Taj Matahal

Cum nici el nu e chiar maharajah, ci doar un bulibaşă mai lovit de streche, nici ea nu e chiar pomadă pentru ochi şi încă vieţuieşte, Traian Khan i-a tras prinţesei lui ( corect ar fi fost: „lu’ prinţesa lui”), în loc de ditamai Taj Mahal-ul, un fel de partid, ca să aibă mândreţea cu ce se da tiu-tiu-pa-pa prin curtea întreprinderii.

Când s-a putut, i-a dat ditamai ministerul pe mână, ba a topit două ministere, pardon, două bugete, în unul singur, ca să aibă spaima cocoşelului cu ce se juca. Când s-a putut. Cu „p”. Aşa am scris. Când s-a putut. Clar, da? Ce se întâmpla când aveam altă consoană nu mă interesează, e scârbos, ptiu! Pe vremea când se putea ( cu „p”!), erau bani şi pentru frunză cu paiete, şi pentru cânticele de plajă, şi pentru săli de sport îngrămădit, şi pentru patinoare subacvatice, şi pentru terenuri de baschet pentru pitici, şi pentru chiloţi cu girofar. Că bugetul era la nenea şi economia trebuia scoasă din criză şi băgată sub elasticul de la chiloţii baleninei balerinei. Acum criza s-a plictisit de noi, bugetul e mai greu accesibil, postul de şef al STS e deja ocupat de un băiat bun, aşa că ce putea să-i dea amorezul fofoloancei lui dragi, ca să nu se plictisească şi să stea singură ca proasta, pe bordură, în vreme ce ceilalţi se joacă de-a politica? Şi i-a dat partid.

La noi, partidele sunt nişte  gadgeturi mai tari decât X-box, iPhone şi chiloţii cu percuţie, luate la un loc. Când s-a plictisit să joace x şi 0 cu ranga, pe aripa de la Maybach, Gigi Becali şi-a cumpărat un partid. Dan Diaconescu şi l-a făcut singur, din trei tampoane de ale Elodiei şi câteva mii de fraieri. Până şi MRU, securist de la buget, scos de la porţie, a primit cadou un partid, de la iubita lui, priza de lângă uşă. ( Amorul lor a născut un partid şi o frizură) Acum, după proclamaţia de la Nana, a venit vremea ca şi T.B. să-i dea didinei lui un partid nou, de ultimă generaţie. De ultimă generaţie, că celelalte sunt scârbite şi doar asta a mai rămas, cât o supravieţui şi ea.

E drept, înainte încercase să o implice în activităţi agricole, pentru asta şi cumpărase pământ la Nana, ca să aibă panarama Dulcineea unde planta floarea soarelui. Găsise şi o instalaţie de prăjit seminţe, tehnologie dac-getă, şi maşină de făcut cornete… E de înţeles, totuşi, că şi ea s-a învătat cu viaţa de la oraş, unde lumea îi spunea „doamnă”, nu ca la ea la ţară, unde din „fă, buleandro” n-o scoteau.

Cum toate marile amoruri s-au lăsat ori cu războaie, ori cu divertisment pentru mase, e limpede că şi acum ni se pregăteşte ceva. Cum e greu de crezut că porneşte careva vreun război în numele Bucilenei, rămâne divertismentul. Poate n-o ieşi chiar „Romeo şi Julieta”, nici măcar „Tanţa şi Costel”, dar de o manea gurită de Florinel Fenomen de la Cârleni, tot ne scoatem.

Asta e. N-avem noi şansa unui Taj Mahal, dar măcar e veselie şi o mişcăm popular. Până sar stropi din ea.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

7 Comments

  1. Urat. Dar cineva trebuia s-o faca si pe-asta!
    Stimate Rabin,
    Te-am „vazut” scriind in toate felurile, despre toate subiectele, in maniere distincte avand toate un numitor comun: sinceritatea. Cred ca, pur si simplu, te-ai gandit sa nu-ti mai reprimi dezgustul.
    Asa ca: felicitari!

  2. Maestre, jos pălăria! Ce dracu de politicieni avem? Chiar nu învaţă nimic din istorie? Atâtea Elene din budoare s-au urcat scroafe-ncopac şi-au dat foc ţării şi alţi şi alţi învârtiţi ai soartei ajung în palate ale puterii şi o iau de la capăt. Textul acesta acoperă bimne zece ani de politică dâmboviţeană. Bravo!

  3. Taj Matahala fu ce fu ,dar musai sa produca ceva pe gustul Mahalalei noastre transcarpatine. Zic eu ca poate intr-o zi, vom trimite alai cu uratori si cantareti mezelari sa-i faca tihna mai vesela, catre Poarta Alba ,(ca tot se-nghesui spre agricultura de masa )asteptind mandrete de Covoare oltenesti ,numa bune de-ntarit situatiunea civila
    .

  4. Când stăpânul schimbă casa, are nevoie de vrednici vidanjori, care să cureţe locul vechi. I-a găsit. Iar pe nuţi, a pus-o viginelntă şefă, la „birauă la veceauă”, cum spunea un fost salariat al budelor.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...