Dacă eşti invitat la masă şi gazda a decis să omită ouăle umplute, apocalipsa salatei de icre şi „platouaşul” alianţei salam-telemea-măsline sau răcnetele globaliste ale dejunismului, năvălite recent şi îndrăzneţ în spaţiile cu geam termopan, cum ar fi „suşi de casă” ori somonul de supermarket sau „turkey la cuptor” („turkey” fiind un fel de curcan ignorant, care n-a aflat cum îl cheamă pe româneşte) şi în loc de toate mofturile astea, gazda decide să te omenească robust, cinstit şi gospodăreşte cu o fasole neaoşă, atunci pârţul devine un gest de obligatorie politeţe. Eschivarea de la flatulenţă te transformă în delincvent, vinovat de digestie ostilă. În situaţia asta, pârţul nu mai e un accident de protocol, ci un gest de curtoazie, evacuarea gazelor e echivalentul mai puţin solemn al unei cronici gastronomice, duhoarea grea şi călduţă e o formă de recunoştinţă, iar arpegiul pe dindărăt o veritabilă odă. Contracţia sfincterului, grimasele şi cazna reţinerii de la evacuarea sau chiar discreta aerisire, fără trâmbiţa de vestire, sunt grave impoliteţuri, confuzii de etichetă, devieri de la tradiţii.
Deloc surprinzător, se încearcă consacrarea ideii că, de ziua naţională, fasolea cu ceva ar trebui să devină tradiţie, pentru că, nu e aşa, cum ar putea fâlfâi tricolorul dacă nu sunt vânturi? Ce poate fi mai patriotic decât răpăitul eşapamentului dumnealui poporului, care să ţină ritmul cu tobele fanfarei de la defilare? Pârţul devine astfel expresia celui mai profund ( în autenticul sens al cuvântului pro-fund) patriotism.
Când îţi exprimi un punct de vedere, legat de un subiect ori altul, intri fară să îţi dai seama în porţia de fasole. Pentru că, ştii ori ban, vrei sau nu, meniul e deja stabilit. Te îndoieşti că afacerea RMGC e cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla? Atunci serveşti dumneata şi o porţie zdravănă de ciolan anti-Chevron, ba să faci bine să iei şi nişte iahnie de anti-Ponta şi poftim în stradă să dai cu pet-ul în asfalt – că ăsta e pârţul obligatoriu. Nu băşeşti, opinia ta nu e validă. Ai draci pe Băsescu? Atunci trebuie să iubeşti USL-ul. Ai draci pe USL? Musai eşti iubitor de Băsescu. Pârţ obligatoriu! Te scoate Merkel din sărite? Atunci îi iubeşti pe ruşi! Ai draci pe Putin? Pârţ obligatoriu: eşti necondiţionat pro-american.
Nuanţele nu intră în discuţie, fasolea nu e compatibilă cu apa de trandafiri, rectul nu e clavecin. Dacă ai deci că vrei să zbieri, păi atunci foloseşti toate orificiile, nu dai doar pe bot! Dacă ai apucat să spui că Stelian Tănase e un tip aproape suportabil, nu mai foloseşti şi conjucţia „dar” drept dop. Pârţ obligatoriu: e bun de director la TVR.
Dacă învârţi ceva zarzavat prin tigaia politicii, atunci nici nu mai ai dreptul la propria digestie, devii doar rectul partidului/alianţei/mişcării. Doar orificiul prin care se aude pârţul. Ai participat ori nu la festin, nu importă. Chiar dacă ai burta goală, te străduieşti să ţii buzele ţuguiate şi pârţâi din buze, dacă pe dincolo nu-ţi vine; aici nu e loc de dizidenţă în fermentaţie. Nimic de mirare că, în condiţiile astea, avem parte de o politică făcută cu curul.
„Rectul nu e clavecin” …
Și dacă vin cercetătorii britanici și susțin contrariul?
Bre, acu’ rectu’ poate ajunge clavecin, da’ nu imediat. Aşa că, dacă halim fasole, pârţu’ vine după f’o 5-6 ore. So, te-ai cam grăbit cu concluziunile! De fapt mănânci fasole la prânz şi beşi nevestei noaptea, s-o înveseleşti, dacă n-a fost şi ea cu tinela „festin”!