Românul

Românul de dreapta

Mai înainte de orice trebuie ştiut că el e de dreapta pentru că doar aşa poate fi salvată naţia, dacă el, cu enormele sale calităţi, cu grozava-i inteligenţă şi flexibila sa intransigenţă se aşează de-a dreapta politicii, între mântuirea naţiei de ciuma socialistă care a adus numai nenorociri, spre deosebire de vânjosul capitalism care aduce doar dezastre.

Ar fi putut fi de stânga, dar în dreapta se plăteşte mai bine. Nu-şi bate capul colindând ţărmurile ideologiilor pentru că astea sunt mofturi; a învăţat deja că dreapta e opusă stângii – învăţătură care l-a solicitat teribil- şi stânga e Satana, deci e ideologiceşte competent. Îi place să vorbească despre hărnicie, muncă şi seriozitate, lăudând hărnicia, munca şi seriozitatea nemţilor şi înfierând lenea şi trăncăneala românilor. Şi asta face de dimineaţa până seara, oriunde apucă, la televizor, la radio, pe internet, la cafenea, la nuntă sau la telefon. Pentru că, oricum, altă ocupaţiune nu are, decât aceea de a fi destoinic om de dreapta.

Laudă întreprinderea privată, pe care n-a frecventat-o niciodată, aspiraţia sa fiind aceea de a deveni lefegiu la stat. Sau măcar atârnător, ori stipendiat/sinecurat. Ori, în cel mai rău caz, consultant pe probleme de încheiere la nasturi, cu un contract bănos agăţat tot de bugetul statului împotriva căruia el, straşnic om al dreptei, luptă cu osârdie.

E mereu ferm, hotărât, disponibil pentru grave indignări, pentru că oricum n-are altă treabă. Şi ştie care e cauza tuturor nenorocirilor: stânga. De la gropile din asfalt până la supărările meteorologiei toate au drept unică şi ticăloasă cauză stânga, cu relele sale rădăcini de la ruşi. Şi de la chinezi, care vor să cumpere lumea cu banii lor, sărăntocii naibii! Stânga scandinavă nu există, e o ficţiune, are el argumente pentru a demonstra asta, dar n-are timp/chef/răbdare să explice.

Atunci când e la putere, e ocupat să căptuşească temeinic prosperitatea personală, iar pentru cele care trebuie făcute şi nu se fac are mereu scuza stângii. Ca lăutar al dreptei urăşte statul, care ar trebui desfiinţat/redus/ amputat, dar vrea justiţie independentă, instituţii respectate, finanţări publice generoase pentru servicii, armată compatibilă NATO, învăţământ comparabil cu cel britanic cel puţin, drumuri civilizate etc. Şi are pretenţia ca stânga, când îi vine răndul la putere, să-i livreze toate acestea pentru a demonstra de ce-i în stare, pentru că atunci când se află dânsul la putere e ocupat să salveze băncile şi să combată comunistul care doar ce a decedat cum 25 de ani.

N-are umor, dar îi place să-şi imagineze că tot ce-i ţâşneşte din gură e vorbă de duh. Se înconjoară doar cu alţii asemenea, ori măcar cu dobitoci care sunt gata să se minuneze la orice prostie ar spune. Îi dispreţuieşte pe români, care sunt nişte neisprăviţi, dar îi admiră fără măsură pe străini. Mai puţin pe ruşi şi pe chinezi. N-are nimic, totuşi, cu banii ruşilor. Sau ai chinezilor. Dimpotrivă.

Uneori trăieşte în străinătate, pentru că în România nu mai putea suporta reprimarea, dar îşi dă cu părerea în toate cele de aici şi are pretenţia să fie apreciat, recunoscut şi neapărat plătit de patria mumă – într-o formă sau alta- care încă are a-i fi recunoscătoare pentru că există, respiră şi grohăie. Recunoştinţa e facultativă, plata nu, pentru că acolo, în vestul unde a plecat el să scape de represiune şi să arate ce poate, face foamea, nimeni nu dă doi bani pe el, iar dacă n-ar fi internetul cu ajutorul căruia să le grăiască întru luminare românilor, şi-ar pune ştreangul de gât.

E plimbăreţ foc, trecând cu lejeritate de la un partid la altul, pentru că şi dreapta asta e de mai multe feluri: dreapta, dreapta-dreapta, hăt dreapta, oleacă mai la dreapta, dreapta jos lângă priză, dreapta- în- fundul- sălii – lângă – geam.

Laudă democraţia, libertatea de opinie şi pluralitatea opţiunilor politice, dar îi urăşte pe toţi cei care gândesc altfel.

 

Românul de stânga

În genere, grija sa de căpătâi e să atragă clar atenţia că nu e comunist, că socialismul modern e franţuzit, sofisticat şi prieten cu bănetul. Apoi se răzgândeşte şi decide, corect, că socialismul e altceva şi de fapt nu-i place, dumnealui fiind social democrat, care abia ăsta e franţuzit, sofisticat etc.

E de stânga, ca atare e proprietar de una sau mai multe firme trăitoare din contracte cu statul, lucru care îl deosebeşte de cel de dreapta, care se aşteaptă să fie direct salariat al statului.

Are mereu grijă să condamne comunismul cu care, desigur, nu e de acord, dar nu scapă ocazia de a lăuda realizările comunismului, deci ale stângii, care au dat şcoală la tot poporul, au industrializat ţara şi au realizat electrificarea.

Îi place Che Guevara, despre care ştie doar că arată bine în poza de pe tricourile roşii. Crede că dacă are cămaşă roşie, ciorapi roşii ori măcar o cravată roşie, a demonstrat ataşament ideologic. Altfel, la rigoare, habar nu are ce e stânga, afară de faptul că se opune dreptei.

Îi place luxul şi huzureala tot aşa de mult ca şi românului de dreapta. Ar vrea să le fie pe plac americanilor, dar să nu se strice cu ruşii. Crede că datoria statului e aceea de a oferi servicii publice, tocmai de aceea trage tare la privatizarea serviciilor publice. Îi place să vorbească despre prosperitate şi are impresia că orice prostie pe care o face e încă un pas pe drumul prosperităţii. Adoră ideea de solidaritate socială, despre care poate vorbi la nesfârşit, dar îl deranjează protestele de orice fel, ale profesorilor, medicilor sau ale oricui se declară nemulţumit de dreapta-i ocârmuire.

Ştie bine care e circuitul şpăgii în statul de drept şi ştie cum să se foloseasca de asta, chiar dacă, altfel, critică ritos corupţia, care, crede dânsul, e doar a dreptei. Se făleşte că aduce locuri de muncă şi doar locurile de muncă ar putea creşte bogătia naţiei, iar pentru acele locuri de muncă tocmai bogăţia naţiei o prăpădeşte. Crede că dacă dai pe 5 lei un bou care face o sută, dar mai primeşti 5 lei leafă ca să duci tu boul la abator, atunci ai găsit reţeta bogăţiei, pentru că, desigur, ai creat un loc de muncă, iar destinul românilor nu e acela de a o duce bine, ci de a avea ce munci, pe oricât de puţin.

Spre deosebire de cel de dreapta e mult mai dispus la compromisuri, pentru că firea-i blajină ar vrea să mulţumească pe toată lumea, tocmai de aceea face făgăduieli care să fie pe placul celor cu care se întâlneşte, pentru că oricum nu are de gând să şi le ţină. Se crede infailibil, iar pentru nefăcutele sale de vină sunt serviciile, opoziţia, conspiraţia internaţională etc. De fapt, în mod fundamental e căcăcios, mereu temător, dar îi place să braveze, să treacă drept viteaz şi îndrăzneţ. Urlă războinic în public, iar apoi, şoptit, sună să-şi ceară iertare.

Egalitate, fie şi de şanse, solidaritate socială, stat puternic, instituţii bine echipate, toate acestea sunt lucruri pe placul românului de stânga, câtă vreme nu capătă scaun în politichie, pentru că atunci descoperă că toate acestea ar trebui reformate. Iar reformă se face într-un singur fel: dându-i afară pe toţi ăilalţi şi punându-i pe ai săi în loc.

Cu cât e mai bogat, cu atât e mai de stânga şi cată a vorbi despre dreptate şi nevoile „oamenilor de rând”, de grija cărora se topeşte. Din vorbă se războieşte cu capitalismul, dar nici nu ştie ce ar pune în loc, nici nu-l necăjesc foarte tare capitaliştii care-i dau cu plocoane pentru chiverniseală în afaceri.

Stau mândri lângă sigla cu trandafiri, dar dacă-i întrebi nu-i unul să-ţi spună de ce trandafiri şi nu lăcrămioare.

 

Românul naţionalist

E o specie ciudată. Poate fi de stânga sau de dreapta. Sau niciuna dintre acestea. E mereu naţionalist. Adică ştie cu precizie că România e Grădina Maicii Domnului, că civilizaţia s-a născut lângă Feteşti, că am apărat creştinătatea, care ne-a exploatat şi şi-a bătut joc de noi.

Victimele hoţilor români de portofele sunt nişte nenorociţi şi nişte rasişti, care nu înţeleg că ăia nu sunt români, ci ţigani. Că ciorile alea de ţigani ne fac de râs pe noi, care de fapt suntem daci. Şi conspiraţia mondială care vrea să ne ia aurul, gazul din şist şi maţe şi toate cele. Şi jidanii, care vor să stăpâneasca lumea cu Kaballah lor şi să pună mâna pe zonele alea încărcate de energie pozitivă despre care le zice Oreste.

E convins că toate au fost inventate de către români, iar străinii ne-au furat invenţiile. Că de fapt toţi preşedinţii americani aveau bunici românce, că ungurii ne urăsc pentru că Matei Corvin, cel mai ciumete rege al lor, era român. E iubitor de biserică, pupător de moaşte, creştin devotat şi fanatic, deci îi urăşte pe ţigani, evrei, americani, ruşi, nemţi, turci, homosexuali, etc. etc.

Iar Gigi Becali e un mare patriot trimis în temniţă de conspiraţia mondială.

 

 

Românul eco-anti-jos

 

N-are ideologie. Cum n-au nici ceilalţi, de mai sus. Dar nici nu mimează că ar avea, nici nu se sinchiseşte de asta. E anti-orice, dacă asta îi permite să socializeze la un protest, să apară la televizor sau să se alăture unui grup pe Facebook.

Îi place zarva, gălăgia, se crede cosmopolit şi socoteşte că vorbele de duh sunt lucruri care se găsesc doar pe pancartele de la proteste. Nu realizează că e un adolescent întârziat, nici că e un eşuat, ci se crede un non-conformist şi un neînţeles. Îi place să creadă că apără principii, deşi nu crede în niciunul; tocmai de aceea caută mereu principii pe care să le apere, chiar dacă nimeni nu le contestă. Nu-l interesează cauzele mari, ci cele care produc multă gălăgie. Nu-l interesează finalitatea, ci zgomotul de până acolo.

Îi dispreţuieşte pe „înregimentaţii politic”, dar aspiraţia lui secretă e să fie luat în seamă, să i se ofere şi lui …

 

 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

1 Comment

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....