Linişte! Ascultaţi…

Linişte! Faceţi linişte puţin şi ascultaţi! Auziţi? E sunetul bunăstării curgând peste noi la un an de guvernare USL!

Se spune că existau într-un sat, cândva, doi dogari. Primul dintre ei tare priceput, lucra lemnul aşa cum se cuvine, potrivea doagele întocmai cum trebuie, le strângea bine în inelele de oţel şi din mâna lui ieşeau nişte butoaie fără cusur, de care se foloseau nu doar cei din satul său, ba încă şi cei de prin satele vecine. Cel de-al doilea era un neisprăvit, lucra lemnul anapoda, doagele sale nu se potriveau una cu cealaltă niciodată, iar când încerca să le adune în alcătuirea unui butoi ceea ce ieşea era o ciudăţenie în care nimeni nu s-ar fi încumetat să pună ceva. Dar îşi aşeza cu fudulie la poartă urâţeniile care-i ieşeau din mână, sperând că va găsi, totuşi, cumpărător pentru ele. Într-o bună zi, un orăşean aflat în trecere pe acolo a poposit în faţa porţii sale şi a rămas privind spre bizarele construcţii de lemn. Snob fiind din fire, orăşeanul s-a grăbit să cumpere câteva asemenea urâţenii, convins fiind că se află în faţa uluitoarei opere a unui mare artist de care lumea n-a aflat încă. Ajuns acasă nu a contenit a se lăuda cu „minunatele sale lucrări de artă”. La ceva vreme după asta, pe urmele sale au venit şi alţii asemeni lui, la fel de isteţi şi la fel de pricepuţi atât la sculptură, cât şi la butoaie. Aşa se face că, după aceea, dogarul cel neisprăvit reuşea să îşi vândă produsul muncii sale de mântuială pe mai multe parale, iar „opera”sa să aibă mai mare căutare decât a celuilalt dogar din sat. Cum nu mai prididea să facă faţă comenzilor, omul şi-a angajat ucenici pe care i-a „învăţat meşteşugul său”. În vremea asta, celălalt dogar continua să-şi ducă existenţa de pe o zi pe alta, făcând ceea ce se pricepea să facă: butoaie bune, în care îşi puteau păstra gospodarii vinul ori untdelemnul. Până în ziua când dogarul cel neiprăvit, care nu mai făcea faţă comenzilor, i-a propus să se lepede de meşteşugul său şi să lucreze pentru el, făcând buţi anapoda, pe care să le poată vinde orăşenilor plini de mofturi. Urmarea poveştii v-o puteţi închipui după cum doriţi.

Nu ştiu de ce am scris trăznaia de mai sus. Azi îmi propusesem să alcătuiesc un catalog de note pentru cabinetul Ponta, la un an de guvernare. Lucru fără rost. Ce notă să-i dai lui Daniel Barbu, la Ministerul Culturii? Are cineva cea mai mică idee cu ce se ocupă ăsta? Dar atâţia alţi miniştri ai cabinetului Ponta? Vă las pe voi să alcătuiţi acest catalog de note, dacă simţiţi nevoia.

Doar două vorbe aş spune, despre Ministerul Transporturilor. Chiar are rost să facem pe tâmpiţii şi să ne văicărim că e Băsescu al dracu? Sigur, Băsescu e o canalie care nu se dă înapoi de la nimic pentru a-şi face de cap, dar în cazul ăsta, chiar ne prefacem că nu ştiam ce-i poate pielea lui Fenechiu? Chiar luăm atitudinea microbistului tembel şi ne prefacem că nu ştim ce hram poartă Silaghi? Băsescu a punctat corect, pleznind pe greşeala adversarului – ne place să admitem sau nu. Propunerile astea au venit de la Crin şi au fost binecuvântate de Ponta.

De doi ani am tot spus-o: să nu îşi închipuie cei de la USL că anti-băsismul nostru le poate servi lor de cec în alb. Perioada de bunăvoinţă a expirat. Suficient că au umplut Parlamentul cu greviste ale foamei ori neisprăviţi ca Cernea şi guvernul cu fenechii. Nu văd de ce am fi datori să le înghiţim ăstora ceea nu le înghiţeam lui Boc sau Videanu. De ce am tolera la Zgonea ceea ce era intolerabil la Anastase? Pentru că ne imaginăm că nu există alternativă?

Haideţi să vă spun un secret. Pe care poate Ponta nu l-a aflat, dar Băsescu îl ştie. Şi mulţi din USL îl ştiu. Guvernul Boc n-a fost măturat de USL, ci de presiunea străzii. Băsescu nu s-a ascuns atâta vreme în baie de teama lui Ponta ori Crin, pe care doi bani nu dă, ci de frica străzii, asta l-a speriat, presiunea cu care îl apăsau protestele populare, nu panarama de opoziţie cu care avea a se înfrunta în Parlament. Ei bine, exact asta lipseşte acum. Puternicii naţiei sunt prin concedii, se odihnesc fără nicio grijă pentru că protestul s-a transformat în lehamite. Iar lehamitea are nevoie de timp pentru a se preface din nou în protest. Până atunci ăştia îşi pot face de cap.

Aşa că faceţi linişte. Şşşş! Ascultaţi cum curge bunăstarea!