Ăştia care au boala contrazisului ( printre care e posibil să mă mai număr şi eu) nu se prea ostenesc cu suplimente de argumentaţie, nu fumează conversaţia până la chiştoc, rezolvă varicele oricărei dispute cu un pariu. „Punem pariu?” devine un fel de apocalipsă a argumentelor, strânsul mâinii şi negocierea mizei epuizează subiectul. Adevărul devine astfel echivalent cu o bere.
Personal cunosc câţiva astfel de „polemişti” pe mize simbolice sau nu.
– Amicul nr. 1. Le ştie pe toate. E perfect informat. Are clarviziune, spirit analitic, comunicări cu lumea de dincolo. Pe scurt e omniscient, aşa că te contrazice şi dacă spui că azi e sâmbătă. Orice ai spune te izbeşti de acel „ba, eu cred că…”. Altfel calic la argumente, amicul e gata să tranşeze orice dispută cu un pariu. Miza nu e niciodată simbolică, e atât de convins de ceea ce-i dictează spiritele că propune întotdeauna mize extravagante, măsurabile în lăzi de ceva. Evident, atunci când i se livrează demonstraţia refuză să o accepte. Sau nu-şi mai aminteşte pariul pus.
– Amicul nr.2. Omul e spiritist. Şi pariază singur. Stai de vorbă cu el şi deodată observă o babă trecând. „Punem pariu că nu vede stâlpul? Pe o bere!”. Nu apuci să-i răspunzi, să te prinzi în rămăşag pentru că, întotdeauna, totul se întâmplă prea iute, subiectul pe care se pariază e în desfăşurare, pe cale de imediată epuizare. Asta nu-l deranjează. El propune pariul, el încuviinţează în locul tau, tot el admite, invariabil, de fiecare dată că a pierdut. Şi la sfârşit recunoaşte că îţi datorează o bere. La acest moment am de primit vreo 462 de beri. Nu beau bere.
-Amicul nr.3. Dacă nu-i place moaca ta, automat e în dezacord cu tine, orice ai spune. Dacă îi eşti simpatic, dimpotrivă, îţi dă dreptate şi când baţi câmpii. Pariurile au întotdeauna mize imposibile: un zbor deasupra Altalnticului cu un avion închiriat, o cină cu Demi Moore ( are o slăbiciune pentru duduie!), chestii din astea. La schimb e şi el dispus să dea „un vin bun, de ţară!”. Avem cunoscuţi comuni care pot deja deschide o cramă cu „vin bun, de ţară”.
-Amicul nr.4. E demnitar. Are funcţie importantă, vezi bine. Om cu greutate. El a fost la şpriţ cu…, la dame cu…. Şi îl poate suna pe… la orice oră. Are grijă să îţi amintească asta în mod constant, deci eşti obligat să admiţi că e competent. Că ştie. Că are informări la zi. Deci dacă el stabileşte că Rembrandt a fost impresionist, poţi pune pariu cu el, întotdeauna pe un cognac franţuzesc. Şi poţi fi sigur că niciodată n-ai să bei cognacul ăla. Păi, ce? Wikipedia e sursă? Acolo poate scrie oricine! Enciclopedia? E depăşită! Lucrare de specialitate? Ăia sunt nişte boi… ia… ce naţie suntă ăia? Americani? Americani sunt ignoranţi! A, e şi un rus? Ruşii sun bolşevici!
-Amicul nr. 5. E masochist. Ceva mă face să cred că în noaptea de ajun stă la pândă, în şifonier, ca să-l vadă pe Moş Crăciun. Un meci de fotbal. Mai sunt 10 minute. Ăia conduc cu 5-1, dar el insistă să pui pariu că ăilalţi egalează. Dacă ar paria pe o cafea, totul ar fi nostim. Dar omul lucrează doar cu numerar. Lucrează e un fel de a spune, pentru că niciodată nu are bani la el, deci „rămâne dator”.
Sper ca Lucia să nu citească articolul ăsta. Altfel o să îmi amintească ce fel a descoperit cafeaua napoletană!
Cine-i Lucia?
Lucia de Lammermoor,sau Verona?!
parerea mea e ca..mi se pare normal sa pariez la orice subiect contradictoriu, pe o miza(de bun simt) deoarece m-am saturat sa arat in 30 de sec tuturor neinformatilor cu gura larga lucruri pentru care eu am muncit(citit, cautat, intrebat, calculat) ore sau zile. Si sa le arat si pe moca! Deci pariul la amicul 1(cu care si fraternizez) este o amenda data celui care nu stie sigur dar face afirmatii in public.