AcasăRabbi ziceNicio urare

Nicio urare

Nu sunt puţini anii de când trag de blogul ăsta (tocmai am intrat în cel de-al şaselea an). Inspirat (sper, uneori), revoltat, plictisit, dezgustat, uluit, tulburat, căzut pe gânduri sau dizolvat în vreo inexplicabilă nostalgie, am adunat câteva mii de texte. Bune, rele, le-am scris aşa cum le-am simţit la momentele respective.

Dacă umblam prin amintiri, descopeream imediat că, întotdeauna, sunt unii care ştiu ei mai bine. Ăsta e marele avantaj al celor care le ştiu pe toate: nu mai au nimic de aflat, dar au mereu ceva de spus, despre orice. Fără să-mi dau seama, în felul acesta m-am descoperit cu o sumă de coproprietari gălăgioşi ai amintirilor mele, care aveau pretenţia de a le amenda, reconstrui, remobila complet. Când am găsit potrivit să pun în text nişte gânduri, pe care, tot astfel, le credeam ale mele, s-a întâmplat că, din nou, au apărut cei care ştiu mai bine, care le ştiu pe toate. Aşa am descoperit că nici măcar stăpânul propriilor gânduri nu mai eram. Mi se sugera ce să gândesc, eram îndemnat ce fel să scriu. somat să iau seama la rânduirea silabelor – asta atunci când focurile Gheenei nu erau invitate să mă ia în inventar. Am priceput, astfel, că unii nu sunt dispuşi să fie doar martori ai trăirilor altora, luând de acolo ceea ce le prieşte şi lăsând ceea ce i-ar vătăma. Pentru oamenii ăştia totul se consumă într-o devălmăşie cenuşie şi plină de furie, în care marele ţel e acela de a deveni toţi asemenea: furioşi, cenuşii şi de toate ştiutori.

Lucrul bun e că am găsit tovarăşi care m-au însoţit pe drumul ăsta, uneori pentru scurtă vreme, alte ori cale mai lungă, aducând gândurile lor lângă ale mele. Le sunt recunoscător.

Există obiceiul ca la sfârşit de an să ne potpopim cu urări. (Nu, nu schimb subiectul!) Intrăm într-un fel de delir al festivismului, consumat printre fleici rumenite, tastele telefoanelor şi zarva unei veselii ilogice, de-a dreptul isterice, declanşate automat de aterizarea pe ultimele pagini ale calendarului. E momentul când raspund politicos la telefoanele lichelelor cărora nu le-am spus niciodată că sunt lichele, le răspund urărilor formale, prefăcându-mă că nu am ştiinţă de înjurăturile in absentia. Semnez de primire pentru potopul de complimente pe care nu le merit, răspund cu egală generozitate urărilor care nu au cum se împlini şi constat că secăturile sunt mai loiale, mai consecvente: îmi sunt alături mai multă vreme decât prietenii. E drept, a durat ceva vreme până am învăţat să-i deosebesc.

Ne urăm la fiecare sfârşit de an să fim mai buni. Şi? Cum a funcţionat până acum urarea asta? De ce insistăm? Ne urăm să fim fericiţi. Până acum a mers? Continuăm să ne spunem : îţi urez! De ce nu „sper să fii fericit!’. O astfel de formulare e mai suportabilă.

Blogul acesta intră în ultimul an de existenţă, aşa că de data asta nu am să vă fac urări. Dar sper ca, în 2014, unii dintre voi să deveniţi aşa cum deja credeţi că sunteţi. Alţii sper să rămâneţi aşa cum cred că vă ştiu. Iar dacă simţiţi că noul an trebuie să aducă schimbări, atunci renunţaţi la obosita urare „La mulţi ani!” şi spuneţi-vă, aşa cum se cuvine la orice început: Salut!

Pentru doi prieteni tare dragi, noul an înseamnă lupta cu nişte boli cumplite. Le spun doar atât: trebuie să citiţi cartea pe care încă n-am început să o scriu, aşa că faceţi ceea ce trebuie pentru ca asta să se întâmple. Iar eu promit că nu mă grăbesc să o scriu.

Asta e. Suntem în 2013. Mordechai vă salută. Ne vedem dincolo.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

21 Comments

  1. Nu-ti urez nimic, iti promit doar sa te citesc ,cu mare placere ,in continuare si aici si cand comentezi pe facebook.Sa fii sanatos (asa, in general, nu neaparat doar in 2014)

  2. Eta, na!
    Noi nu ne cunoaştem decât după litere. Ale tale, multe şi cu har. Ale mele, puţine şi cu sfială. Nu am niciun interes, nu mă loveşte formalismul sărbătorilor, doar sunt bucuroasă să-ţi doresc ţie, necunoscutule Rabbi, să fii sănătos, să scrii multe cărţi, să te bucuri de cele bune ale tale, să te ocolească cele rele, să ne întâlnim pe acest blog şi în viitor şi…asta e…
    La mulţi ani!
    Dacă ţii cu tot dinadinsul…Salut!

  3. Suntem ]n 2014. Bun venit dincoace, maestre! Nu-i mai speria pe grăbiţii cititori , cu subtilităţile tale! Mulţumesc că m-ai anunţat că peste un an, o să fiu mai sărac cu o lectură. Nu-mi convine, dar poate este de ajuns şi un an pentru mine. O să mă grăbesc..

  4. „Blogul acesta intră în ultimul an de existenţă”. Mare pacat. Esti unul din putinii lucizi care mai si scriu un blog. O sa imi lipseasca.

  5. Sper sa fii fericit, omule! Ai grija de tine si nu-ti mai bate capul cu lichelele, n-ai cum sa le schimbi. Pastreaza langa tine unul, doi prieteni si mergi pe drumul tau!
    Te-am descoperit mai demult prin intermediul lui Victor Ciutacu, nu te-am mai citit. Acum te-am redescoperit datorita unei amice de pe fb care a share-uit acest articol.
    Lumea acum nu prea mai intra pe bloguri, sau daca intra, nu prea comenteaza. Facebook-ul sa traiasca acum, cat i-o fi veacul si lui.

    Salut!

    Adriana

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...