De-alea de vineri

Mă întreabă unu’ că care e parfumul meu preferat. ( Da, am cacofonit-o, că am descoperit că dacă vreau şi am chef, atunci am şi voie! Până nu bagă ăştia amenzi pot să cacofonesc cât vreau. Ba, dacă vreau eu, pot să scriu „chiloţi” în forma „kylotzy” şi zic că e în polonă!) Îi răspund că Amouage. ‘ce că n-a auzit. Zic că e problema lui. Şi e problema lui. Adică nu e chiar o problemă, că el n-a auzit nici de Mingel Purdăreală, iar asta chiar nu e neapărat o problemă, deşi e o lipsă notabilă la almanah – că creieru’ (blogu’ meu, mă cacofonesc în el cât vrea muşchiul meu puturos!) e cel mai al naibii almanah. Dar chestia cu creieru’ şi almanahu’ o vorbim puţin mai la vale.

Ăla începe să gâdile telefonu’ la lindic, că ca (sâc!) să vadă ce e ăla Amuaj. Zice că nu găseşte. Îi zic că se scrie „Amouage” (sultanul ăla din Oman să sară cu loveaua că i-am băgat reclamă şi se supără colegii bloggeri cu principii când află că livrez fără plata în parizer!), da’ se citeşte cum a scris el. Caută, găseşte, beleşte ochii. ‘ce:

-Bă, da’ ăsta e din ăla de băşini! E scump al naibii!

-Da, bă! Îhî! îi confirm eu, elegant.

-Păi, ce? Ţu îţi permiţi dă dân astea?

-Nu, bă, nu-mi permit dă dân alea, da-mi place, bă! Al naibii ce-mi place!

-Păi, bă! Ce sens are să-ţi placă ceva ce nu o să ai niciodată?

– Ba am avut, bă. Şi mai am. Da’ întrebarea ta reuşeşte să fie mai tâmpită chiar decât tine! Păi ţie îţi plac ţâţele mari? Îţi plac! Ai ţâţe mari? N-ai, da’ de plăcut tot îţi plac. Îţi place datul la buci? Îţi! Deşi… hai, sictir că mergem prea departe cu discuţia.

– Păi, ce? zice el. Că mie îmi place şi maşinile supărate! Şi atunci?

– Şi atunci ce?

– Dacă nu mi le permit?

– Păi tu nu-ţi permiţi nici acordul dintre subiect şi predicat, fomistule!

Dialogul a continuat suficient de mult ca să devină plicticos, dar vă ajunge atât, că blogu’ ăsta e gratis şi la moca e suficient atât.

Acu’ s-o lămurim şi pe aia cu almanahul. Aţi auzit de Laurence Kim Peek? N-aţi auzit, că eraţi ocupaţi să căutaţi pe net „Amouage” după ce aţi citit prostia de mai sus. Lăsaţi naibii gugălu’ şi… Ba nu! Nu-l lăsaţi. Puneţi-l să-l caute pe nenea ăsta, de care v-am zis, ca să nu mai fac eu băşici de la tastat.

Pentru cei care n-au acces la net, deci nu pot căuta pe Google, dar cumva, printr-un fenomen care urmează a fi dezbătut, citesc totuşi blogul ăsta ( X Files, vă halesc!) vă explic pe scurt care e treaba. Deci nenea ăla a fost cel mai al dracu’ almanah care a existat vreodată! Vanghelie! Mareane, n-ai decât să crăpi de oftică! Nea Laurence ăsta era retardat, dar deştept. Şi nu vă prefaceţi că nu pricepeţi cum vine chestia asta, că acu’ vă întreb pe cine aţi votat! Practic, ăsta a băgat la căpăţână tot ce a citit de-a lungul vieţii. Şi a citit vreo 12.000 de cărţi. Iar cititul era la el cam cum e pentru voi halitul de şaorma. Citea câte două pagini simultan, că putea. A citit  Coranul în 10 minute. Şi l-a memorat. Tot aşa cum a memorat perfect tot ce a citit. Doar că era cam luluţ. Restul vă povesteşte Google, care i-a preluat sarcinile după ce nenea ăsta s-a prăpădit.

Gata. Hai, în week end cu voi!