Cursuri de călcat pe greblă

Zilele astea suntem teribil de ocupaţi să ne războim cu ungurii. Pentru că, nu-i aşa, de data asta însuşi el, Greuceanu, spaima tăriilor, coşmarul frapierelor s-a trezit zicând: „pardon, monşer, până aici! Nu-ţi permit! Îţi dau palme, mă-nţelegi?”. Deci trebuie să fie o treabă serioasă, aşa că mâna pe taste, boturile în microfoane şi la răzbel, că Patriea (sic!) necesită de la noi!

Am scris de-a lungul timpului până m-am îmbolnăvit de scârbă despre primejdiosul joc al ciumetelui cu Budapesta şi radicalismul maghiar! Toată ţopăiala, tot guduratul în jurul extremiştilor maghiari şi pupatul lor  în cur contra voturi demonstrau o iresponsabilitate care ar fi trebuit să ne alarmeze mai atunci, nu acum. Pentru că ceea ce face Băsescu acum nu e altceva decât o jegoasă încercare de achiziţie de simpatie publică, o lamentabilă tentativă de balonare a popularităţii, recurgând la naţionalismul cel mai primitiv. Credibilitatea lui e zero, legitimitatea nu există, sculele de care se mai poate folosi pentru a se mai umfla puţin în procente ( ca să ce?!) sunt puţine şi precare. Dar asta are, cu asta se joacă! Iar personagiul a demonstrat de nenumărate ori că nu se încurcă în tumbele scrupulelor, nici nu-l jenează la patine stofa principiilor.

Ar fi, totuşi, greşit să ne imaginăm că acel chiştoc de la care s-a aprins toată haznaua nu există. Gabor Vona e un bou, dar să nu vă închipuiţi că e de capul lui. Cum nu e de capul lui nici Tokes, cum nu sunt nici alţii asemenea. Ăştia ştiu exact ce reacţii vor stârni aruncând cu rahat în ventilator, iar dacă fac asta e tocmai pentru că urmăresc producerea acelor reacţii. Şi tocmai aici e problema: reacţiilor au fost întotdeauna cretine! Fie declaraţii cu bale, de tip Vadim, fie declaraţii oficiale fleoşcăite, fără vlagă, fie fluturări aiurea de pumni în aer. În timp ce acţiunile Budapestei în Ardeal au o anume consistenţă, urmează (pare-se) un anume plan, ai noştri doar vociferează cătrăniţi şi se răstesc la pereţi. Budapesta a reuşit să îşi impună în Parlamentul şi Guvernul României, prin UDMR, interesele, iar noi behăim a indignare când vreo televiziune ne arată steagul Ungariei cocoţat pe un coteţ!  Şi cine s-a găsit acum să gâfâie de indignare? Băsescu, ăla care îi mulţumea lui Orban, cu steagul Ungariei în spate, la o adunare a radicalilor maghiari!

Nu ar fi nici înţelept, nici oportun, ca la fiecare provocare să ne trezim urlăm ca babele isterice. În acelaşi timp e încă şi mai puţin înţelept să ne baricadăm în odaia toleranţei şi să ne imaginăm că nimic nu se întâmplă. Iredentismul maghiar există, are aproape statutul de politică oficială a statului maghiar, iar capacitatea noastră de a contracara acţiunile, nu de puţine ori, vădit ostile ale Budapestei e zero. Pentru că am fost şi suntem conduşi de cozi de topor, pentru că nu ne duce capul, pentru că ne rezumăm la zbieratul isteric. Care e finalitatea? Ce speră Budapesta să obţină? Habar nu am! Recunosc, nu ştiu. Întrebarea e dacă cei care reprezintă autorităţile statului ştiu! Pentru că, atunci, ar mai avea sens să plătim puzderia de servicii secrete.

Vreau să închid subiectul ăsta. E tâmpit şi fără rost. Se va  întâmpla ca întotdeauna, urlă unii, înjură alţii, pe urmă uităm o vreme, apoi o luăm de la capăt. Ceea ce e, totuşi, simptomatic pentru politica noastră externă e lipsa completă de strategie. Şi în acest caz , ca în întreaga noastră politică externă ( dacă aşa ceva o exista!). Reacţionăm, în loc să acţionăm. Anemic, fără vlagă, ca nişte diletanţi. Bifăm reacţii şi atât. Pentru că, de multă vreme, politicii româneşti îi lipseşte viziunea şi ceea ce ar trebui să fie pilonul fundamental al întregii sale construcţii: interesul naţional, articulat într-un proiect pe termen lung, care merge dincolo de partide şi alternanţa la ciolan. Nici nu are cum fi alftel, câtă vreme circarii politicii româneşti sunt doar fanarioţi gata de orice, în faţa multelor şi nu întotdeauna înalte porţi, contra patru ani de furat.

Uite aşa, răfuindu-ne din gât cu nişte dobitoci din Ungaria, n-am băga de seamă că la Roşia Montană s-a dat drumul jafului. Pentru că onor guvern Ponta e gata să împlinească ce n-a reuşit Băsescu. Vivat coabitarea! Şi până se ne ia ungurii Ardealul ne tâmpim îndeajuns cât să ne facem că nu vedem cum dăm aurul ( Aurul!) pe nimic şi ceva poluare! Altfel îi dăm cu patriotismul şi suntem gata să-i pupăm în cur pe ăia de la RMGC dacă dau de un parizer!