Socotelile domnului Antonescu

Cred că greşesc cei care văd în ieşirile din ultima vreme ale lui Crin Antonescu noi răbufniri de ţâfnă sau lovituri de streche. Nu spun că domnul Antonescu ar fi un monument de echilibru, capabil să-şi strunească păsăricile când se lovesc de pereţii coliviei ( criza din seara anunţării rezultatelor primului tur de scrutin al prezidenţialelor din 2009 nu se uită uşor), dar cred că de data asta monologurile răstite ale domnului Antonescu sunt ceva mai mult decât deja atât de familiarele răţoieli cu care domnia sa ne răzgâie atunci când nu e la odihnă. Sunt mai degrabă tentat să cred că declaraţiile recente ale domnului Antonescu ascund mai degrabă un prudent calcul politic şi sunt într-o prea mică măsură improvizaţii la nervi, cum au fost multe dintre cele de până acum. Am să explic mai jos de ce calcul şi de ce prudent.

USL, de fapt cam întreaga scenă politică seamnă foarte bine cu un vapor care se bâţâie în toate părţile. Nu e clar dacă e vreo furtună, dacă drăcovenia ia apă, dacă cineva pur şi simplu bâţâie şandramaua ca să se amuze, dar toată lumea se repede când într-o parte, când în cealaltă, încercând să îşi menţină cât mai bine echilibrul, dar în acelaşi timp să fie cât mai aproape de barca de salvare la momentul când totul se duce dracului. În condiţiile astea, fireşte că vedem tot felul de repoziţionări, afilieri, dezafilieri, într-un haos general din care doar cu mare stăruinţă mai poţi pricepe ceva. Toată bălăngăneala asta e legată de un singur lucru: viitorul preşedinte al României. Acum un an acesta părea un subiect rezolvat: Crin Antonescu, unic candidat al USL, aproape cert viitor preşedinte. Un an mai târziu, nu mai e deloc cert, iar vitorul e cu totul în ceaţă.

Deşi formal USL continuă să existe şi tot formal USL încă nu şi-a schimbat intenţia de a avea un unic candidat la prezidenţiale, în persoana lui Crin Antonescu, pentru liderul liberal a devenit tot mai limpede că o viitoare susţinere din partea PSD e tot mai puţin probabilă sau cel puţin discutabilă. Protocolul USL e un moft, prin PSD se vorbeşte cu glas tot mai ridicat despre nevoia unui candidat propriu, Victor Ponta se mişcă tot mai mult ca unul care a ieşit la încălzire pentru prezidenţiale, aşa că pentru Antonescu singura „garanţie” privind o viitoare susţinere a sa de către ceea ce încă se numeşte USL o reprezintă declaraţiile lui Ponta. Antonescu realizează că, în situaţia în care în cele din urmă Ponta îşi va anunţa candidatura, principalul său contracandidat, cel împotriva căruia va duce mare bătălie e tocmai problematicul aliat de azi. Cu alte cuvinte, Antonescu s-ar putea trezi că pe câmpul de luptă grosul oştirii, pe care conta, se întoarce împotriva sa. Jocul alături de PSD e deci extrem de riscant, aşa că, prudent, Antonescu începe să îşi calculeze un eventual plan B sau chiar C.

Crin Antonescu nu îşi permite să rupă USL, nici să fie cauza rupturii, deşi, aşa cum spuneam mai sus, are tot mai mari îndoieli în privinţa viitoarei susţineri dinspre PSD. Tocmai aici e problema: are multe îndoieli şi niciun fel de certitudini, aşa că nu se grabeşte să rupă USL cât încă există o şansă ca PSD să îl susţină. În acelaşi timp nu vrea să fie prins pe picior greşit, aşa că, în această scenariu calculele se fac pentru turul 2, în care trebuie să adune masa critică, voturile cu care să învingă maşinăria de vot pesedistă. Iar în acest scenariu nu are decât o alternativă: iluzia „dreptei unite” vânturate de către Băsescu. Pentru a putea conta pe un astfel de sprijin, în caz de nevoie, Antonescu are nevoie ca din timp să se distanţeze de actualii aliaţi, făcându-se cel puţin suportabil moftangiilor dreptei unite. Cum spuneam, o candidatură pesedistă la preşedinţie l-ar lăsa pe Antonescu făra alternativă, de aici şi calculul său. Calcul greşit, de altfel.

„Dreapta unită” e o prostie inventată de Băsescu şi câţiva ridicoli din jurul său. E o prostie pentru că înainte de a vorbi despre o dreaptă unită ar trebui să putem vorbim pur şi simplu despre o dreaptă în România, iar asta e doar un banc. Dacă vreţi să vedeţi cum arată dreapta românească, în cea mai exactă descriere a sa, priviţi spre PNŢCD ( cu sau fără caraghiosul de Pavelescu) şi veţi avea reprezentarea perfectă! Aia e dreapta românească, pentru că e cazul să privim o data lucrurile aşa cum sunt: în România dreapta e o panaramă (e singurul cuvânt potrivit!). Există câteva procente din electorat care ar putea reprezenta oameni cu reale opţiuni de dreapta. Doar câtea procente, nu mai mult. Pentru că restul sunt orice, dar nu oameni de dreapta. Băsişti, oportunişti şi anti-pesedişti – asta e masa care adunată ar trebui să ţină loc de dreapta în România. N-are sens să mai umblăm pe la căptuşeala teoriei ca să descoperim ce înţeleg despre dreapta alde MRU, Baconschi, Băsescu sau toată adunătura de veşnici atârnători la stat, care se revendică a fi împărtăşiţi doctrinar la cele de dreapta, întru slava osânzei şi suptului de la ţâţa statului. Asta ţine loc de dreapta, asta e masa din care speră domnul Antonescu să scoată voturile într-un eventual tur doi în care s-ar opune unui candidat PSD.

Calculul, spuneam, e greşit. Pentru că domnul Antonescu poate conta doar pe acele 3-4 procente de oameni de dreapta, plus ceva votanţi liberali ( care nu au neapărat idiosincrazii doctrinare). Băsiştii îl urăsc şi e greu să le devină simpatic, dacă nu imposibil. Votul anti-pesediştilor îl poate obţine şi aşa ar ajunge undeva pe la 30%. Şi atât. Pentru că PSD va continua să aibă majoritatea în Parlament, şi cheia de la casa cu bani a statului, aşa că oportuniştii vor fugi spre candidatul PSD, logic. Foarte probabil la fel vor face şi băsiştii pentru care problema dosarelor şi a accesului la ţâţa vacii e mai acută decât problema bentiţei doctrinare. În cel mai fericit caz, ăştia se vor declara răpuşi de scârbă şi nu vor ieşi la vot. Aşa că repoziţionările de acum, socotelile lui Antonescu şi mai ales stupida naivitate de a-şi imagina posibile înţelegeri cu Băsescu reprezintă mari erori de calcul. Accesul la B1 e tot ce îi poate oferi cu adevărat Băsescu. Iar Antonescu are mare nevoie de media.

Asta nu înseamnă că nu există soluţii, pentru domnul Antonescu, în situaţia în care ar pierde susţinerea PSD. Dar soluţiile alea să facă bine să i le povestească dibacii săi consilieri, că pe mine nu mă plăteşte pentru asta. Azi spun doar că înţeleg gesturile sale, dar că reprezintă mari greşeli de calcul, de la alegerea momentului, până la punerea în frază. Şi e posibil ca tocmai ieşirile sale să aibă exact rezultatul pe care vrea să-l evite: apariţia unui candidat al PSD.

Mai e de adăugat un singur lucru: Antonescu repetă greşelile lui Geoană, care de asemena subordonase un întreg partid, ostilizându-şi-l, nevoii sale de a deveni preşedinte. Crin e gata să îşi scoată şi el colegii de la zacusca guvernării, în condiţiile în care şi aşa are probleme majore în partid. PNL a devenit o sculă care are unicul scop de a-i hrăni ambiţiile, iar asta e o altă greşeală care îl va costa.

De fapt, de cinci ani, Antonescu este, fără întrerupere, candidat şi atât. Iar asta a devenit plictisitor, apoi obositor, iar acum de-a dreptul enervant. Pentru că e candidat şi atât. Domnul Antonescu devenise simpatic, votabil, ni-l doream preşedinte pe când era un tip cu aparenţa onestităţii, care vorbea omeneşte. Apoi a devenit candidat profesionist şi s-a apucat de călcat în străchini. E foarte posibil să asistăm, dacă nu-l trezeşte urgent cineva, la intrarea în ultimul an al carierei sale politice. Pentru că după un eşecla prezidenţiale, va garantez, liberalii vor cere primii înlocuirea sa de la Senat.

P.S. Cred că, mai ales printre prietenii liberali, mulţi vor fi scoşi din sărite de textul de mai sus. Aşa cum mulţi am scos din sărite, de-a lungul timpului, asta e, recidivez. Vorbim peste un an şi vedem cine a greşit. Eu sau super-consilierii domnului din titlu.