Subiecte tabu

Dacă vrei să pari în continuare zdravăn la cap ( pentru că prin mahalaua asta a sistemului solar esenţial e să pari), atunci trebuie să îţi intre bine în cap că există subiecte de care nu e bine să te atingi, în jurul cărora n-ai voie să poposeşti. Nu pentru că subiectele în sine ar fi infame, nu pentru că ideile care sunt de rumegat acolo ar avea ceva toxic, dar se întâmplă că, de foarte multe ori, temele respective sunt deja năpădite de tot felul de săriţi de pe casă.

Dacă de exemplu te bate gândul să deschizi vorba despre viaţa extraterestră, atunci e bine să fii pregătit, pentru că devii suspect de ţicneală. Subiectul e seducător, incitant, dar ai aterizat prea târziu aici şi deja incinta are pereţii albi şi capitonaţi. Aşa că nu deschizi discuţia. Priveşti cerul noaptea, îţi pui întrebări, citeşti lucrurile pe care le găseşti relevante şi taci. Orice discuţie pe un astfel de subiect e a priori încadrabilă în categoria balamuc, pentru bunul motiv că deja subiectul e ocupat de zănăteci, damblagii şi bolnăviori, iar dacă nu te încântă perspectiva de a fi amestecat în acelaşi lighean cu ăştia, atunci e de preferat să eviţi discuţiile pe tema asta. Există aici „iniţiaţi”, doctori în şerpilieni, balaurieni, cavaleri logarritmici, există chemaţi care au dialog intens cu Michizdrinel – Lord Suprem al celei de a opta sferă eternă a marii forţe Universale, răpiţi, în fine, există deci o întreagă populaţie de pacienţi ai psihiatriei, care deja au monopolizat subiectul. Pentru privitor nu e loc de nuanţe, analiză şi atentă cercetare, e simplu: în subiectul ăsta sălăşuieşte o bogată populaţie de căpiaţi, automat oricine îşi bea cafeaua aici e căpiat.

Patriotismul, în formele lui cuminţi şi luminate, e deja salon de spital de psihiatrie. Orice vibraţie e interzisă, pentru că pajiştea asta e plină de căcărezele unora de tipul lui Vadim sau Funar. Discuţiile legate de religie sau orice înseamnă viaţă spirituală sunt, de asemenea, primejdioase, pentru că ori ai de a face cu atei militanţi pentru care totul e detestabil, ori ai de a face cu bigoţi tâmpiţi, nici măcar strabătuţi de delir mistic, ci doar de fanatica boloboroseală a unor lucruri pe care nu le pricep.

Descoperi apoi că oricare dintre subiectele astea poate fi discutat şi altfel. Că întrebări despre viaţa extraterestră avea şi Einstein sau Sagan, dar asta deja nu mai interesează. Patriotismul, observi, trăia şi în scrierile lui Eminescu. Dar lucrurile acestea serioase nu contează, cel mult devin fragmente citabile, aleator şi anapoda, în gura zănatecilor. Eminescu e redus la condiţia de ingredient în salata de Puric, Vadim şi Funar. Reflecţia e evacuată pentru a face loc exaltării, delirului şi crizelor de nervi.

De ce se întâmplă asta? Din acelaşi motiv pentru care Suleiman magnificul bate la audienţă Festivalul Enescu, gângurelile pe FB îngenunchează vorba bine tocmită, cu tâlc, iar crizele de nervi ţin loc de orice dezbatere. Iar astea toate, luate împreună, nu ştiu cum se numesc.