şchioapă, pe pancarte, la vedere.

Dacă ai timp şi chef n-ai nevoie de multă perspicacitate pentru a observa că de la venirea la putere a USL are loc un interesant fenomen. Sunt mobilizate resurse extraordinare pentru construcţia imaginii premierului şi întărirea puterii sale personale, iar simultan, pe mai multe planuri, se întâmplă tot felul de lucruri, care presupun concentrări la fel de importante de resurse, pentru discreditarea, slăbirea şi demolarea tuturor celorlalţi din USL. Dar asta e politichia şi nu-mi umple mie scrumiera.

De mai bine de 20 de ani România este neguvernată. Ceea ce am convenit noi să numim, totuşi, guvernare în anii ăştia nu a fost altceva decât administrarea unei magazii de către nişte gestionari tâmpiţi şi borfaşi. Am ajuns în situaţia în care, personal, chiar nu mai sunt interesat de mişculaţiile politiceşti, de loviturile la ţurloaie şi nici de ambiţiile peştelui mic şi tâmpit care plănuieşte cum să mănânce el singur toată balena. Astea reprezintă dansurile de societate ale politicienilor şi e treaba lor cine pe cine pupă la periniţă sau cum îşi organizează ei maşinăria de distribuit şuturi în cur. Am în schimb pretenţia ca în actul guvernării să descopăr măcar reziduuri de responsabilitate. Şi, de mai bine de 20 de ani, cu pretenţia am rămas.

Lumea se schimbă foarte rapid şi nimeni nu stă să aştepte maturizarea lui Ponta, trezirea lui Antonescu din somnul de frumuseţe sau a lui Băsescu din mahmureală. România chiar nu îşi mai poate îngădui să se lase pe mâna unor zevzeci care au chef de bambilici şi concursuri de flegme cu boltă. Guvernarea nu mai poate continua să fie doar exerciţiul prin care unii îşi căpiază inamicii în vreme ce ei îşi umlu garajul. În lumea asta în schimbare există state serioase, cu guvernări ceva mai serioase decât ale noastre, care îşi construiesc deja soluţii, nu doar strategii, pentru marile probleme ale viitorului nu foarte îndepărtat. Noi ne mulţumim doar să bifăm lista de subzistenţă primită de la FMI.

Monumentalul dezastru reprezentat de sistemul românesc de educaţie, productul fetid a „reformei” exersate de mulţii cretini care au condus ministerul de resort, nu e doar o problemă a zilei de azi. Semianalfabeţii şi tembelii produşi de sistemul nostru de învăţământ, mase enorme de agramaţi pentru care idealul de viaţă  e ţiganul râgâitor de manele, nu au cum reprezenta o resursă pentru ziua de mâine. Peste 20 de ani ne vom trezi cu o gravă penurie de forţă de muncă educată, transformaţi într-un Imbecilistan, în care se vorbeşte în grohăituri care mai aduc vag aminte de limba română. Şi după aia putem vorbi despre falimentul economiei, criza sistemului de pensii şi orice avem chef până ne ia dracu. Putem continua să facem vedete din cei cinci elevi care au luat zece la bac şi din olimpicul care a primit o diplomă şi bursă de studii pe nu ştiu unde, dar în timpul ăsta sistemul românesc de educaţie scoate hoarde de manelişti cu sau fără diplome. În general cu diplome, că doctoratul se dă acum la promoţie.

Tot peste 15-20 de ani ne vom confrunta cu declinul societăţii petrolului. Ne putem imagina ca pansăm rahatul acum dacă îi lăsăm pe ăia de la Chevron să facă bani câţiva ani trăgând gazul din şist şi pe bunicul de pe canapea, dar astea sunt prostii. Nu am auzit despre o strategie consistentă, serioasă pentru România epocii post-petrol. Şi nici nu-şi bate nimeni capul. Un mandat are 4 ani, important e să supravieţuieşti ăştia 4 ani la guvernare şi apoi să mai iei nişte voturi de la guşteri, astea cu reconfigurarea profilului energetic, strategiile pentru epoca post-petrol şi alte asemenea rahaturi nu interesează – ce mare brânză? om vedea noi atunci!

S-a vorbit cu insistenţă despre o apropiată şi explozivă criză alimentară. Semne încep deja să se vadă, state serioase încep să dezvolte strategii serioase, în încercarea de asigurare a viitorului. La noi agricultura rămâne o chestie acolo, despre care am convenit cândva că are mare potenţial şi gata, nu ne mai batem capul. Mai bine ne ocupăm de regionalizare, că feudele baronilor n-ajung pentru îndestularea lor şi pentru vărsămintele la partid.

Dacă privim în jur vedem cum lumea se schimbă. Repede. Dramatic. Lupta pentru resurse ( alea pe care noi le dăm de pomană) e cumplită, iar statele serioase îşi dezvoltă strategii pentru viitor, investesc în educaţie şi îşi pregătesc cu grijă ziua de mâine. Pentru că asta înseamnă, acolo, actul guvernării. La noi nu are cum fi aşa. Pentru că de mulţi ani nu mai avem guvern, un guvern al României. Am avut guverne PSD, CDR, DA, PDL-UDMR, acum avem guvern USL. Am avut guvernul Ciorbea, Radu Vasile, Isărescu, Năstase, Tăriceanu, Boc, MRU şi avem guvernul Ponta. Despre Guvernul României am auzit foarte rar vorbindu-se. Foarte rar.