Oarbă, beată sau curvă?

N-am spus/scris niciun cuvânt, ieri, despre noua condamnare a lui Adrian Năstase. Au scris/spus/hăhăit/chiuit/zbierat mulţi alţii; nimic din ce aş fi spus n-ar fi contat, ar fi fost doar încă un zgomot sporind zarva şi aşa insuportabilă. Nu am idee câţi dintre cei care s-au grăbit să vocifereze ieri, într-un fel sau altul, cunosc datele dosarului, au o corectă reprezentare juridică a lucrului despre care vorbeau, dar asta e irelevant. Cei care aveau de cheltuit ură împotriva lui Năstase au cheltuit-o, cei care aveau de revărsat compasiune şi-au revărsat-o. Dreptul, cu instituţiile sale, n-a fost decât diapazonul în care s-au acordat glasurile.

Ca întotdeauna, revărsarea umorilor trebuia să fie beligerantă. Cei care juisau la aflarea veştii condamnării aveau a se răsti la cei care îl compătimeau pe Năstase. Aceştia din urmă, la rândul lor, belicoşi, vestind crude răzbunări la ceasul când se întoarce roata, pentru că mierea compasiunii curge doar pentru „ai noştri”.

Am auzit, iar şi iar, cum aud de atâtea ori, că deciziile justiţiei nu ar trebui comentate, că nu se cade, că statul de drept (???) face bube dacă apar comentarii la adresa deciziilor instanţelor etc. . Pentru că (n-aţi observat?) existăm într-un stat de drept, în care separarea puterilor funcţionează fără cusur, excesele şi abuzurile nu există, magistraţii sunt nişte vânjoşi cavaleri ai dreptăţii, tobă de carte, insensibili la firul scurt, neclintiţi de vântul şpăgii.

În vreme ce noi, cuviincioşi trăitori în statul de drept, aflam că nu e bine să comentăm deciziile justiţiei, Traian Băsescu prezida lucrările CSM, amintindu-i unuia sau altuia cine i-a numit şi ce obligaţii are numitul când e sunat de el, preşedintele. La Curtea Constituţională îşi beau cafeaua trepăduşii distribuiţi conform algoritmului politic, în CSM se încaieră găştile ajunse acolo tot pe bază de algoritm, dosare şi butoneală, procurorul general şi şefa DNA sunt numiţi pe baza tocmelii între găşti. Dar noi nu avem voie să comentăm deciziile justiţiei!

Ba să fim iertaţi! Nu doar avem voie a le comenta, suntem chiar obligaţi să o facem, dacă ne mai pasă măcar puţin de reziduurile de democraţie, care încă mai există. Nu ne putem opune, nu avem voie să încălcăm sau să îndemnăm la nerespectarea hotărârilor instanţelor, dar să comentăm avem dreptul, avem, repet, chiar obligaţia asta. Aşa cum avem obligaţia de a crâcni la toate raznele politicii, asemeni trebuie să facem şi când justiţia dă semne că se poticneşte sau că o ia razna. Iar la noi sunt multe, tare multe, semnele că afacerile justiţiei se întâmplă prea des în afara dreptului.

E greu să ceri respectul pentru o instituţie, în speţă instituţia dreptului, când reprezentanţi instituţiilor, fără odihnă, lucrează la şubrezirea încrederii în acestea.Cei din  instituţia justiţiei ne vesteşte că avem foşti premieri, parlamentari, miniştri penali – ba poate chiar şi un preşedinte în funcţie. Cei din  instituţiile politice vorbesc despre stricăciunea din justiţie, despre corupţia şi politizarea de acolo. Dar noi nu avem voie să comentăm, noi datorăm, orbeşte, respect instituţiilor. În abstract.

Trebuie să ne oprim din vociferări, să încetăm a comenta hotărârile instanţelor. Pentru că nu se cade. Pentru că nu înţelegem, pentru că nu ne pricepem, pentru că suntem şeptelul, îndemnat de la spate de biciul puterii, mereu schimbătoare, mereu în rostogolire. Cea mai uluitoare, scandaloasă şi fără ruşine fărădelege la care am asistat, de 24 de ani încoace, e aceea când, în faţa unei ţări întregi, în Camera Deputaţilor, Roberta Anastase a furat la vot. În privinţa aceasta, până în ziua de azi, justiţia ale cărei decizii nu ar trebui comentate, nici nu a strănutat. Acolo s-a furat o lege cu totul! Şi? Babaşa de la Cotroceni a întors legea din drum, s-a pus batista pe ţambal, Morar e la CCR, Kovesi la DNA, Anastase în Parlament, totul e bine şi statul de drept fumează cu filtru! Dar noi n-avem voie să comentăm deciziile instanţelor, n-avem a respira măcar deasupra afacerilor justiţiei.

La ceasul când scriu, tocmai a venit vestea că Necolaiciuc, cumătrul lui Băsescu, autorul unuia dintre marile jafuri ale ultimelor două decade, tocmai a fost achitat de către justiţia ale cărei decizii nu avem voie să le comentăm. Asta e puţin important. Cei care îl urăsc pe Necolaiciuc sunt mai puţini decât cei care îl urăsc pe Năstase. Iar în ţara asta, câtă vreme justiţia îi arde pe cei pe care îi urâm noi, vom socoti că ea, justiţia e dreaptă. Pentru că, am fost bine dresaţi, aşa am fost învăţaţi să gândim, justiţia se răfuieşte cu oameni, nu judecă fapte.

N-am scris nimic despre condamnarea lui Năstase. Nici nu o să o fac. Pentru că subiectul nostru nu e Năstase. Nici Anastase. Nici Necolaiciuc. Ci exact cel despre care am vorbit: justiţia. Adică o ficţiune, despre care ni se spune să credem că există aievea.