AcasăRabbi ziceNimicuri pe şină

Nimicuri pe şină

În târguşorul copilăriei mele nu se întâmpla niciodată nimic, nimic din ce ar fi putut deveni cândva amintire. Câte o bătaie la mahala sau trecerea vreunei procesiuni funerare ce mai mişcau spărgătorii de seminţe de pe băncuţele de la poartă. Zilele treceau uniform, una asemeni celeilalte, fără sunet, fără culoare şi fără întâmplare – sau cel puţin aşa le mai păstrez eu în amintire.Sâmbăta „se dădea apă caldă”, aşa că „ăia de la bloc” aveau zi de baie. Tot proletariatul se îmbăia, la program, sâmbătă seara, de la şase la zece. Tot sâmbătă, între perioadele de post, se ţineau nunţile.

Mereu am cântărit ocale de mirare văzând câte nunţi se întâmplau în târguşorul acela prăpădit! Mai că îmi venea să cred că sunt mai multe nunţi decât locuitori. Sau că populaţia târgului e lovită de un soi de turbată furie matrimonială. Nunţile şi botezurile se ţineau lanţ, iar pentru că acolo vieţuiau bărbaţi năvalnici şi muieri spornice, nuntitul se lăsa degrabă cu plozi.

Nu exista nuntă serioasă fără preumblarea alaiului pe uliţă, mereu urmând acelaşi gălăgios şi stupid ceremonial. Mirele înţepenit într-un costum „de comandă”, care stătea pe el ca şapca în cuier, cu o floare de cârpă, enormă, înfiptă în piept, peste hârtia de o sută de lei, îşi ducea aleasa la braţetă, „să-i vadă localitatea”. Alaiul era musai deschis de acordeonist, Florică Pronosport, un ţigan de vreo 200 de chile, care năduşea mereu, din convingere, independent de vremea de afară. Iar lângă acordeonist întotdeauna chefliul sonor, mai năduşit decât ţiganul, cu cămaşa ieşită din nădragi şi nodul de la cravată alunecat până la buric, chiuind şi scuturând o sticlă de ţuică. În felul ăsta erau târâţi „tinerii îndrăgostiţi”, junii oameni ai muncii care se apucaseră să clădească la celula de bază a societăţii. Traseul era acelaşi: „la sfat”, la fotograf, la biserică şi pe urmă la cârciumă, unde în final aveau loc marile prăbuşiri în şanţ, ţopăială, vomitatul, încăierările şi socotitul darului. Babele ieşite la porţi constatau mereu că ea e frumoasă, dar el e „cam trecut şi stricat, beţivu’ naibii!”. Nori întregi de scuipat ţâşneau dinspre marginea uliţei, să nu deoche mireasa şi să-l prevină pe mire- care în târguşorul copilăriei mele era „ginerică”.

Tot ritualul matrimonial era un cuprinzător compendiu de mitocănie jovială. Poate şi de asta am asociat mereu căsătoria cu intrarea  între neamurile proaste.

În rest nimic care să tulbure amorţeala de mahala toropită de lene a târgului. Pentru noi, puradeii cu ochi de mirare şi puhoi de întrebări pentru care nu exista răspuns, puţine erau lucrurile care să îndemne la isprăvi şi puţine isprăvile care să poată deveni pocinoage. O halviţă cumpărată de la Hasan, după lungi tocmeli („hai, bre, turcule, dă-ne şi matale cu cincizeci de bani, să rămână şi de bragă”), strecurat joia, când venea caravana cu filme indiene,  în grădină la moş Tomşa şi cam atât.

Dar era calea ferată. Pe acolo treceau trenurile! Şi trenurile alea erau nişte grozăvii fără pereche, în care umblau oamenii de la oraş când plecau „la staţiune”. Ce lucru teribil erau trenurile! Stăteam ca nărozii să facem cu mâna celor din vagoane, doar-doar s-o găsi careva să ne răspundă. Iar câte un om dintre „ăia de la oraş” ne făcea şi el cu mâna, atunci aveam ce povesti zile bune.

Primele noastre experienţe de fizică s-au întâmplat la calea ferată. Puneam câte un bănuţ pe şine, să vedem cum îl turteşte trenul. Pe urmă am încercat tot soiul de alte turtiri: pietricele, boabe de porumb, floricele de porumb, capse de la pistol, beţe de chibrit, bumbi. Tot căutam lucruşorul ăla care să dărâme trenul, care să-l arunce de pe şine. Parcă ne-ar fi părut rău de oamenii ăia care ar fi murit dacă reuşeam noi să facem trenul să deraieze cu o bucată de turtă dulce, dar merita… Am fi avut cu ce ne fuduli multă vreme!

Trenul n-a deraiat niciodată. Iar tot ce aşezam pe şine se prefăcea în pulbere. Dar asta nu însemna că nu puteam încerca, în continuare.

Mi-am amintit de toate acestea văzându-l pe dibaciul nostru preşedinte, încercând cam aceleaşi giumbuşlucuri, cu aceleaşi rezultate: pulbere. Ba pune o mişcare populară pe şina încinsă, ba o declaraţie anapoda. Cu aceeaşi încăpăţânare cu care o făceam şi noi, copii tâmpiţi, fără minte, prizonieri ai unui târguşor provincial, în care mitocănia era un mod de viaţă, iar rarele încăierări ţineau loc de sărac divertisment.

 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

12 Comments

  1. Alta parte a tarii, in BN.
    Vecinul isi moderniza casa, si mai suteam piroane mari pentru grinzi.
    Apoi le puneam pe sina si idupa trecerea trenului eseau niste lame de toata frumusetea; cu niste lemn ne faceam sabii de toata frumusetea.
    Asta pana ne-a vazut tata (mecanic de locomotiva).
    Atunci am luat bataie la fundu’ gol cu un manunchiu de urzici.

  2. Poate fi oriunde.
    Un dulce targ, cu apucaturi bizantino-asiatico-slave, ca toate celelalte. Ai putea crede ca Emir Kusturica a postat-o
    De-aia e viata frumoasa. Ca sa o povestim

  3. Merita.
    Nu poti fi mereu spectator de film, uneori esti parte din film, fie el prost sau bun, grotesc sau sublim. Mai mereu grotesc.
    Dar ce spumoase descrieri!

    Oricum ar fi, merita

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...