Pentru cei mai mulţi dintre saltimbancii politichiei, se pare, înaintea oricărui zbor, mult mai importantă e starea paraşutei decât starea avionului.
Undeva, pe traseu, nu ştiu unde, s-a întâmplat ceva cu democraţia şi felul în care înţelegem că ar trebui să se facă politica. Un politician ( dacă oameni politici nu găsim), un partid politic ar trebui să fie expresia unui pachet de principii, unui set de valori, dacă vreţi, iar exerciţiul puterii ar fi tocmai calea prin care acele principii formulează soluţii pentru problemele pe care le are, la un moment dat, societatea. Le putem numi doctrine, ideologii sau putem rămâne pur şi simplu la termenul de principii. Aşa arată, în înţelegerea mea, democraţia. Iar voturile pe care, într-un astfel de sistem, le primeşte fiecare asemenea set de principii reprezintă perfect adevărul politic, pentru că organismul social ştie perfect care sunt nevoile sale şi unde găseşte soluţiile de care are nevoie. Totul e onest, mecanismul funcţionează. Atunci când un curent politic primeşte voturi puţine e pentru că leacurile pe care le are la îndemână nu fac trebuinţă în acel moment. Şi e bine aşa. E sănătos.
Intervine însă ceva care strică totul: nevoia de putere a politicienilor, dorinţa de a câştiga cu orice chip, pentru că aşezarea la putere, în politichie, înseamnă pricopseală pentru sine şi apropiaţi. Şi aşa ajungem ca substanţa democraţiei să fie teribil alterată. Pentru că, în realitatea sulfuroasă în care ne consumăm agonia, politicianul are sau ba propriul set de principii şi valori, nu importă, se va agăţa mereu de aşteptările celor care votează, livrând discursuri, aruncând salve de făgăduieli ticluite să se potrivească întocmai pe aştepările celor care votează. Ori atunci devine evident că votul nu mai are nicio noimă, pentru că prin tipul acesta de fraudă, societatea e aiurită, înşelată, prostită, până când nu mai poate şti unde găseşte cu adevărat leacurile pentru problemele sale. Prosteala din vorbe şi înşelăciunea din făgăduieli ţine până la vot. După vot se schimbă socoteala, iar alesul face fix ce crede el că-i prinde bine lui şi alor lui, pentru că nu se simte nicicum legat de făgăduielile făcute. Iar asta nu e doar o fentare a democraţiei, ci fraudă în toată legea, chiar dacă, iată, a devenit singurul mod, aproape, în care se face politică.
O societate care e supusă în mod sistematic unui astfel de tratament devine tot mai slăbită, până când ajunge să se prăbuşească. Şi cum altfel s-ar putea întâmpla dacă bolnavul de guturai alege întotdeauna ceea ce i se promite a fi leac pentru guturai, dar primeşte mereu cea mai severă chimioterapie?
Pe vremea suavului guvern Boc, ne minunam cu stropi de silă văzând cum premierul Boc e în răspăr cu juristul ( şi profesorul de drept!) Boc. Profesorul de drept Emil Boc trăia în democraţia despre care v-am vorbit, în vreme ce premierul Boc era voinicel politician cocoţat la putere, dezlegat deci de făgăduieli şi slobod de principii.
Zilele astea, când s-a revărsat din călimări tăraboiul legat de afacerea RMGC, mereu surâzătorul domn Ponta a dat pe gură expresia cea mai concretă a ţicnelii despre care vorbeam, spunând că premierul Ponta susţine o soluţie, iar deputatul Ponta, care dimineaţa se îmbracă în aceiaşi chiloţi ca şi premierul, va vota împotrivă! Nici mai mult, nici mai puţin! Întocmai ca Bulă, care declară că e vegetarian, mai puţin când vine vorba de mâncare. Domnul Ponta n-a avut nicio tresărire, nicio zbatere de pleoapă, niciun dop pe ţeava de aerisire, când a rostit, senin, grozăvia asta. Pentru că, după socoteala domniei sale, asta e rostogoleala de zi de zi a politichiei, aşa merge treaba, una zici colea, alta strigi mai încolo. Astfel, domnul Ponta spera să ducă păcăleala acolo unde nimeni nu mai reuşise să o ducă: să ia ciubuc de voturi de la ambele tabere aflate în confruntare. Altfel, cu acelaşi zâmbet de lună plină, acelaşi domn Ponta afirmă că habar n-avea cu se mănâncă afacerea asta, dar era împotriva doar pentru că o susţinea Băsescu. Să mulţumim cerului că Băsescu nu susţinea şi genocidul, altfel naiba ştie ce-l mai apuca pe Ponta!
La doar câteva zile de la zicerea domnului Ponta, apare şi personagiul acela unsuros şi ridicol care ocupă scaunul de ministru al culturii, îngăimând şi el că una susţine ca ministru, alta va vota ca parlamentar. Deşi bălea de multa vreme pe la uşile politichiei, ăsta a alunecat mai recent prin zona demnitarilor, aşa că, precum, maimuţa, face şi el ce a văzut la alţii.
Din ’90 încoace am ţinut-o din „schimbare” în „schimbare”, am făcut din democraţie curvă de centură şi din România şandrama. Pentru că, de fiecare dată, ne-am repezit că năucii să votăm grohăituri, nu principii. Nu ne-am uitat la tot ce au făcut ăi care cer votul până atunci, dar ne-am bucurat că ne zic din ţambal ce vrem să auzim, chiar dacă evidenţa ne-ar fi obligat să observăm că ce cântă ei nu se pupă cu ce au făcut până atunci.
Doar tâmpiţii se îndoapă cu medicamente pentru că le plac reclamele lor, nu pentru că acelea sunt leacurile de care au nevoie. Iar dacă vom continua să votăm ca tâmpiţii, să nu ne mire dacă într-o bună zi cetăţeanul Victor Ponta ne va anunţa că premierul Victor Ponta se află la Miami, în vacanţă, în vreme ce deputatul Ponta e la Bucureşti în Parlament, iar juristul Ponta la Mamaia, la o samba cu Mazăre, lăsându-l pe tatăl Victor Ponta, acasă, cu copiii.