AcasăCapitalismul proletarTigaia şi suveranitatea

Tigaia şi suveranitatea

A existat în anii din urmă un soi de dezbatere, fără vlagă, de ochii tărgului, despre suveranitate şi imperativul cedării unora dintre atributele suveranităţii către instituţiile europene. În pantomima dezbaterii s-a omis un detaliu: înainte de a livra structurilor suprastatale ale UE o parte dintre atributele ei, ar trebui să ne asigurăm că avem măcar ce ceda. Că pomenita UE nu prea are idee ce are de făcut cu ceea ce-i cedăm noi, asta e deja o altă discuţie. De fapt, întreaga poveste numită „noua construcţie europeană” e cam în felul acesta: nu există proiect, sunt prea mulţi arhitecţi, fiecare cu părerea lui, constructorii aşează materialele după cum îi taie capul şi după chef, când şi dacă au poftă de treabă, materialele de construcţie sunt puţine, dar s-a făcut o serioasă aprovizionare cu scule de grădinărit, sisteme anti-furt şi corpuri de iluminat; pe lângă toate acestea, cei care ar trebui să se mute în viitoarea construcţie nu vor nici în ruptul capului.

Nu despre bufeurile bătrânei Europa vreau să vorbesc, nici despre derutele şi mofturile ei de trecută curteaznă, devenită între timp babă acră, ci despre acele elemente ale suveranităţii pe care nu ar trebui să le cedăm, pe care nici măcar nu avem cum le ceda, pentru bunul motiv că nu le avem. Orice discuţie despre viitorul unei ţări şi aspiraţiile sale la prosperitate, înainte de calcul geopolitic, gimnastică dimplomatică şi inserare în găşti militare, ar trebui să înceapă cu două concepte esenţiale: suveranitate alimentară şi suveranitate energetică. Independenţa alimentară sau independenţa energetică, despre care se mai vorbeşte uneori, cu aceeaşi lipsă de entuziasm, reprezintă limitări ale conceptelor de suveranitate, mai ales în limbajul UE, admiţându-se nevoia statelor de a-şi asigura prin resurse proprii satisfacerea nevoilor, dar nu şi dreptul acestora de a-şi defini acele nevoi şi calea de satisfacerea a lor, ceea ce, până la urmă, e esenţial.

România e dependentă, în acest moment, de importul de produse alimentare. Discuţiile despre potenţialul agricol enorm al ţării sunt deja fascicule dintr-un curs de retorică. Agricultura românească produce insuficient, îndustria alimentară e mediocră. Comerţul cu produse alimentare e controlat de mari grupuri internaţionale, pentru care suveranitatea alimentară a României e nu doar un moft, dar un impediment. Pe o piaţă cu putere de cumpărare scăzută, marii comercianţi, pentru a-şi satisface nevoia de profituri uriaşe, preferă importul de produse ieftine, de calitate proastă şi foarte proastă, la limita standardelor, investind câte ceva în marketing. Producătorii autohtoni, puţini şi greu competitivi, în jocul condus după regulile marilor comercianţi, ajung cu dificultate la consumatori, iar nevoile lor de dezvoltare nu au cum obţine resursele necesare. Consumatorul e „re-educat”, consumul de produse ieftine, mediocre, dar în cantităţi mari şi într-o relativă diversitate de sortimente, fiindu-i indicat ca model de civilizaţie şi prosperitate.

Există deja exemplul clasic al „roşiei româneşti”. Se importă tomate de te miri unde, de fapt nişte recipiente cu apă, de culoare vag roşie, fără gust, cu valoare nutritivă zero, dacă nu chiar nocive. Lanţurile de supermarket-uri sunt pline de aşa ceva, 12 luni pe an. În sezonul lor, roşiile româneşti sunt aproape inexistente sau sunt tot mizerii de import, prezentate drept produse autohtone, ori, în cel mai fericit caz, produse autohtone, dar soiuri de import „ameliorate”, cu acelaşi gust de carton presat, dar care oferă producţii superioare celor cu care eram cândva obişnuiţii. Consumatorul dornic de a-şi satisface pofta de „o roşie cu gust” are doar opţiunea de a lua pieţele la rând. Cu puţin noroc există posibilitatea ca, printre tarabele năpădite de bombe chimice turceşti, stăpânite de mafia pieţelor, să dea peste un producător autohton şi peste râvnitul produs.

Pare un cerc vicios. Discuţia e lungă, complicată şi ar merita să fie făcuta pe îndelete. Avem nevoie de o agricultură puternică, orientată spre nevoile pieţei interne. Avem nevoie de o industrie alimentară serioasă, care înseamnă o multitudine de mici producători şi nu un oligopol, cu câţiva mari procesatori, care lucrează în special cu materie primă de import. Iar pentru ca asta să se întâmple, trebuie început cu educarea consumatorului şi localizarea! Consumatorul trebuie ajutat să redescopere micul producător local, care e obligat să păstreze calitatea pentru a-şi păstra muşteriii. În locul mezelurilor dubioase, importate in Germania de nu ştiu ce lanţ de magazine, ar putea descoperi micul al producătorului local. Tot astfel ar putea redescoperi brutarul, cofetarul, patiserul etc. Care la rândul lor, pentru a asigura calitatea produselor, vor trebui să descopere micul producător local de materii prime. Asta se întâmplă în Italia, Franţa sau în alte ţări europene pe care le pizmuim pentru prosperitatea lor.

Imaginaţi-vă că vreme de o săptămână, în oraşul dvs., toate supermarketurile ar sta închise. Aţi fi lipsiţi cu desăvârşire de posibilitatea de a vă procura pâinea, laptele etc. În Italia, de exemplu, nu aţi avea această problemă. Noi o avem pentru că ne-am pierdut respectul pentru producătorul local, lăsându-ne spălaţi pe creier de pliantele colorate ale vânzătorilor de otrăvuri. Iar statul român a privit asta cu bunăvoinţă.

În materie de independenţa energetică, teoretic, stăm mai bine. Avem încă resurse şi potenţial. Îndeajuns ca să depindem în destul de mică măsură de importuri. Suveranitate nu avem. Resursele acestea sunt controlate de entităţi străine care au propriile interese, nu neapărat convergente cu ale noastre. În locul conservării resurselor şi explorării resurselor alternative, regenerabile, am ales soluţia comodă şi păguboasă a explorării intensive a ultimelor resurse pe care le mai avem. Există ceva investiţii străine în energia eoliană, dar sunt modeste şi sunt mai ales străine. În hidro investiţiile sunt zero, în energia nucleară ne-am oprit la cele două unităţi de la Cernavodă. Investiţiile în transport şi distribuţie sunt practic inexistente, giganţii străini care au preluat această afacere sunt interesaţi doar de stoarcerea a maximum de profit, cu cât mai puţine investiţii. Importăm gaz rusesc şi cedăm exploatarea gazelor de şist autohtone!

Practic, în ambele domenii, suntem victimele lipsei de viziune, lipsei de interes. Sau poate e ceva mai rău acolo. Producem rapiţă şi grâu prost, pentru export pe bani puţini, dar importăm unt franţuzesc şi mere din Africa de Sud. Exportăm rapiţă pentru bio-combustibili, am cedat petrolul, dar importăm gaze ruseşti. Apoi ne văităm că avem o balanţă comercială deficitară, că nu ieşim din subdezvoltare.

Dacă azi, acum, în clipa asta, nu începem sa gândim politici serioase, centrate pe interesele noastre, şi nu începem grabnic să le implementăm, mă tem că în anii următori ne vom prabuşi. La nivel global, statele responsabile se mişcă, alarma a sunat de mult, doar noi n-am avut chef să o auzim, fiindcă eram mult prea ocupaţi cu înghesuiala la tigăile de la promoţie. Tigăi de import.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

6 Comments

  1. Bunica mea avea suveranitate, Aproape totala.. Cumpara de la bolta, sare si gaz de lampa.Eu, sclav al vremurilor, tremur de frica . Daca se ia curentul, iar picatura salvatoare de durere, ce-mi picura in vena, se va opri, undeva in aer?

  2. Mda, da’ se poate trăi şi fără hipermarket-uri. Eu unul nu mi-am făcut niciodată cumpărăturile de-acolo. Pâinea, carnea, laptele, untul, mezelurile, toate de lângă casă, de la micii comercianţi, care le au mai subţire cu importurile. În Mall n-am intrat niciodată, mai servesc doar Megaimage, vecin de cartier. În piaţă, vara sunt legume româneşti, sau cel puţin cultivate în România. Iarna nu mănânc salată de roşii, merg mai bine gogonelele! Vara se mai întâmplă să dau şi peste câte-un soi românesc, veritabil. Dacă caţi găseşti!

  3. Aici nu e vorba de soluții individuale, deși schimbarea cu astfel de soluții se poate porni. Ci de tendința globală, rapid îmbrățișată și de noi, de a ne da libertatea pe un sistem ce l-am crezut comod. Oamenii devin vite furajate ce trebuie să fie obendiente, ușor de mânat și de exploatat. Sincer, nu mai vad loc de o altă revoluție de orice fel, rațiunea doarme de mult în pernele de puf artificial, made in China, create pentru a atenua orice strigăt de revoltă.

  4. Un articol cu care sint complet de acord.

    Iar pe langa partea energetica si aliemntera imi permit sa aduc aminte despre industria farmaceutica si cea a materialelor sanitare.

    Dupa stirea mea, din cele cca 5000 de medicamente aprobate de agentia antionala a medicapentului pentru a fi folosite in tara noastra doar 1000 sint produse local. Capacitatea locala de productie in domeniul farmaceutic apartine in cea mai mare parte unor corporatii din afara tarii. Unele linii de productie functionareaza, in cel mai bun caz, intr-un mod dubios iar ANM-ul nu are nici parghiile necesare si nici logistica pentru a verifica substantele puse pe piata.

    La nivel mondial producerea si comercializarea medicamentelor reprezinta ce mai profitabila industrie licita. Chiar mai profitabila decat industria de armament.

  5. Unele texte citite aici imi aduc mare alinare. Mai ales cele asezate, despre cum ar trebui sa fie lucrurile si nu sunt. Mai mult decat acest cuvant de multumire nu ma simt in stare sa las in urma si chiar de-as fi n-as vrea. S-ar interpreta ca ovationez fie o parte, fie cealalta, din rahatii umflati care ne-au guvernat fara capatai.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...