AcasăOy-oy!Ochii care se văd

Ochii care se văd

Există actori faimoşi, actori talentaţi, actori carismatici şi Chuck Norris. Aici urma un banc cu Chuck Norris, dar lui Chuck Norris nu-i plac bancurile, iar eu mă mişc mai greu în cărucior cu rotile, deci făra bancuri. Când vine vorba de film, de actorie, inevitabil, intrăm în parlamentul subiectivismului, pentru că nu folosim toţi aceleaşi criterii întotdeauna. Ba e rolul tâmpit şi actorul face ce poate, ba e scenariul tembel şi îţi taie cheful, ba dau năvala efectele speciale şi uiţi să mai iei seama la truda actorului.

Când vine vorba de Hollywood şi marii săi meseriaşi, de ani buni, cam aceleaşi nume sunt pomenite: Pacino, de Niro, Morgan Freeman ( cine nu-l adoră pe Freeman să iasă afară!), Hanks etc. etc. După meseriaşi vine categoria importantă a vedetoşilor. La ăştia talentul nu dă pe dinafară, au o moacă dornică de palme, dar au PR, agenţi, neamuri, deci sunt „vedete”. Aici lista se deschide cu di Caprio şi Nicholas Cage ( mulţi italieni, monşer!).  Şi aşa mai departe. Categoria despre care vreau să vorbesc azi nu există în niciun clasament, nu se acordă Oscar pentru aşa ceva, nici nu e esenţială pentru casting. Dar e o categorie care, subiectiv, cum ziceam, mă interesează pe mine.

Nu mai pompez suspans şi vă spun. Categoria despre care vorbesc se numeşte: privire. Da-da, privire. Există în filmele de la Hollywood câţiva actori (pe care îi socotesc excepţionali) care au pe lângă har şi o înzestrare aparte: o privire pătrunzătoare, care dă fiori, care comunică mai mult decât două săptămâni de scălămbăială de-a lui Jim Carrey sau o şedintă intensă de grimase de-ale lui Cage. Ca să n-o mai lungesc, fiindcă cel mai uşor de înţeles e dacă exemplific, iată care este, în opinia mea, topul celor mai intense uitături de la Hollywood:

 

5. Rutger Hauer

Dacă aţi văzut Blade Runner, nu trebuie să vă explic ce caută olandezul în clasamentul ăsta. Ochii albaştri, privirea de un rece clocotit a lui Hauer e parte a brand-ului său. Privirea sa are o răceală aparte, o răceală care râde. Şi e, fără îndoială, memorabilă.

4. Malcolm McDowell

Alţi ochi albaştri. Iar ochii albaştri par a radia mereu valuri de frig, dar de data asta e un alt soi de frig, intens, ascuţit, care radiografiază, scrutează lăuntrul şi se joacă în mod curent cu nebunia. A se revedea Portocala mecanică şi Caligula.

3. Forest Whitaker

Căprui. Singurul actor care nu are ochi albaştri, din acest clasament. Ba, la o scrutare mai atentă, aţi observa şi că are privirea într-o dungă. Trebuie doar să revedeţi The Last King of Scotland pentru a înţelege ce caută aici. Privirea lui Whitaker nu e o interpretare a nebuniei, ci nebunia însăşi. Iar aceeaşi ochi pot, în alte roluri, copleşi cu o enormă tristeţe.

2. Christopher Walken

Cred că singurul lucru pe care trebuie să-l lămuresc aici e doar de ce Chris Walken se află doar pe locul 2. Cum vă spuneam, clasamentul e subiectiv, iar pentru primul loc m-am oprit la ceva mai aparte. Adică….

1.Ramon Antonio Gerard Estevez

Cine e ăsta? Nu e aşa ca numele nu vă spune nimic? Să vă ajut: Apocalypse now  sau The West Wing. Încă un indiciu, dacă tot nu ştiţi despre ce e vorba: îl cunoaşteţi sub pseudonimul său, adică… Martin Sheen. Iar din punctul meu de vedere are cea mai grozavă privire de la Hollywood. Sigur, nu are ochii lui Walken, îi lipseşte hipnotismul acelei priviri, dar într-o singură scrutare reuşeşte să adune surâs, întrebare, furie şi resemnare.

 

Cum spuneam, clasament subiectiv. Un pretext pentru a mai vorbi şi despre altceva decât politică.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

15 Comments

  1. la capitolul privire de departe castiga Joaquin Phoenix urmat poate de Edward Norton.Cat despre prima parte eu remarc ascensiunea de la „impins pe gat” la un actor chiar bun a lui di Caprio. Pe afara nu poate ramane Denzel, desi sufera de supra-expunere.

  2. Nu de la Hollywood, Mads Mikkelsen. In filmele daneze. Cea mai recenta descoperire notabila a mea. Si mai sint. Poate fac o lista vreodata, de priviri, de zimbete discrete, de joc actoricesc cu economie de mijloace…

  3. Da, aveti o mare dreptate, si ma refer anume la numarul doi: Chris Walken mi-a placut mult in Communion, din 1989. Are, intr-adevar o privire aparte; e mai aparte decit unii alieni din film. 🙂

  4. Da, dar de ce doar bărbaţi ?
    Liz Taylor, Meryl Streep. Sharon Stone, şamd.
    Ochii, privirea, sînt relevante pt temperamentul unui om.
    Mă uit în ochii unui om încercînd să-l „citesc”.
    Ce frumos spunea, Caragiale parcă, despre Eminescu:
    ” La aceste ferestre ale sufletului se vedea că e cineva înăuntru.”

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

- A word from our sponsors -

De citit

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...