Urâtul

Avem oraşe urâte. Blocuri urâte, uriaşe cuburi cenuşii pictând o privelişte dezolantă, ăsta e primul lucru care sare în ochi. N-am înţeles niciodată de ce, dacă tot se simţea gâdilat de vocaţia de constructor, Ceauşescu nu a optat pentru lucruri frumoase. Poate pentru simplul motiv că nu ştia ce e aia. Ca şi cum atmosfera asta de puşcărie lăsată în paragină nu ar fi îndeajuns, se construiesc, anapoda, noi urâţenii care să altoiască cenuşiul utilitarist al blocurilor comuniste cu noi monstruozităţi. Se construieşte aiurea, fără nicio viziune, fără gust, fără sens. Autorizaţiile se dau pe ciubuc, că mandatul unui primar e scurt şi nevoile sale mari; pretutindeni se ridică nişte măgăoaie urâte, desenate de arhitecţi tâmpiţi pe gustul unor parveniţi încă şi mai tâmpiţi.

Străzile sunt desfundat, cârpite, peticite, cu un aspect deplorabil, la limita funcţionalului. Dar afacerile cu asfaltări înfloresc. Dacă ajungi prin alte părţi ale Europei realizezi că străzile pot arăta şi altfel, că dincolo de funcţiunea lor imediată pot da un zvâc în plus imaginii oraşului, atunci când sunt frumos desenate şi îngrijite, ca nişte covoare negre, şerpuind pe sub arcade. La noi arată ca nişte ghemotoace de jeg bătătorite. Iar trotuarele sunt la fel de prăpădite, dar acoperite de rahaţi de câine.

Când auzi pe cineva vorbind despre un oraş curat, descoperit la noi, atunci ştii că acela e un oraş în care, în centru, se fac curăţenie. Doar în centru, la vedere. Dincolo de „centru” oraşele noastre sunt doar aglomerări de mahalale scufundate în jeg de nesimţirea celor care le populează, de nesimţirea celor care le administrează.

În locul pieţelor luminoase, liniştite, spaţii de promenadă şi leneveală, se înghesuie unele în altele ditamai bazaconiile din tablă, templele negustoriei, super şi hipermarketuri aruncate între cuburile de beton, în locul parcurilor, în locul a orice.

Fireşte că în oraşele care arată ca nişte mari şi murdare dezordini se circulă în aceeaşi dezordine, maşinile sunt parcate de-a valma, ca paraşutate, iar atotputernica mizerie e copleşitoare.

Reparaţia unei canalizări durează şi nu se vede, e îngropată. Dar beculeţele cu care se pavoazează aşezările noastre de sărbători sar în ochi. Disciplina în urbanism e puţin vizibilă şi nu aduce voturi, dar scoaterea grătarelor în buricul oraşului şi trântirea de chiulabale botezate pompos „zilele oraşului” sunt spornice la votăciune.

Totul e o enormă mahala, cu uliţe desfundate, sufocată de jeg şi nesimţire. Un urât copleşitor, fără de sfârşit. Ceauşescu o fi adus cenuşiul şi monotonia, mânat de nebunia lui, în încercarea de urbanizare forţată a mahalagiilor, dar ceea ce a urmat e şi mai cumplit. Pentru că ce se întâmplă acum e un proces de urâţire, grăbit şi intens.

Ne bucurăm să vedem că prinţul Charles ne vizitează des, poposind prin câteva târguşoare ori sătuce ardeleneşti încă neatinse de nebunia urâţirii. Şi nu pricepem nimic. Nimic.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

11 Comments

  1. cam trasa de par postarea asta a ta.. scriind doar ca sa critici totul, pt ca nu ai inspiratie pt altceva.. nu e chiar placut. iar unele din argumentele tale sunt invalide si fara sens… fii putin realist. nu e totul chiar asa

    • Sa fi orbit de hipersexualitate de nu vezi ca-s urate cu spume (iar prin cei care le populeaza) si cu figuri in cap. Moartea pasiunii.

      Numeste-mi un loc, te rog, care-ti trezeste tie incantarea !

    • Sloganurile „pozitiste” nu ajuta la nimic. Educatie,iubire insotita de respect (de sine si fata de ceilalti si de tot ceea ce ne inconjoara) si de responsabilitate asumata prin vorbe, fapte, luari de pozitii… acestea sunt lucrurile care fac din noi oameni si cetateni: ai urbei, ai unei tari, ai unui (unor) asezari omenesti (in cel mai larg sens al cuvantului. A scoate in evidenta aspectul de cloaca al multora din orasele Romaniei (in cartea sa „Cerveau droit, cerveau gauche”, Lucien Israel sublinia tendinta civilizatiei urbane contemporane de a transforma – sau reduce – marile orase la niste „asezari cloacale”), aspect datorat atat edililor, cat si nepasarii si lipsei de educatie a cetatenilor este mult mai util decat a recurge la lozinci mai mult sau mai putin „pozitiviste” sau patriotarde. Parerea mea.,

      • Eu nu reusesc sa-mi dau seama LA CE ar fi utila scoaterea in evidenta DOAR a aspectelor neplacute si evitarea tuturor celor (oricat de putine) macar cat-de-cat pozitive – atata timp cat aceasta reliefare a negativului nu este urmata si de vreo actiune (oricare, doar eficace sa fie) de contracarare, de corectare a situatiei. (Daca nu putem corecta situatia si realitatea ramane la fel de rea, DE CE n-am avea voie ca MACAR ILUZIILE sa ne fie mai frumoase?)

  2. De multe ori mă trezesc admirând în oraș clădirile vechi renovate, doamne ce frumoase sunt! Chiar și cele în paragină poartă frumusețea epocii lor. Și mă întreb: ce vremuri erau atunci cu grija pentru frumosul clădirii până la cel mai mic detaliu, ce oameni erau aceia?
    Ce vremuri sunt acum, ce oameni sunt acum (vezi aza) cu grija pentru măgăoaiele zilelor noastre? Nu doresc răspuns, e evident.
    Desenul frumos în cuvinte, de aici, nu e o consolare.

  3. o fi asa cum zici tu, dar si cand administratia locala incearca, gradul de civilizatie al majoritatii cetatenilor ne reintoarce in acelasi jeg. In urba mea, primaria a facut tarcuri speciale pentru tomberoane, astfel incat gunoiul sa nu zaca in spatiul locativ, si sa nu fie improscat de indienii nostri peste tot, mai mult decat atat, la o distanta rezonabila de fiecare bloc sunt montate pubele speciale pentru colectare selectiva(sticla, plastic, metal, hartie) si totusi in pofida acestor posibilitati, toti gasesti mizerii aruncate pe la colturi, covoare scuturate de la balcoane, canapele abandonate langa gunoaie, si altele de netrebuinta trantite pe strazi.

    • Unul dintre fostii mei vecini, „imigrat” la noi in Timisoara dintr-o regiune a tarii care e mai defavorizata (economic, dar si ca nivel de civilizare), nici macar nu-si mai dadea osteneala sa duca gunoiul pana la vreun colt, il arunca de la etajul doi direct pe geam…

  4. Da, sunt cenusii si urat-patratoase blocurile noastre (si contin locuinte SI anexe meschin de mici) – dar SUNT (si ATUNCI pana si cel mai amarat angajat avea sansa de a-si cumpara in rate o asemenea locuinta – daca era dispus sa faca minime sacrificii in acest scop si daca se multumea cu o locuinta corespunzatoare (atunci) statutului sau socio-economic – avand CERTITUDINEA ca o va putea termina de achitat).

    Bagsama n-a gresit prea mult urmasul dictatorului atunci cand a spus sarcastic ca noi acum nu mai suntem in stare nici macar sa mai zugravim fatadele blocurilor pe care atunci taica-su reusea sa le construiasca – si afirmatia se poate extinde la drumurile facute atunci carora acum nu mai reusim nici macar sa le intretinem / reparam / inlocuim stratul de uzura, si la fabricile care atunci se construiau si erau utilate pt ca acum sa fie vandute fie strainilor (pt ca acestia sa faca profit exploatandu-le SAU pt ca ei sa se imbogateasca vanzand „la fier vechi” INCLUSIV utilaje noi, inca nefolosite, cumparate si platite dar care inca nici nu fusesera instalate), fie dezvoltatorilor imobiliari (de aici sau de aiurea).
    Da, da, stiu, acelea erau megalomaniace, adevarate gauri negre etc – ciudat cum BRUSC nu mai sunt asa ceva inca din primul an dupa vanzarea lor catre straini (vezi Galatiul, vezi Comtimul)…

    Iar celebra „Casa a Poporului” nu stiu sa fi fost daramata – ba dimpotriva, dupa „adoptarea” ei de catre Parlament BRUSC nu mai este nici megalomanica…

    Si hidrocentralele „le cocosam” exploatandu-le fara sa le intretinem pt ca sa facem economii ca sa putem imbogati „baietii destepti” carora energia le este vanduta la pret preferential in loc s-o ia – ca noi toti ceilalti, consumatori casnici sau industriali – din „cosul comun”…

    Iar noua, celor multi, ni se iau bani pe factura de curent pt dezvoltarea „energiei verzi”, de parca dupa aceea ea ar fi a noastra, nu a vreunui alt patron care sa rada de fraierii care-au platit ani de zile ca sa poata el sa culeaga roadele…

    (Scuze, uneori ma mai defulez si eu, chiar daca ma abat de la subiect.)

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...