Relaţia noastră cu statul a devenit, cumva, uşor rezumabilă, fără acolade, ghilimele sau note de subsol: dumnealui statul se şterge de năduşeală pe noi, iar noi ne proptim mâinile în şold, ca precupeţele, şi protestăm, topind vocalele într-o sonoră şi prelungită huiuială. Aşa funcţionează democraţia mutant cu care ne jucăm noi de ani buni.
Orice ciumete, devenit demnitar, cu leafă de la stat carevasăzică, maşină ecologică la dispoziţie, care nu merge cu benzină, ci cu bani publici şi telefon de la buget, îşi scutură mătreaţa de pe reverul sacoului, îşi drege vocea, apoi, cu o voce brusc transpirată de greutatea funcţiei, purcede la cuvenita şi rânduita muştruluială a boilor de cetăţeni care nu pricep nimic din sofisticatul balet cu struţi şi hipopotami al guvernării. Cum schimbă treningul de angro cu sacoul demnitarului, ciumetele devine competent în orice, gureş, are o poză superioară şi e mereu iritat de îndărătnicia măgarilor ăştia de cetăţeni, care nu pricep că putoarea pe care a proptit-o într-o funcţie publică bine plătită, derbedeul pe care l-a înfipt el prin nu ştiu ce comisie de privatizare sau şmecherul cu care face el tot felul de învârteli, toţi ăstia sunt parte a unui plan complex, bine ticluit, de propăşire a capitalismului la litru şi revărsare a căcălău de bunăstare peste ţară. De fapt el nici nu mai spune „cetăţeni”. Pentru că, devenit demnitar, deci important, competent şi cu un IQ dilatat spontan, ciumetele are dicţia alterată, e mai afectat, străpuns de fior metafizic, tulburat de tavanul văzduhului, pe care îl atinge cu creştetul, ba dacă vrea poa’ să dea cu deştul în el, iar atunci, cum ziceam, în mod natural, dicţia i se schimbă, în loc de „cetăţeni” rosteşte şuierat „şetăseeeni”, în loc de „ţară” spune „ţeră”, iar în loc de „noi” spune „eu”. Acesta din urmă nici nu mai e un defect de dicţie, ci o introducere a dreptului penal în discuţie.
Ciumetele are grijă să îţi amintească mereu că ai datoria, ca şetăsean, să votezi, să îţi plăteşti taxele şi să te duci dracului. Şi să taci. Dacă, totuşi, te manâncă în cur şi te trezeşti vociferând, protestând aiurea, ca boul, crezând că e vreo mare ispravă, atunci ciumetele o să constate, rânjind cu gingiile la vedere, că e dreptul tău, că aşa e în democraţie. Cu alte cuvinte, te anunţă, într-un limbaj corect politic, că i se rupe. Nu se ştie ce, dar i se rupe. Până atunci i se fâlfâia, dar de atâta fâlfâit a început să i se rupă. Şi cu asta basta. Raporturile sunt clare. Tu eşti şetăsean, deci bou prin definiţie, iar nimic din ce faci sau spui nu schimbă asta. El e ciumete, deci competent, înţelept şi echipat cu viziune, aşa că poţi să-l pupi în cur sau să te duci dracului. Sau să protestezi, că e tot aia.
De partea astalaltă, cetăţeanul, tâmpit şi ignorant, nerealizând că a devenit, de fapt, şetăsean, o ţine langa cu damblalele lui, citând din constituţie, invocând principii, stând rebegit în ploaie şi îngăimând tot felul de parascovenii despre ţară ( boul nu ştie că acum e „ţeră”!), dreptate, prosperitate şi alte rahaturi. Pe urmă i se alătură încă un nedumirit, apoi altul şi mormăiala devine un fel de protest. Ciumeţii nu se cruţă şi ţin lanţ cu prostiile şi borfăşiile; dincoace, cetăţenii-şetăseni îi dau şi ei cu goarna, protestând abitir, în oftica buletinului meteorologic, doar-doar s-o vedea în Schengen că ne-am prins cum e cu democraţia.
Prisosul de grozăvii ale puterii, firesc, naşte o inflaţie de proteste. În inflaţie valoarea s-a dus naibii, dar nu contează. Conştiincios, sârguincios, cetăţeanul protestează zilnic, că i-a zis lui ciumetele devenit demnitar că aşa e în democraţie. Şi deocraţia trebuie apărată, pentru că, nu e aşa, altfel ne aşteaptă dictatura, chestia aia urâtă, în care ciumetele face ce-l taie capul, iar noi nu mai avem voie să protestăm. Dar ciumetele face şi acum ce-l taie capul. Şi nu e doar unul. Aşa că musai, dar musai, să o ţinem ţuţ cu protestele că altfel se duce dracului democraţia, monşer. Şi de noi depandă! Juma de condiţie e deja îndeplinită, dictatura pândeşte de la demisol, aşa că: Şetăşeni! Nu vă lăsaţi! Protestaţi zilnic, pentru că trebuie să păstrăm ţerei democraţia! Vivat!
Acesta nu este un pamflet. Nu ştiu ce mama dracului este.
Exemplifica Augustus Scriban termenul de „pălmaș” astfel:”Țăran codaș fără boĭ saŭ numaĭ c´un boŭ.”
Șetăseanul are, după cum se vede, o problemă de poziționare (hai cu elitismele) hermeneutico-mefiată pe palierul (cică) democratic, vezi bine, al țerii!
Boul protesteaza, crezandu-se promotorul democratiei. Ei, domnii, nici nu se deranjeaza. Stiu bine ca boii se plictisesc si pleaca acasa la un moment dat. Si, pana la urma, ce mare pericol prezinta si boii astia, chiar adunati in numar mare? Ca banii si fraiele sunt la domni. Iar domnii stiu mai bine ce e de facut, nu? Indiferent ce-i nemultumeste pe boi, maine se vor intoarce la munca, racoriti dupa atata strigare si vor pune umarul la propasire. Eu tot sper ca boii sa devina armasari, dar cred ca am vazut cam multe filme.