E la modă să pari deştept. Să fii deştept e altă probă, din altă competiţie, e un joc de barbut al destinului. La modă e să pari deştept, doar despre asta e vorba, despre luciul sidefiu al aparenţelor, despre mecanica încălecării formei pe gloaba fondului. Iar dacă vrei să pari deştept trebuie să te foloseşti de sculele potrivite, să faci întocmai ceea ce ai văzut la alţii, care deja au reuşit în demersul ăsta, să maimuţăreşti fiecare mişcare a celor care trec deja drept pricepuţi în activitatea asta, să îţi asortezi şosetele cu cravata lor, să boloboroseşti cuvinte înghesuite după acelaşi tipic. Pur şi simplu să faci tot ceea ce trebuie pentru a reuşi să pari ceea ce deja ei par.
Ca să poţi părea deştept – pentru că e la modă asta, v-am spus- ideal ar fi ca mai înainte de orice să nu fii cu desăvârşire tâmpit, dar condiţia asta nu e o poartă de netrecut. Dacă îţi construieşti un cerc de guguştiuci disponibili, cu minimă echipare intelectuală, dar cu palme bine deprinse, gata să aplaude orice inepţie, cu gâtlejuri exersate, pregătite să hohotească la orice prostioară, atunci lucrurile sunt în regulă, te afli pe drumul cel bun. Până la urmă, în societatea asta a orbitoarelor aparenţe, există o industrie întreagă care vinde năluci, există facultăţi care pregătesc specialişti pricepuţi la a face orice să pară orice altceva.
Nebunia începe atunci când dornicii de a părea încep să vorbească. Pentru că, în uzina aparenţelor, există o regulă: pentru a părea deştept e fundamental să vorbeşti altfel, la limita inteligibilului, împopoţonat cu toate termopanele vocabularului, încărcând tavanul frazei cu cât mai complicate ipsoserii până când totul devine o fornăială incomprehensibilă, dar pulverizând în preajmă damf de savantlâc superior, duhoare de erudiţie cu guşă. Cel mai simplu e să maimuţăreşti vorbirea celor care deja au certificat de deştept de la comitetul de cetăţeni însărcinat cu evaluarea chestiunii. Bunăoară Pleşu. Musai să vorbeşti ca el. Poate îţi lipseşte umorul, poate priza de neologisme îţi dă şocuri şi fibrilaţii, mai mult ca sigur tusea stilistică te lasă fără oxigen, dar te prefaci iscusit, pentru că nimeni nu îţi cere să fii întocmai, nici nu îţi propui asta, ci doar să pari.
Ajung astfel să citesc sau să aud expiraţiile atâtor avântaţi în această grozavă întreprindere, încăpăţânându-mă, făra rost, de cele mai multe ori, să deşir ghemul de cuvinte cu nădejdea de a da, în cele din urmă, de un fir întreg, nu doar de un ghemotoc de scame strident colorate. Şi de cele mai multe ori nu reuşesc – de vină va fi fiind doar lipsa mea de iscusinţă. Fraza savantului aspirant nu înseamnă nimic, ca şi dânsul doar trebuie sa pară că ascunde un înţeles. Regula neologismelor crăcănate în frază, fără legătură cu zidăria, doar rezemate de perete, la vedere, presupune un epuizant efort de descâlcire. Stilistica monstruoasă, legea împlacabilă a cuvintelor cu multe silabe, totul e atent construit încât să dea aparenţa textului profund, dar zăvorât în pivniţe ermetice, la care doar iniţiaţii pot ajunge. În acele pivniţe, de fapt, bălteşte în zoaie nimicul, iar zidul e copleşit de mizeria igrasiei.
„Asperităţile unei incongruente definiţii sociale, în care randomizarea statusului eludează principiile cauzalităţii, transformă cu celeritate manifestul discursiv în abulică indiferenţă cu tendinţe cronicizante” -zice naratorul, convins că tocmai a înfipt degetul în buricul înţelepciunii. Altul constată că „emergenţa exclusivului în creuzetul social sublimează aspiraţiile segmentului pauper”. Iar, în fine, ultimul exemplu, e poliglotul confuz, care nu mai ştie unde se termină o limpă şi unde începe alta: „dacă targetul pe care suntem focusaţi e acivabil, atunci no problem, why not, putem discuta despre bonusarea performance-ului, dar doar pentru top executive”.
Aşa se întâmplă uneori că vrând cu orice preţ să pari ceva, reuşeşti cu prisos să pari altceva. Exact pe dos.
Stiu ca n-are legatura cu textul, aproape deloc, dar mi-am amintit de asta: http://www.youtube.com/watch?v=N8kQ7QetkdQ
:)) Rabbi, daca astia au bloguri ma abonez, zau. Nu de alta dar sa am de ce ride in fiecare dimineata. De unde sint zicerile alea?
Papasha cu „eludarea meandrelor concretului” a fost mic copil…
Când prinde mămăliga coajă, începe să se creadă tort.