Chiar dacă va amâna anunţul oficial până după alegerile europarlamentare din primăvara anului viitor (din raţiuni strategice), sperând că PSD va obţine acolo undeva peste 45% din voturi, nu mai e nicio îndoială că Victor Ponta e decis să candideze la prezidenţialele din 2014. Toate gesturile premierului vorbesc despre asta. Nu o să despic acum firul în patru, pentru a descoperi care sunt implicaţiile acestui demers- putem vorbi despre asta cu o altă ocazie. Am să observ doar că vizita de acum, în SUA, e încă un pas în această direcţie.
Să fim înţeleşi, vizita e importantă, nu e o foarte mare brânză, dar e o vizită importantă şi se vede de departe că a fost bine pregătită, dar la fel de bine se şi vede ca e vizita unui candidat plecat cu căciula în mână la cerut caftanul. Nu spun că e bine sau rău, doar că se vede.
Fiindcă n-are rost să cheltuim prea multe cuvinte pentru a descrie lucruri evidente, hai să vedem cu cine se întâlneşte premierul în SUA.
– Vicepreşedintele Joe Biden
Întâlnirea asta e importantă, cel puţin pentru imagine. Totuşi, cred că întâlnirea asta e mai importantă pentru Biden, care se mai vede şi el băgat în seamă. Principalele atribuţiuni ale vicepreşedintelui SUA sunt acelea de a avea puls şi o temperatură constantă de 36,7 grade Celsius. Mi se poate reproşa că exagerez, ceea ce e adevărat. Dar o vizită la Casa Albă, în care nu nimereşti Biroul Oval e ca o vizită la Luvru în care nu apuci să o vezi pe Gioconda, dar te poţi lăuda că ai prins cornuri proaspete la bufet.
– Exxon Mobil, Chevron
Companii cu importante interese în România. Dar mai ales companii cu o foarte, foarte importantă prezenţă în lobby-ul petrolului de la Washington. Lobby-ul petrolului fiind fix uzina care pune sau dărâmă şefi de stat, declanşează războaie şi aşa mai departe.
– Secretarul pentru energie
Nu, americanii nu vor să cumpere curent ieftin de la Hidroelectrica, întâlnirea are legătură cu paragraful anterior şi cu Pungeşţiul.
– Motorola, HP, IBM
Companii respectabile din zona IT, comunicaţii etc., dar mai els piese esenţiale ale complexului militaro-industrial american. În traducere: lobby-ul foarte puternic al industriei de apărare.
-Ghiţă Mureşan
Poze simpatice pentru guguştiucii de acasă.
N-am chef să scriu un articol foarte savant, aşa că inventarul de mai sus e suficient. Avem un candidat. Aşteptăm anunţul oficial, după europarlamentare.
Nu cred că d-l Ponta va candida în 2014. Va candida însă, în 2018, după ce va da raportul companiilor americane, dacă şi-a îndeplinit obligaţiile asumate ieri.
Cred că încearcă să-i convingă pe ăia că el e cel care merită să primească șpaga următoare.
Le-o fi spus și că are o mătușă pe moarte…
Rabbi,cârlanul ăsta-i de-al meu şi-i vreau binele.
Dar este prea cârlan pentru fotelul de la Cotroceni. Pare uneori că-i scapă printre deşte chiar plaivazul de premier când ar trebui să-şi facă lecţiile, ce naiba!
Crezi că are oase destul de tari pentru cadrilul cu serviciile de securitate înfraţite şi globalizate? Că, uite!, s-a dat trezirea la Hollande şi madama Merkel de când le-a fost adus la cunoştinţă că-i ascultă şi pe ei cineva: americanii. Dar diftongii lor sunt stocaţi prin Europa, la epoleţii postnaţionali.
Sau are el tărtăcuţa destul de dotată pentru tangoul cu transnaţionalele lumii?
Că ajunseră instituţiile democraţiei un fel de cârpe care abia mai acoperă dezmăţul securistico-militaro-financiar.
Mie îmi creşte temperatura de la aşa un teatru de marionete.
O mirosi cârlanul că vine furtuna? Stă bine pe picioare?
Si cu toate astea Victor Ponta nu va candida la Presedentie… Nu in 2014.
Vin americaniii!!!Ha! Ha! Ha! ati vrut americani si aveti americani si sa-i tineti pana o sa va iasa pe nas! 50 de ani ati asteptat americanii… si au venit la fel ca sovieticii , si iarasi au venit dar cu sovromuri americane. E bine ca au venit americanii Chevrom si de abia astept urmatorul cutremur! Sper sa vina unul de 8 grade Richter.
Daca toate alea din inventar is mai importante pentru americani, la ce naiba s-a dus Ponta la ei si nu au venit ei la noi? Ne scuteau si de o cheltuiala in plus, acu’ ca nu se pot strange bani la buget.
La multi ani, Regelui Mihai!
aparent, fara legatura..
sa stii ca merita multe urari la ce dezastru a lasat in urma.
Bineinteles! In timp ce da ordine, acest Ponta, sa fie arestati si inchisi batrani si alti oameni care s-au opus proiectului din Pungesti, mai ales ca nu au fost consultati, daca sunt de acord sa li se distruga proprietatile private, locuintele, sarace si asa, si alte proprietati private, merge in SUA pentru a solidifica aceste intelegeri cu Chevron. Cum ai spus, companie care declanseaza ce este mai rau pe acest Pamant, pana la urma. Strasnic premier…Din pacate, tara e vanduta, asa e..lui nu ii ramane decat sa se inchine, sa pupe si sa zambeasca prefacut, iar noua sa ne plangem si sa ne minunam in continuare cand ne-a fost luata tara si istoria de sub nas… Oare se mai intrevede vreo revolta la nivel national, iar, dupa 24 de ani?!