Cred că se apropie momentul în care vom putea recunoaşte deschis că guvernarea Ponta e praf. Asta nu ne face nici băsişti, nici reacţionari, e doar o observaţie care ar putea demonstra că nu ne-am pierdut complet minţile.
Numirile la Miniserul Educaţie şi Învăţământului, de la începutul mandatului, imediat după evacuarea guvernului MRU, bâlbele nenumărate, tragi-comediile privatizărilor de la Oltchim şi CFR Marfă, promovarea cu osârdie a proiectelor care le-au adus lui Boc şi MRU drept obol de flegme, de la regionalizare şi afacerea Chevron până la foarte rău mirositoarea afacere Roşia Montana, toate, însumate, dau acelaşi rezultat: o guvernare de rahat!
În cazul privatizării CFR Marfă a fost de ajuns o răsteală de a lui Băsescu şi totul s-a făcut ţăndări. Nu ştiu dacă privatizarea aia a fost bine chibzuită, nici dacă acea companie, GFR, era soluţia potrivită pentru privatizare, dar Guvernul Ponta şi-a asumat-o. Apoi a urmat condamnarea penală a ministrului de resort ( pentru altă cauză), intervenţia lui Traian Băsescu şi… praful s-a ales. Cred că încă n-a uitat nimeni cum au funcţionat lucrurile la privatizarea Oltchim. Ce spune asta despre actualul guvern?
Toate gesturile importante ale premierului Ponta au fost gesturile unui om preocupat de propria carieră, nu de un exerciţiu responsabil al guvernării. Iar domnul Ponta nu a avut nicio ezitare atunci când a fost în situaţia de a face anumite alegeri împotriva celora care l-au votat, dacă asta îi servea, după închipuirea sa, propriului interes. A acceptat o trăznaie numită pact de coabitare, deşi nimic nu-l silea să o facă. Nu era nevoie de niciun pact, nu era în situaţia de a sta cu pălăria în mână în faţa lui Băsescu, aflat atunci într-o situaţie extrem de dificilă. Regulile coabitării erau şi sunt perfect definite de către Constituţie, nu se negociază nici la Cireşica, nici în debara la madam Merkel. Opţiunea domnului Ponta era motivată de nevoia sa de a cumpără bunăvoinţa unor stăpâni de afară. Aşa că a plusat şi a urmat tot penibilul joc de picioare cu demisia doamnei Pivniceru şi numirea Codruţei Kovesi la DNA, başca împingerea lui Morar la Curtea Constituţională.
Fireşte că frăgezimea coabitării a durat atât cât a avut Băsescu poftă să dureze. Ne place sau nu, în lunile de coabitare, Băsescu a făcut ceea ce trebuia să facă. A ieşit din colţul unde fusese înghesuit şi încetul cu încetul a reînceput să devină vizibil, ciugulind simpatie bob cu bob, de oriunde se putea. În acelaşi timp a avut grijă să-l împingă pe coabitacul Ponta spre toate acele gesturi care să-l pună în dificultate în relaţia cu aliaţii şi propriul electorat. Băsescu e acum, ne place să o admitem sau nu, mai întărit decât acum şase luni. USL e o construcţie care nu mai are niciun sens, declaraţiile formale nu mai conving pe nimeni, iar în toamna vom asista, probabil, la explozia care va face definitiv ţăndări această şandrama.
Pentru Băsescu şi cei din jurul său, alegerile europarlamentare de anul viitor sunt bun prilej de calibarare a maşinăriei, în vederea prezidenţialelor. Pentru ce va mai fi rămas din USL va fi momentul primei confruntări dintre foştii aliaţi şi a primelor torpile. Socotelile devin tot mai încurcate.
Mai trebuie observat ceva. Loviturile pe care le primesc aliaţii din USL ai lui Ponta, în speţă PNL şi PC, din toate poziţiile, desigur, pot slăbi aceste partide şi vor duce la spulberarea USL, devenind argumente în buzunarul celor care, tot mai sonor, vorbesc despre o viitoare extindere a coabitării, mai simplu spus despre o viitoare guvernare PSD + partidele lui Băsescu.
Altfel, toate sunt cum le ştim: politica e a lor şi necazurile ale noastre, iar caftanul vine din sărutarea papucului sultanului.
La coliva guvernării Ponta ai uitat bomboana din mijlocul crucii: ministrul fondurilor europene, spilcuitul musiu Orlando Teodorovici. Cel care promitea o rată de absorbție mai ceva ca un Always cu aripioare. Nu cred că-i mai iese procentul trâmbițat, până la sfârșitul anului. Iar despre cum a mărit absorbția, cred că pe la anul se vor cunoaște consecințele măsurilor idioate luate anul acesta. Nu intru în detalii. Dar mă tem că Uniunea Europeană da.
Corect.
Când condurul coanei Europa este purtat de Merkel, riscul de a primi un bocanc cu ţinte în gură, este major.
Asteptarile au fost prea mari. Si USL-ul a apasat pedala pana la capat la inceput de 2012. Trebuiau sa sara la gatul privatizarii Cuprumin sau sa se agite ca niste cucoane isterice in privinta acordului cu FMI sau in chestiunea gazelor de sist sau Rosia Montana? Si mai sunt inca multe altele
Daca judecau la rece vedeau ca tot pe acolo o sa o ia. Aveau munitie destula in 2012 privind guvernarea PDL, in cazurile astea puteau sa isi tina gura si atat.