Terbilă invenţie drăcia asta numită Facebook. I-am auzit adeseori pe tot felul de traficanţi de băgări în seamă ciripind despre „social media” şi alte parapazlâcuri din astea (nu căutaţi cuvântul în dicţionar, că aveţi lucruri mai bune de făcut), dar sinapsăraia mea se încăpăţâna să nu rezolve chestia. Că, adică, îmi ziceam, ce mama dracului e aia „socializare online”? Adică socializare ( chestie care îmi repugnă, online, offline, on-top-of-the line, under-the-line, deep-below-the-line sau near-the-line-but-not-so-interested) nu mai e chestia aia în care te întâlneşti cu alţi năuci şi bateţi împreună câmpii până când observaţi că ospătarul cască, plictisit de ce aude tot trăgând cu urechea la aiurelile voastre? Socializarea, deci, e acum o chestie care se practică în afara societăţii ( până aici îmi convine!), în chiloţi, cocoşat în faţa calculatorului, dând din mouse şi înjurând pe toată lumea, că şi aşa nu ştie nici dracu cine se ascunde sub identitatea aia tâmpită cu care te rostogoleşti tu pe net.
La Facebook e şi mai simplu. Te uiţi la nişte poze cu mâţe şi dacă îţi place mâţa devii prieten cu nişte făpturi. Adică dai click şi dacă dă şi făptura click, gata, sunteţi prieteni. După aia… fiecare cu pizda mă-sii. Că la asta cu socializarea online e pe bază de cantitate. E important să aduni cât mai mulţi din ăştia pe care nu dai doi bani, de care nici în cur nu te doare şi ai certitudinea că şi curul lor se simte bine în relaţia cu tine. Şi e bine. Te uiţi la numere, îţi ies nişte zeci, sute… Îţi zice: e bine, bre! Mă iubeşte oamenii! Ete, ce de preteni are mandea! Pe urmă te scarpini în curul care nu te doare de ei şi te bucuri ştiind că şi ei se scarpină şi nici pe ei nu-i doare! Hopa!- îţi zici! Uite, monşer, că avem ceva în comun! Nu ne doare în cur!
Chestia cea mai mişto de la prietenizdeala de fb e că te face să te simţi funcţionar bolşevic. Adică e pe bază de cerere. Ce faci, Stelică? O cerere, bre? De butelie? Nu, bre, de prietenie! Şi de data asta eşti sculă cu cap vidia, că tu tre’ să aprobi cererile unor fraieri. Dacă mergea aşa şi cu buteliile… Dacă eşti un birocrat serios analizezi documentele anexate: pozele cu pisici, citatele din mari citaţi, pozele de la munte, pozele făcute cu telefonul, la oglinda din baie, pozele făcute de solicitant, tot cu telefonul, lângă o făptură care ar tebui să fie vedetă, dar de care n-ai auzit aşa că te declari doar moderat impresionat. Pe urmă dai ok, să-ţi crească turma, că subvenţiile de la stat se dau pe cap de vită. Şi după aia, grijuliu, bagi un click acolo şi activezi importanta opţiune „Hide” apoi sub-opţiunea referitoare la ce vrei să vezi din ce expiră „prietenul” pe fb. Şi cum acolo nu există opţiunea „Absolut nothing! But really nothing, I insist!” optezi pentru „Only important”. Şi te simţi în siguranţă. Cât păr de pisică poate inhala şi modemul tău? Câte citate transcrise greşit din Paler, însoţite de poze tembele?
Cum nu m-am acomodat cu prieteneala de feisbuc şi nici n-am chef să o iau în serios, rămân cu prietenii mei din viaţa reala (şi sper că ăla citeşte ce scriu!). Dar intenţionez ca şi aici să aplic procedura de fîbî, chiar dacă mă îndoiesc că undeva în timpul vieţii aş deveni interesat să mai cumpăr un fotoliu, ca să aibă unde sta toţi prietenii care vor veni la parastasul meu. Adică pe bază de cerere. Faci mătăluţă cerere, anexezi adeverinţe, fluturaş de salariu, vii cu doi giranţi. Ca la bancă. Şi tot ca la bancă, aşa e corect, scriu şi eu ce tre’ să ştii, dar nu cu litere mici, că suntem oameni bătrâni şi nu ne mai ajută oftalmologia. Deci, dacă te bubuie gândul să te împrieteneşti cu mine ( tu altă treabă n-ai?) şi nu ştii la ce să te aştepţi intrând în joint-venture-ul ăsta ( dă-l naibii de venture, lasă doar…) bagă la cap:
– fumez! La greu! Nu e nevoie să îmi aminteşti că îmi face rău.Ştiu şi mi se rupe. N-am de gând să mă las, iar dacă o să mă las o să o fac că aşa vrea … aia a mea, nu că-mi ceri tu. Iar dacă te deranjează putoarea de la ţigările mele, nu mă chema la tine. Nici nu mă pofti să ies în balcon, să fumez lângă lădiţa de nisip a mâţei, pentru că atunci o să afli că…
-… înjur mult! Nu mereu, dar mult. Că aşa vreau eu. Că aşa îmi vine. Nu des, dar mult. Adică reprize rare, dar consistente.
– ştiu că se haleşte mult PR azi, ştiu că îmi vrei binele şi toate sfaturile alea în care mă înveţi cum să mă „autopromovez” sunt bine intenţionate, da, ai dreptate, poate merit mai mult, da, ştiu toate trucurile alea pe care crezi tu că le aud acum prima dată, dar mi-e ruşine. Las-o!
– îmi repugnă prostia. Şi nu ştiu să ascund asta. Nu mă pot face socialmente tolerabil, înghiţind cu noduri, lingând brăţara unui cocalar doar pentru că „o să-mi prindă bine”.
– nu beau alcool. Deloc. Nici pentru socializare, nici de moft. Că nu-mi place. Nu îmi interzice religia pentru bunul motiv că nu am achiziţionat aşa ceva.
– am o sănătate precară, aşa că o să mă folosesc de asta atât căt pot ca să te evit. Şi e bine să ai haine negre, că dacă tot vrei să faci pe prietenul cu mine o să dai nasol dacă o să fii singurul îmbrăcat în verde la parastasul meu.
-nu-mi place la mall, la „party”-uri, nu merg la „evenimente”, mă cac în fotbalul lor şi la filme prefer să mă uit singur, în tihnă. Deci nu mă freca la balama.
-în general, condiţia esenţială pentru a menţine o prietenie onestă şi solidă e aceea de a ne evita. Pe cât posibil. Nu mă freca aiurea cu telefoanele ca să vezi dacă sunt bine. Te sun eu dacă dau de greu. (Sanchi!). Iar dacă dau ortul popii s-o găsi cineva să te anunţe, oricum când o să mă vezi o să fiu deja îmbălsămat. Dacă am nevoie de rinichi te anunţ. Dacă ai tu nevoie, anunţă-mă, dar nu conta pe asta.
Asta e. Deci cerere, documente anexate… s-a înţeles. Ai să descoperi că n-ai făcut nicio afacere. Nu te alegi cu nimic, dar nici nu pierzi nimic. În general viaţa ta va fi de rahat, ca şi până acum. Doar că uneori, rar, s-ar putea întâmplă să auzi poveşti uimitoare. Şi când îţi e greu, fără să o ceri, cineva te-ar striga pe nume. Atât. Restul găseşti pe fb.
Am reţinut un lucru:”Condiţia esenţială pentru a menţine o prietenie onestă şi solidă e aceea de a ne evita.”Aaa…si încă ceva::” S-ar putea întâmpla,uneori, să auzi poveşti uimitoare.”Este cel mai important lucru. Restul e din „teatrul lumii”.Iar tu ESTI profesorul meu ACUM când eu stau şi mă frământ ce să fac mai departe…
Rabbi, când mintea mea devine cheală de gânduri, îmi pun extensii, gândurile tale, şi pot coafa mai departe viaşa asta creaţă. Nu te deranjez- fumez la mine, înjur la mine, mă uit la Toni Soprano din fotoliul meu, Dar am nevoie de extensii. Merci!
Să fumăm dară! 🙂
Ei, şi la urma urmelor nici nu-i aşa rău să fumezi în balcon, că la urma urmelor nu-i obligatoriu ca omu’ să aibă mâţă. Am eu un vecin, fumător şi el, nu şi nevastă-sa, care şi-a făcut balconul extensie a sufrageriei, bucătăria aşijderea şi când vrea să fumeze iese pe scară. Pân-acu’ toate bune, doar că omu’ mai şi „socializează” din când în când, în real, nu pe fb, are invitaţi, iar ăia de regulă fumează şi ei. Ce să mai, fumătorii fac paranghelia pe scară, iar ceilalţi în casă. Aşa ţi-ar plăcea? Că altfel la-njurat e liber, să vezi ce-njurăm noi!
Rabbi, respect! Subscriu la tot ceea ce ai scris aici. Ți-aș da „laic” și ți-aș cere din maus prietenia dar mi-am șters contul de Facibuci acum un an, din motivele deja magistral enumerate.
„Adică socializare […] nu mai e chestia aia în care te întâlneşti cu alţi năuci şi bateţi împreună câmpii…?”
Da’ CE altceva se intampla in mediul virtual (in special in mediile de socializare, dar si in blogosfera)? Atata doar ca aici „intalnirea” nu este fizica, fata in fata, ci se intalnesc doar ideile. Si UNDE mai pui ca inafara ideilor nimeni nu stanjeneste pe niciunul dintre ceilalti co-socializatori (!) cu toate obiceiurile pe care le descrii ulterior; nu este silit sa faca cheltuieli suplimentare pt care poate nu are fonduri; nu conteaza (pt ceilalti) cat de batran / urat / bolnav / sarac / zgarcit / balbait / rusinos etc ar putea sa fie; nu conteaza daca timpul disponibil ii este mult sau putin, des sau rar, intreg sau fragmentat de alte obligatii si/sau placeri personale; nu esti nevoit ca pt cateva (putine) minute (necesare pt (spre ex) a da un raspuns) sa consumi de zece ori mai mult timp pregatindu-te, ducandu-te, intorcandu-te si facandu-te inapoi comod (sau intrand inapoi in functie); poti s-o faci (in momentele libere, cand tre’ s-astepti sa se intample cine-stie-ce) INCLUSIV de la serviciu sau din spital, mai poti s-o faci si de la tara / mare / munte (sau din strainatate) din excursie / concediu… Si NICI nu esti nevoit nici sa suporti de la altii, nici sa-i silesti pe ceilalti sa suporte la dumneata NIMIC neplacut – nici mirosuri, nici ticuri, nici o voce scartaita sau prea puternica / slaba / pitigaiata / infundata / etc… Si poti sa-ti alegi singur CE, CAND, UNDE si CUM anume vrei sa imbraci / mananci / bei / fumezi / f(Biiip!)i / etc in timp ce socialzezi astfel… Si poti sa socializezi in acest fel in mod concomitent cu persoane care nu se suporta una pe alta… Si nu conteaza daca sughiti / ragai / besesti in voie in timp ce socializezi… Si nu trebuie sa faci eforturi ca sa nu se vada daca te-apuca rasul / plansul si nu vrei sa se vada, ajunge sa nu comunici faptul…
„…la asta cu socializarea online e pe bază de cantitate.”
Asa este – DACA ASA ALEGI SA FIE! Nimenui nu-i este interzis sa aplice si in mediul virtual criteriile din viata reala. DE CE adica ar fi obligatoriu sa procedez SI EU (sau dumneata) ca majoritatea celorlalti, DE CE n-am putea sa procedam (in mediul virtual) la fel de diferit decat ei pe cat procedam (in viata reala) diferit decat cei pe care-i consideram prosti / rai / nesimtiti / etc?
„E important să aduni cât mai mulţi…”
DE CE ar fi asta important, CINE a stabilit / impus asta?
„…acolo nu există opţiunea “Absolut nothing! But really nothing, I insist!”…”
Daca ASA gandesti si simti, daca intr-adevar nu-ti pasa deloc de celalal (de ORICARE „celalalt”), daca nu consideri ca ceea ce „emana” acesta este interesant, DE CE i-ai mai cerut / oferit / acceptat asa-zisa prietenie? E o minciuna…
„…Faci mătăluţă cerere, anexezi adeverinţe, fluturaş de salariu, vii cu doi giranţi.”
Daca INTR-ADEVAR – ASA ti-ai „selecta” prietenii, atunci ar fi jalnic (si eu as fi profund dezamagit). Da’ eu SUNT CONVINS (fara sa am alte argumente decat ceea ce (si cat) am inteles eu (din scrierile dumitale de pe blog) ca gandesti) ca-i o „simpla” defulare (nu ca „regulile” enumerate ulterior n-ar fi corecte).
„…dacă te deranjează putoarea de la ţigările mele, nu mă chema la tine. Nici nu mă pofti să ies în balcon, să fumez lângă lădiţa de nisip a mâţei…”
Printre prietenii dumitale (cei din viata reala) nu se gaseste CHIAR NICIUNUL care sa nu suporte (eventual doar temporar – spre ex o femeie pt perioada cat este insarcinata) fumul de tutun? Iar daca nu vrea sa-i fumezi in casa – nici nu-i nevoie sa iesi chiar in balcon (s-a inventat deja hota si cred ca nu-ti pica nimic – nici macar coroana – daca te retragi (probabil insotit de gazda) ca sa fumezi in bucatarie. (Eventual va instalati acolo de la inceput si pt toata vizita.) Sau stati in curte (daca are asa ceva si daca vremea permite). SAU nu te duci dumneata in vizita la acea persoana, ci o chemi sa vina la dumneata. Sau va vedeti intr-un loc „neutru” (pe o terasa, „la iarba verde” etc).
„…mi-e ruşine.”
😀 („Like”!)
„îmi repugnă prostia.”
Bun asa! Si? CE, te sileste cineva sa stai de vorba si cu prostii? Exista si optiunea „ignore”…
„am o sănătate precară, aşa că o să mă folosesc de asta atât căt pot ca să te evit.”
1. Imi pare TARE rau pt precaritatea sanatatii dumitale (partial din motive egoiste: imi doresc sa ma bucur cat mai mult de prezenta si de gandurile si ideile dumitale – fie si numai in mod virtual.
2. Ai nevoie de pretexte pt a evita pe cineva, nu te incumeti sa-i spui barbateste, deschis, „in fata”: „Nu te mai vreau aproape”?
3. Dacanu-ti convine persoana, DE CE / CUM iti mai e prieten? Iar daca ai doar dorinta de a-i evita PREZENTA (din indiferent care motiv) – pai in acest caz o solutie salutara este TOCMAI utilizarea retelelor de socializare virtuala in relatia cu acea persoana.
„…nu mă freca la balama.”
Si-atunci CUM ramane cu socializarea, insusi subiectul articolului? DE CE-ai mai scris articolul?
„Nu mă freca aiurea cu telefoanele ca să vezi dacă sunt bine.”
Numa’ ce-ai scris ca ai o sanatate precara, atunci CE ti se pare de mirare in ingrijorarea prietenilor? E NORMAL sa te sune ca sa se intereseze (MAI CU SEAMA tinand cont de acel „Sanchi!” din paranteza).
„Şi când îţi e greu, fără să o ceri, cineva te-ar striga pe nume.”
1. Poate ca nu de fiecare data ai afla daca-i e greu (daca va evitati prezenta)…
2. DUMITALE – ACUMA, nu ti-e greu? DE CE te miri ca cei care-au aflat „te striga pe nume”?
Daca nu oferiti cu placere justificari, atunci probabil nici nu cereti.
Ca de la strain la strain, caci este evident ca nu ne cunoastem catusi de putin, va rog ca in cazul in veti considera ca aveti nevoie de ajutor sa-mi (sa ne) semnalizati totusi – contrar avertismentului de mai sus – in vreun fel sau altul faptul.
Nu vreau sa se inteleaga ca sunt un om cu posibilitati, dar va ajut cu draga inima cu tot ce pot. Asa cum ati facut de multe ori si dumneavoastra pentru altii.
P.S. publicarea prezentului comentariu ramane fireste la libera dumneavoastra alegere
‘Prieteni’ la distanta, dar fara adeverinte … Si aici e birocratie?
Am un cont vechi FB, dar nu îl folosesc, din postarea dumneavoastră, aflu acum şi de ce 🙂
PS la postarea anterioară, linkul din comentariu (probabil banat) nu era către blogul meu, la acea postare am contribuit totuşi şi eu cu imaginile respective 🙂
Akismetul lucrează după reguli pe care doar el le înţelege. Cert e că strănută la link-uri.
Dacă tot trăim intr-o lume în care banul e-n toate, banul face legea, eu aș scoate un număr de prieteni FB la licitație care dă mai mult! :))
Toate ca toate, dar să nu te intereseze un Merlot de Pietroasele…
Nici nu mai stiu cum si cand am descoperit blogul tau, mi-a placut si ulterior ti-am „cerut” prietenia pe Facebook ( mi-am amintit de primii „iubiti”, aia care veneau si ziceau:”vrei sa fim prieteni, iti dau oracolul si-mi raspunzi acolo?”). E complicata tarasenia cu FB, cu socializarea, cine vine bine intentionat si cine te asteapta la cotitura. Eu doar stiu ca daca imi permiti, te voi continua citindu-te, fiecare cu fumurile lui si cand ne-o fi mai rau, ne putem striga pe nume reciproc. Hai, multa bafta!!!
„…te voi continua citindu-te…”
Scuza-ma, comentez fara sa te cunosc – dar (considerand ca pseudonimul pe care ti l-ai ales este corect-graitor) nu (crezi ca ti-)ar fi putin cam greu sa-l continui dumneata pe dumnealui? (Sau aveai in minte ideea felului in care un discipol isi „continua” maestrul – un fel de filiatie a gandurilor / ideilor dumitale din ale dumnealui?)