AcasăRabbi ziceDin meandrele coabitării

Din meandrele coabitării

Mi-am propus să nu mai comentez nicicum ţâşnirile în lobodă ale domnului Băsescu. Nu pentru că aş socoti, aşa cum o fac, greşind, unii susţinători ai actualei puteri, că Traian Băsescu a devenit irelevant; atât prin altitutindea funcţiei pe care încă o ocupă, dar mai ales luând seama la agresivitatea nativă care îl împinge în permanenţă în zonele de conflict ale politichiei, Băsescu este şi va continua să fie relevant multă vreme. Dacă am dorit nu să-l ignor, dar să-l omit din discuţie, pentru o vreme, era în primul din raţiuni sanitare. Apoi, mi s-a părut mai util să scrutez cu mai multă atenţie ceea ce fac, în exerciţiul guvernării, cei pe care i-am susţinut – nu din afiliere ideologică, nici strâns de chingile nădejdii, ci mai degrabă îndemnat de lipsa alternativei.

Dacă încerc azi un scurt comentariu, plecând de la ieşirea de ieri seară a lui Traian Băsescu, e pentru că, deşi dezordonate, răstite şi perpendiculare pe realitate, declaraţiile de ieri ale lui Băsescu marchează oficial începutul unui nou meci. E neserios să încerci o analiză pe fond a susţinerilor domnului Băsescu, acolo nu e nimic nou, nici important- deşi subiectele în sine erau grave. Îngrijorările lui Traian Băsescu legate de creşterea şomajului sunt la fel de oneste ca personajul în sine. Chiar şi pentru ipocrizia băsesciană acesta e un nou record: să vorbeşti despre creşterea şomajului şi să foloseşti ca termen pozitiv de comparaţie guvernul Boc! Uitând toate acele măsuri ale guvernării Boc ( pe care, nu fără dreptate, mulţi o numesc guvernarea Băsescu-Boc) care au dus România în pragul exploziei sociale. Lucrurile acestea se ştiu, nu mai e nevoie să fie amintite. Le ştie chiar şi amnezicul domn Băsescu, cel trăitor în realitatea mereu schimbătoare a pixelului albastru.

Nu a pierdut domnul Băsescu ocazia de a pune o pilă pentru finul Falcă, reiterând importanţa crucială a autostrăzii Arad-Nădlac. Care, neîndoielnic e importantă, la fel de importantă ca toate celelalte proiecte de autostrăzi, de spitale, şcoli sau ce mai doriţi. Dar care nu au şansa de a se întâmpla în zonele protejate de Băsescu. Iar asta ne arată că vremea indicaţiilor preţioase nu a trecut, nu pentru Băsescu. Probabil traseul de odinioară al bileţelelor, fie că era vorba de problemele cu justiţia ale lui Paszkany, fie de contractele cu statul ale mai ştiu cui, nu mai funcţionează la fel de bine şi acum e nevoie de declaraţii publice. Pentru Băsescu, e limpede, lucrurile nu s-au schimbat: ţara asta e condusă de el, aşa cum vrea el şi doar aşa. Restul sunt mofturi.

Ieşirile la bere cu „poporul”, târâtul pe la Tărgul de fete şi hlizeala în aglomeraţie, dimpreună cu declaraţiile demagogice, populiste şi în răspar cu bunul simţ, fie că e vorba de răsteala la unguri sau interpretarea cupletului „cât de mult mă îngrijorează şomajul” arată sensul strategiei lui Băsescu. Iar el pare a miza pe o refacere a unui consistent sprijin popular pe care să poată conta în viitoarele bătălii. De ce toate astea? Mai ales când, el însuşi o afirmă, nu mai are miză, nu mai candidează la nimic? Pentru că, pur şi simplu, ambiţiile lui Băsescu nu încetează odată cu mandatul său. Nu ştiu dacă va mai candida sau nu la vreo demnitate în stat, dar cu siguranţă pare a-şi dori să poată controla statul şi atunci când va părăsi Cotroceniul. Iar asta o poate face doar dacă în funcţiile esenţiale ale statului a reuşit să-şi plaseze oamenii de paie, pe care îi poate controla din butoane şi dosare.

Traian Băsescu a avut de mai multe ori şansa de a deveni preşedintele României. Şansa pe care a refuzat-o. Ca preşedinte trebuie să îţi doreşti, să încerci să construieşti. A preferat să fie un satrap. Mesajul de ieri, de fapt, a fost unul singur ( răţoiala din final, la trimisa RTV, în care a pomenit de straniile legături ale lui Ghiţă cu  Ponta, era doar un aperitiv, un avertisment asupra a ceea ce ar putea să urmeze) : urmează dosariada de toamnă. Coabitarea şi-a îndeplinit rostul: a adus în funcţii cheie din justiţie (DNA, CCR) oamenii pe care şi-i dorea. Urmează toamna dosarelor grele.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

5 Comments

  1. Personajele de primă scenă, rămân în istorie. Caligula cu calul senator, Băsescu cu Ebba europarlamentar, Nero dând foc Romei, Băsescu dând foc Rouen-ului.,..Tâşnirile zilnice ale domnului Băsescu, pe posturile de televiziune, încep să semene cu cele nocturne, ale unui bolnav de prostată. Dese, scurte ..şi inutile.

    • D-le Corson, am comentat doar tema propusă de autor. Când acesta va binevoi să aduca şi tema indusă de domnia voastră în discuţie, probabil voi spune ceea ce cred. Faptul că există o persoană cu alte defecte, nu transformă defectele altora în calitatăţi. Cu respect, al dumneavoastră conviv.

  2. „…îndemnat de lipsa alternativei”
    Din păcate ai mare dreptate și nu întrevăd nicio schimbare a acestei situații în viitor. Din cauza asta parcă văd că va trebui să mă obișnuiesc cu perspectiva unui guvern PMP condus de tăticul lui. Nu ca prim ministru, bineînțeles.

  3. Ce urmareste sceleratul este atat de straverziu ca e deadreptul rizibil.Incearca sa scape de puscarie desi nu realizeaza ca odata cu mandatul terminat oamenii lui pusi cu greu in pozitii grele o sa-l tradeze ca nu sunt prosti sa ajunga si ei in locul unde va ajunge sceleratul.La Rahova!Tradarea” fostilor” este o cutuma romaneasca de pe vremea lui Burebista.Cu asemenea josnicii n-o sa-l apere nimeni.Exemplul lui Beria si Stalin ar trebui sa cutremure pe jigodia ndemna care nu vrea sa plece din functie de buna voie desi 7.5 de milioane de romani l-au trimis la dracu’.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...