Prezidenţiale

Un an şi foarte puţin mai avem până la următoarele alegeri prezidenţiale şi nu ne putem încumeta să socotim cine ar putea fi viitorul preşedinte. La cele politiceşti, o anume predictibilitate e întotdeauna semn de sănătate, în vreme ce prea desele întâlniri cu neprevăzutul ar trebui să îndemne, mai degrabă, la îngrijorare. Ei bine, anul viitor, undeva cam pe vremea asta, vom avea alegeri prezidenţiale, dar orice prognoză e imposibilă, pentru bunul motiv că nu avem nici cea mai mică idee, cu o excepţie, despre cine vor fi candidaţii! Asta nu mi se pare o situaţie tocmai fericită, nici semn de mare sănătate. Candidaţii scoşi din pălărie, în grabă, fără necesarul răgaz al atentei scrutări publice, nu cred că sunt tocmai leacul de care am avea nevoie. E drept că am mai trecut printr-o situaţie comparabilă, în 2004, când răposata alianţă DA a fentat pe Stolojan şi a pivotat, plecând pe Băsescu. Şi uite ce bine ne-a prins!

Într-un dialog recent, la PRO TV, Traian Băsescu îşi expune, încă o dată, viziunea despre felul în care ar trebui să arate viitorul preşedinte. Băsescu vorbeşte despre „calităţile de manager” pe care ar trebui să le aibă un viitor preşedinte, de parcă am vorbi despre un director de SRL. Că el a fost manager sadea, în măsura în care „managementul” ăsta e judecat ca o băgare a nasului în toate tigăile, nu măsurând prosperitatea de care se bucură taraba după 9 ani în care a tot „manageriat” el. Detaşarea sa de Constituţie nu e o noutate, e la fel de evidentă şi aici, când „chestiunea succesiunii” e o afacere proprie, de cancelarie, şi nu o decizie a electoratului. Şi are dreptate. Mă tem că lucrurile chiar aşa stau.

Singurul candidat pe care îl cunoaştem ( şi de care, să recunoaştem, ne-am plictisit!) e Crin Antonescu. De mulţi ani, Crin Antonescu a încetat să mai fie altceva decât un candidat aşteptând ocazia de a şi candida. Deciziile pe care le ia, fundăturile prin care a împins PNL, tot ce face şi fumează e subordonat marelui său ţel de a deveni preşedinte al României. În ciuda pauzelor dese de odihnă, e tot mai obosit. În ciuda vorbitului tot mai mult, spune tot mai puţin. Mă tem că Antonescu a înţepenit în postura de etern candidat la nişte alegeri care nu se întâmplă, iar atunci când acestea se vor întâmpla, va trebui să descopere că e un candidat talentat, dar fără stofă pentru mai mult.

Care sunt ceilalţi candidaţi, în afara preşedintelui PNL? Nu ştim, dar avem o inflaţie de ipoteze. Cu toate cusururile sale, Antonescu e candidatul onest, la vedere, expus, în vreme ce, în laboratoare, se lucrează la fabricarea celorlalţi candidaţi. Dacă lui Antonescu ştim ce avem să-i reproşăm, despre ceilalţi nu avem cum cârcoti, pentru bunul motiv că încă nu s-au hotărât să existe. Asta e şi ideea lor!

Nu am de gând să fac un inventar al ipotezelor, pentru că asta mi se pare o diversiune şi o pierdere de vreme. Ăi din laboratoare să îşi facă singuri cercetările, nu le dau eu ajutor. Nu ştim dacă PDL va avea propriul candidat, diferit de candidatul lui Băsescu – asta e situaţia, vorbim despre un candidat al lui Băsescu! Nu ştiu dacă puzderia de grupuscule fabricate de Cotroceni va veni cu un candidat unic sau fiecare va veni cu propria creatură; foarte probabil va exista un singur candidat „al dreptei unite”, dar ofiţerii responsabili cu asta nu l-au desemnat asta. Victor Ponta neagă, mult prea des şi mult prea insistent pentru a mai fi convingător, o posibilă candidatură, deci puteţi crede ce vreţi. Îmi vine şi greu să cred că după iminenta spargere a USL şi confruntarea la europarlamentare, PSD l-ar mai susţine pe Antonescu – pentru a crede aşa ceva e nevoie de resurse de naivitate la care nici măcar eu nu am acces.

Pe scurt situaţia e exact aşa cum am zis: mai avem un an şi cunoaştem un singur candidat. Iar asta nu mi se pare deloc în regulă, dacă vorbim despre vot responsabil şi în cunoştinţă de cauză. Dacă, încă o dată, discutăm despre fentarea democraţiei, atunci e bine şi aşa.

Nu trag concluzii, că n-are rost.