AcasăRabbi ziceO poveste cu un...

O poveste cu un înger

Am să vă spun o poveste cu un înger. De fapt e o poveste despre un înger. Sau şi mai bine: o poveste în care apare un înger.

Trăia cândva un om, aşa cum atâţia alţii au trăit, trăiesc şi, destul de probabil, vor mai trăi. Îşi pierduse un picior, într-un accident, apoi i se prăpădise soţia. La scurt timp, unul după celălalt, îi muriseră toţi cei trei fii. Singur, beteag şi chinuit de boli şi sărăcie, omul nostru îşi ducea traiul de pe o zi pe alta, fără bucurie, aşa cum mulţi şi-l duc. Refuza să creadă în Dumnezeu, în lumea de apoi, în  îngeri, Rai sau Infern, spre deosebire de toţi cei din comunitatea în care trăia, care erau oameni cu credinţă, deloc lipsiţi de păcat, dar închinaţi Celui de Sus şi pocăiţi.

Omul nostru punea la îndoiala toate cele în care credeau cei din jurul său şi pentru toate câte i se întâmplaseră găsea vinovat destinul, hazardul, întâmplarea sau soarta, dar refuza să creadă în îngeri, păcat ori iertare. Spunea că aceasta îi e credinţa şi nimic nu-l poate sminti din ea.

Într-o bună zi, Cerul i-a trimis un înger. Îngerul s-a arătat în odaia omului nostru şi l-a întrebat:

-Acum crezi?

-Nu! a răspuns omul nostru. Pentru că ochii sunt scule ale privirii, nu ale credinţei. Nu te poţi încrede în ceea ce vezi.

Atunci îngerul s-a apropiat şi l-a lăsat pe om să îl atingă.

-Acum, când m-ai atins, crezi? l-a întrebat trimisul cerului pe noul Toma.

-Nu, nu cred! i-a răspuns omul. Simţurile sunt înşelătoare. Aşa cum ochii au năzăriri şi mâna poate simţi lucruri care nu sunt acolo.

Îngerul a găsit adevăr în cele spuse de către om şi a întrebat:

-Dar în minuni crezi?

– Nu. Minunile nu există! Sunt doar lucruri de neînţeles. Şi sunt de neînţeles pentru că mintea nu ne ajunge pentru a cuprinde toată maşinăria universului.

Atunci îngerul a făcut un semn şi piciorul cel pierdut al omului, a apărut la loc, teafăr, nevătămat, de parcă nu şi-l pierduse niciodată.

-Poftim şi umblă! i-a spus îngerul.

Iar omul a făcut câţiva paşi, a atins piciorul pe care îl avusese pierdut. Apoi s-a aşezat şi a dat din cap.

-Nici acum nu crezi în îngeri, în minuni, în Tatăl Ceresc care m-a trimis? a întrebat îngerul.

-Iartă-mă … – a şoptit omul. Dar cred cu tărie că nu exişti, nici tu, nici toate cele pe care le-ai pomenit. Aceasta e credinţa mea. Iar fără ea sunt nimic.

Aceasta e povestea, în care, aşa cum aţi văzut, a apărut un înger.

 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

5 Comments

    • Ca sa scrii ai sa mai fii si citit de public, iti trebuie in proprietate (personala) o minte mobilata (bine), ceva (mai multa) munca, si talent (cat cuprinde). Pentru dureri s-au inventat (cu-adevarat) analgezicele…

      De ce dracu’ – Doamne-iarta-ma! – nu putem sa-i apreciem si pe cei care n-au ochii rosii si nu le atarna mucii pana la pamant, de atata plans si jale?!

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...