USL a crăpat de mult. A mierlit, s-a dus dracu’, a răposat. Iar hoitul său pute de te ia bâţâiala! Doar Antonescu şi Ponta nu vor să recunoască asta şi dau vina unul pe altul, încercând să explice că duhoarea care împute locul nu e de la hoitul în care viermii dau chef, ci de la băşinile pe care celălalt le trage în salvă.
Ce s-a întâmplat cu USL, după câştigarea alegerilor, a semănat teribil cu o nuntă la care cei doi însurătei, ofiliţi, trecuţi bine de vârsta primului amor, au început să se încaiere pe banii strânşi din dar, încă înainte ca nuntaşii să plece pe la casele lor. Rezultatul alegerilor de anul trecut i-a aruncat pe uselişti într-o euforie din care nu reuşesc încă să se trezească, pentru că n-au priceput atunci şi nu dau nici acum semne că ar pricepe ce însemna de fapt rezultatul acelor alegeri.
Nu, n-a existat un vot masiv nici pentru surâsul domnului Ponta, nici pentru retorica de Nae Caţavencu a domnului Antonescu, nici pentru farmecul suavului Gabriel Oprea. Aşteptările celor care au votat nu s-au potrivit neapărat cu agenda USL, dar a existat pe atunci factorul Băsescu, votul anti-Băsescu. Iar votul masiv anti-Băsescu, contabilizat în dreptul USL, nu a sincronizat nicicum agenda cetăţeanului cu cea a USL. Ponta şi Antonescu au luat voturile acelea ca şi cum li se cuveneau, ca şi cum le meritau, socotind că vor face de-a pururi parte din avutul personal. Au refuzat să priceapă ce însemnau voturile acelea, iar acum sunt siliţi să constate că au nişte probleme. Nu înseamnă că s-au trezit, pentru că mai au se certa pe nişte voturi pe care încă nu le-au obţinut: cele de la prezidenţialele de peste un an. Şi pe mai departe refuză să înţeleagă că au fost votaţi nu doar pentru a scăpa de Băsescu, dar mai ales pentru a face altfel de politică decât a făcut acesta.
Protestele din stradă, de zilele astea, sunt butonate politic. În spatele lor se văd oamenii lui Băsescu. Cu asta evacuează useliştii subiectul, omiţând ceea ce e esenţial: motivaţia acestor proteste e perfect validă. Iar dacă ei au ştiut să confişte voturile anti-Băsescu, de ce n-ar avea voie băsiştii să confişte voturile anti-USL?
Pe cine mai interesează dacă USL se rupe sau nu? Cui îi mai pasă dacă minte Ponta sau Antonescu? Ce sens mai au discuţiile despre prezidenţiale şi europarlamentarele de anul viitor? La cultură penibilul Barbu e înlocuit de un Gigel, la transporturi e o duduie nostimă, Gabi Oprea e vice-premier, Şova desenator de dungi pe hartă. Conducerea TVR e demisă pentru rezultate grozave, chiar când se relata TVR pufulică în cânt de colinde anti-semite, Zgonea o ţine tot în boacăne, etc. etc. etc. Ca în monologul lui Caragiu: Petrecerea continuă!
Probabil, USL se va rupe abia după europarlamentare, atunci când Ponta va decide dacă va candida la preşedinţie sau nu – rezultatul de la europarlamentare e important pentru viitoarele socoteli. Până atunci mai stăm cu hoitul. Aerisiţi naibii, incinta! Poate aşa avem măcar o opoziţie articulată.
