Ce plăcut e să te plictiseşti

Noi de ce nu ne plictisim mai mult în ţara asta? E mişto să te plictiseşti. Mi-e dor să ne plictisim, dar nu reuşim, că ne tot ţine băieţii ăştia dintr-un divertisment în altul.

Vorbesc serios. Plictiseala chiar e o chestie faină. Caşti, desfăcând fălcile până se aude un trosc la balamaua mandibulei, te scarpini pe îndelete, cu metodă, în toate orificiile, comparând cromatica extracţiilor, modelezi biluţe, îţi numeri unghiile şi constaţi cu grozavă uimire că, dacă n-ai avut o copilărie nefericită, numărul unghiilor pe care le deţii legal e egal cu numărul degetelor. Ceea ce e o mare chestie! Stai cu ochii pironiţi în tavan şi descoperi că broboanele de var sunt pline de aluzii parşive, apoi îţi priveşti şireturile de la pantofi şi te gândeşti că cineva a inventat chestia asta. Ce deştept trebuie să fi fost ăla! Cum i-a trecut lui prin cap să dea găuri în opinci şi să le lege cu o sforicică. Pe urmă îţi trece prin minte că invenţia asta e mult sub-exploatată. De ce nu se închide şi uşa de la maşină tot cu un şiret? Stai o vreme şi te tot gândeşti la atâtea şi atâtea domenii în care ar putea fi folosit şiretul. Pe urma iar caşti. Plictiseala e faină.

Dar noi nu apucăm să ne mai plictisim. Politica românească ne ţine tot într-un divertisment. În fiecare zi câte un pocinog, în fiecare zi câte o gâlceavă. E un fel de serial tâmpit, în care s-au amestecat de-a valma replici din tot felul de alte seriale, de la Seinfeld la The Simpsons, de la Homeland (versiunea Saturday Night Live) la seriale coreene cu tipi şucăriţi.

Dixtracţia de azi e pe bază de buget. Că s-a plictisit şi Sandokan să tot vorbim despre moşia lui şi creditul doar cu telefonul – CEC, banca familiei tale. Aşa că s-a pus de-a curmezişul legii şi dă cu legea bugetului înapoi în Parlament. Chestie care, spre deosebire de foarte, foarte multe altele, chiar se află printre prerogativele sale constituţionale. Ce nu mai e trecut în Constituţie ( care are foarte multe lipsuri, cum ar fi, de exemplu, un capitol separat dedicat exclusiv lui Traian Băsescu) e dreptul său absolut de a fi nesimţit, demagog şi ticălos. Pauză. Nu ştiu ce să scriu mai departe. Mi-e să nu-mi ofensez cititorii, suspectându-i de Alzheimer şi reamintindu-le cam care era politica bugetară, ce tăieri se făceau pe când dicta el bugetul, via Boc. Sau cum au crescut taxele pe când era de capul lui. Nu mai recit pomelnicul, ne bazăm pe memorie.

Bugetul lui Ponta e discutabil – fără îndoială. Sunt multe lucruri care pot fi criticate şi în niciun caz nu o să mă copleşească fericirea când aud de majorări de taxe, dar e trecut prin Parlament, e votat de teribila majoritate rezultată din votul cetăţenilor fără drept de muncă în Schengen, deci asta e, hai pa şi sănătate. A existat suficientă vreme pentru dezbatere, iar retrimiterea la Parlament nu rezolvă absolut nimic! Nimic! Pentru că majoritatea e aceeaşi, viziunea despre buget a cabinetului Ponta e aceeaşi. Toată panarama asta nu rezolvă nimic! Doar îi oferă lui Traian Băsescu şansa de a mai face puţin tămbălău, de a se băga în seamă şi de a schimba divertismentul de la televizor, pentru că serialul cu moşieri a început să-l enerveze.

În contextul ăsta Ponta se întâlneşte azi cu Băsescu, pentru a vedea ce-l necăjeşte pe preşedinte, de ce stă el bosumflat şi nu vorbeşte decât cu Turcescu. Dar despre întâlnirea asta vorbim mâine, când mi-am propus să vă explic cum e cu politica făcută cu maţele.

Până atunci mi-e dor de plictiseală. Nu e aşa că e plăcut să te plictiseşti?

Update: Dorul de plicitseală e de vină. Adică, aşa cum judicios şi cu mânie mi s-a atras atenţia, ăstia nu s-au luat de la buget (încă), ci de la memorandumul cu FMI pe care e construit bugetul. Ceea ce e cu totul altă zeamă de varză.