AcasăRabbi ziceSpuneţi preţul!

Spuneţi preţul!

Azi fac doar trimitere la ce am scris acum doi ani. Am dat petrolul, că noi eram nişte neisprăviţi- nu ştiam nici să-l exploatăm, nici să-l vindem, deşi exact asta făceam de multă vreme. Am dat apa, că nu  înţelegeam noi cât e de udă. Nici la oţel nu ne pricepeam, nici la aluminiu. Şi le-am dat. La bănci nici atât nu ne descurcam, aşa că le-am dat şi pe alea. La nimic, nimic, nu eram noi, românii, buni. Aşa că le-am dat pe toate. Ne-a mai rămas aurul. Şi acum ni se spune că nu ne pricepem nici la ăsta, aşa că e mai bine să-l ia alţii. Ai noştri îl scot de mii de ani din pământ, câte puţin, câte puţin, ca să nu se mânie pământul şi Dumnezeu. Acum s-a aflat că nu ne pricepem şi-l dăm străinilor. Că ei se pricep. Şi în câţiva ani îl rad tot şi ne lasă nouă pământul otrăvit.

Cum să dai străinului ce nu e al tău, e al ţării? Cum? Să facem dară masă de ruletă din Masa Tăcerii şi pistă de bowling din Voroneţ!

Politica ne vinde, căci loialitatea faţă de partid şi propria teşcherea e mai de soi decât patriotismul. Iar presa tace. Mai urlă doar lupii în pustiu. că doar pustiul ne-a rămas. A căzut piaţa imobiliară, că e criză, dar România… România… o ştiţi? Era o ţară… România cu cât se mai vinde?

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

9 Comments

  1. aceasta este singura pozitie corecta, si singura pe care nu o ia nimeni in seama in dezbateri, cel putin nu cand sunt eu atent. Nu ecologia, nu metoda de extragere (daca inventeaza maine o metoda curata ca apa de izvor? le dam aurul?), nu vestigiile istorice (pot gasi o cale sa le conserve, la o adica, ci chiar subiectul in cestiune: aurul, si restul mineralelor, ce vor fi fiind pe acolo. Asta e miezul chestiunii: cum sa dai aurul tau, moca? De ce sa dai aurul tau moca? de ce nu-si dau ei copiii la produs, pe sistemul asta. sau la vandut organe. Vreau ca si basescu si ponta si toti aurolacii astia, sa-si vanda copiii, pe bucati, sau per global. Si atunci sa inteleaga nedumerirea noastra: Adica cum, aurul nostru, sa-l ia ei?

  2. Ma gandeam ce-ar fi sa punem la punct un program in care cei care vor odihna activa sa vina sa scoata aur la Rosia Montana, cu metodele din vremea imperiului roman.Si cei care fac asta,sa poata sa si ia acasa o parte din ce scot,ceva stabilit de lege.Am vazut undeva ceva asemanator.Ar creste si zona,ca eu cred ca s-ar trezi destui nebuni sa incerce,iar noi n-am fi nevoiti sa facem jaf,sa praduim,sa nu ramana nimic dupa noi decat otrava.Caci nu spune nimeni ce se intampla peste 15 ani cand se incheie exploatarea,din ce vor trai locuitorii atunci,zona ramanand si otravita si fara resurse.Ce vor mai vinde atunci?

  3. Aţi citit memoriul ing. Iustin Andrei, inginer geolog, trimis premierului Ponta acum 2-3 luni, în care spunea că ţara are încă destule resurse (şi energetice, nefiind obligată să dea curs exploatării gazelor de şist)? Dumneavoastră, raby, care participaţi din când în când la emisiuni tv, aţi putea să întrebaţi dacă dl Ponta a citit memoriul, dacă l-a luat în serios, şi i-a şi răspuns.
    Este un memoriu amănunţit,al unui om care chiar ştie despre ce vorbeşte!

  4. Nu am dat … de 2000 de ani n-i s-a luat .. suntem un popor prea mic pentru prea multa bogatie dar .. si-au frint gitul la rind romanii ,turcii .austro-ungarii ,rusii si nemtii ca au cascat gura sa inghita prea mult ..urmeaza .. asta este blestemul lui dumnezeu pentru poporul roman ,pentru tradatori si pentru nehaliti !!!,

  5. Studiati contractul. Ce se face cu aurul extras? Il cumpara cumva Banca Nationala? Daca da atunci de ce nu face statul investitia (echipamente, decopertari, ecologizare= locuri de munca) se extrage aurul si il cumpara BNR (au zis ca este aur de 10 miliarde euro) atunci cheltuim 3-4 miliarde si obtinem aur de 10 miliarde. Planul de afacere se poate folosi cel de la Gold Corporation. Se numeste o conducere care trebuie sa respecte acest plan de afacere (sau un alt plan conceput inainte de a incepe afacera) care isi ia salariu si bonusurile doar daca respecta planul de afacere. Cand nu mai respecta planul si iese prost se demite conducerea si nu primeste bonusuri. In acest fel avem si locuri in minerit si tot profitul ramane la buget. Anuntati aceste conditii si o sa vedeti ce multi vor dori sa faca parte din conducere. Este un domeniu in care nu ai probleme cu desfacerea. Si atunci de ce sa faca asta o firma privata (romanesca sau straina)? Exploatarea aurului si a argintului nu are probleme cu desfacerea. Nu exista supraproductie. Statul extrage (si prin lege trebuie sa faca si ecologizarea mediului) folosind cetateni romani la extragere (locanici) si pune la pastrare aurul in rezerva statului. Ce este greu in asta?

  6. Nu ne-au luat romanii, turcii, rusii care ne-au cotropit de-a lungul istoriei aurul. Fraieri! Lasa, ca-l dam noi, la oferta! Intrebare (nu numai pentru admini): ce facem, concret, sa-i oprim? Proteste? Petitii? Sanchi! Altceva, mai hotarat, mai ferm, dar ce?

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...