Într-o societate cu nuielele bine prinse în snop, opoziţia e chestia aia la care te uiţi când nu mai pricepi ce bâzâie puterea. Dincolo de literatura de gazetă, broşurile de popularizare „Consumaţi Democraţie, că e făcută cu ouă de ţară şi brânză de la ţăran!”, opoziţia ar trebui să funcţioneze, în mod esenţial, ca un termen de comparaţie. Pentru ca o astfel de comparaţie să poată supravieţui, această minunată şi teoretică opoziţie despre care vorbim ar trebui să conţină multe verbe şi cât mai puţine interjecţii – „Huo!” n-are cum funcţiona ca referenţial într-o democraţie bine igienizată.
La noi lucrurile nu au stat niciodată aşa. Opoziţia a fost şi este (indiferent cine au fost ori sunt cei care i-au încălţat ciubotele) chestia aia pe care punem ştampila când vrem să-i facem „sâc!” puterii. Singura ei obligaţie era să existe, să fie acolo la momentul ştampilei. Alte criterii nu există. Nu ne-am ostenit să-i băgăm pe cei goniţi de la putere în cantonament, astfel încât când le vine din nou rândul la pază de la SPP să nu le facă iar boacăne, ba, dacă se poate, să guverneze deştept. Nu. I-am lăsat, mereu, la mormăit şi stors coşuri în opoziţie, până vine vremea unui nou vot anti şi îşi mută iar cartea de muncă.
Azi, poate mai mult ca oricând, ne-ar prinde bine o opoziţie harnică şi deşteaptă, dar de unde să o iei? Argumentul celor aflaţi în opoziţie este că sunt prea puţini, că actuala putere e copleşitoare, că ei, opozanţii, au prea puţini oameni în Parlament. Şi ţine-te văicăreli! Ca şi cum zarurile sunt de vină pentru asta şi nu pocinoagele pe care le-au ţinut lanţ pe când se aflau la guvernare.
Mulţi, puţini, asta are mai mică importanţă, contează mai mult ce fac cei care azi consumă porţiile opoziţiei. Şi ar trebui să le bage cineva în cap că, într-o democraţie sănătoasă, aia din broşuri şi articolele de gazete, opoziţia contează, e importantă, dacă eşti trimis acolo, înseamnă că ai primit, carevasăzică, o misie, nu eşti doar repartizat la încasat leafă de la Parlament şi consumat sărăţele de la protocol. Pentru că mai există şi opţiunea „în afara Parlamentului”. Pentru opozanţii noştri, însă, stagiul departe de ciolan e doar vremea văicărelilor şi huiduielilor.
Azi, la noi, opoziţia înseamnă rumeguşul rămas din fostul partid prezidenţial, PDL, adică PDL-ul lui Blaga ( că doar Blaga pare să mai fie viu pe acolo), Mâncărimea Populară, cu madam Udrea în rol de primă ciocănitoare şi tot felul de alte mici găşcuţe, care insistă să fie socotite partide, pe la care zbiară tot felul de ridicoli precum MRU. Toţi ăştia nici măcar nu sunt preocupaţi de ideea opoziţiei, grija lor cea mai de soi fiind aceea de a-i fi utili lui Băsescu, de a se face preş când trebuie să se şteargă pe picioare, prosop când trebuie să se şteargă la cur şi mânecă dacă vrea să-şi şteargă mucii. Atât. Chiar dacă, uneori, Blaga ţine să mai fluiere a distanţare de Traian Băsescu.
Strigătul „ăştia fură! ăştia sunt bandiţi!” e bun şi el, e parte a misiei opoziţiei, dar nu e de ajuns. Huiduielile, înjurătura, mitingurile ridicole, cu răgete în portocaliu, de pe scene improvizate, astea sunt accesoriile burleşti ale opoziţiei de maidan, nu dovada existenţei unei alternative reale. Mai au, cei care trec în opoziţie, damblaua guvernelor din umbră. Ca şi cum ar vrea să nu uităm împotriva cui i-am votat, de au ajuns ăştialalţi la putere. Şi din nou ni se oftează: suntem puţini… ce să facem?
Ce ar putea face? Multe. Dar orice discuţie despre ce ar fi de făcut e ridicolă câtă vreme la ţambalul opoziţiei e aşezată ca prim solistă alde Elena Udrea, cu tot ce înseamnă ea, cu reţeta ei de succes în politică. Poa’ să screamă Pleşu zeci de basculante cu ode, tone de aforisme despre prea-cuvioasa dreaptă şi înaltele ei idealuri. Totul aterizează ridicol pe ţambalul Elenei Udrea. Se pot comite eseuri despre unitatea dreptei şi tradiţiile ei ( da, da, sigur, Băsescu, Udrea, Boc, Tălmăcean, Ioan Oltean şi toţi caraghioşii ăia fix tradiţiile dreptei le-au supt de la ţâţa maternă -sau de unde or fi supt, ce or fi supt).
Câtă vreme mecanica electorală de la noi se va baza pe votul talibanilor desşurubaţi din realitate şi al scârbiţilor specializaţi pe votul anti, poza de grup nu va arăta altfel. Gândiţi-vă: alternativa la neîncetata gâlceavă dintre Ponta şi Antonescu ar trebui să fie Udrea! Dacă asta nu vă sperie, atunci aţi consumat substanţe care, trebuie sa vă anunţ, nu sut nici legale, nici bine nu vă fac!
Ori de câte ori privesc hoitul opoziţiei, încă văd, pe lângă buric, urma de la elasticul chiloţilor puterii.
[…] La noi lucrurile nu au stat niciodată aşa. Citeste continuarea aici […]
Esti profund, bre! Da’mi place. Da-i ‘nainte!
Excelenta analiza! Din pacate pentru noi, eternii „cetateni turmentati”! Da` noi pentru cine (sa mai) votam??? Poate pentru niscaiva extraterestri…