AcasăRabbi ziceAh, ce vot mare...

Ah, ce vot mare ai! Dă-mi-l! Dă-mi-l tot!

Mai zilele trecute conspectam lista de prezidenţioşi, oameni cu ambâţuri zdravene care tânjesc după omleta de Cotroceni, singura făcută din ouă de sepepist şi prăjită în ulei de girofar. Lista plină de bărbaţi cu neveste şi freză unsă cu petrosin; afar’ de Elena de Udrea ot Pleshcois ( ase citi franţuzeşte, graseiat şi cu botul ţuguiat), care n-are nici nevastă trecută în permisul de port ruj, nici bărbat în declaraţia de înavuţire, dară are generaţia înghesuită în bluji. Când te uiţi pe bonul de magazie şi vezi ce materiale s-au scos pentru fabricarea curului care va sta pe tronul de la Cotroceni, ţi se îndoaie gândul ca tulpina gladiolei uitate pe calorifer.

Intermezzo literar-artistic: „Geaba plânge camionu’/ nu-i maşină ca avionu’/ nici organe ca colonu’!”

Dacă te ia nevoia să-l angajezi pe unul şef de aspirator sau element de calorifer, îl întrebi mai întâi cum mănâncă sarmalele, dacă a fumat fără filtru, căt de des foloseşte prezervativul pentru a combate efectul de seră şi, în general, ce realizări/împliniri/isprăvi/pocinoage a avut în cariera de artist, că doar nu o să dai utilajul pe mâna oricărui purtător de gleznieră, care se mai şi droghează fumând pătrunjel uscat. La alegerea preşedintelui nu mai stă nimeni să cerceteze fleacuri din astea burhezo-moşiereşti, se trece direct la numărarea de aluniţe şi gâdilarea scrotului de scrumbie.

Dând cu termometrul prin lista de candidaţi, constaţi, mai întâi, că a dispărut alcoolul din termometru (rău, rău păcatul beţiei), apoi că e pe acolo o înghesuială de nimeni cu ambiţii de careva şi mare penurie de cineva, din cauză de ceva. Pauză de refacere a rimei:

„Fă, e grav fundamental/ fin’că uite în ce hal/ e votu’ universal!”

Revenim în Flegmatorium. Şi încheiem ca la festivalurile transmise de TVR în care urcă toţi pe scenă şi zbiară „Hey, Jude!”. Iar Jude, babă surdă şi senilă, face pe nebuna şi stă incuiată în baie încercând să înţeleagă de ce e albastră apa din budă, câtă vreme ea micţionează galben.

În general, în viaţă, o carieră de succes se rădică pe lucrurile grozave pe care le-ai realizat. În politică e pe bază de supt, licurici, genunchi în oo şi hrean în maioneză. Meritele şi realizările nu interesează, ba putem pentru ca să zicem că cauzează (poftă bună!). Şi uite aşa devine de înţeles de ce lista de candidaţi la prezidenţiolagie, de ce toţi prezidenţagii au deja cariere de succes în politică, dar dacă te opreşti din băgat degetele în priză şi te întrebi ce stafide au realizat de când au ei cariere de succes, obţii o foaie velină. Iar dacă te întrebi care-s marile isprăvi care îi fac pe ei să vrea să se dea cu ţuţu la palat la cotroceanca şi pe tine să le faci tatuaj cu ştampila de vot, atunci intri pe perfuzii cu Antinevralgic şi începi să auzi cântece cu Temişan, de la festivalul de la Puchineşti.

Final mentosan, fără rime, fără versuri, dar cu nădragii în vine şi lecturi din prospectul flaconului de democraţie, de unde aflăm că printre efectele secundare se numără şi fisurile anale.

Vivat scroafa aerodinamică! Trăiască prietenia româno-spirtoase!

 

 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

3 Comments

  1. Ba este si va si reusi ,desi nu toti vad intre cine se lupta pentru presedentie.Daca Dl Antonescu castiga, toti cei care se calca pe bataturi si taie cu spor frunze la caini,”papa” bugetul in detrimentul ,culturi ,sanatatii, educatiei etc..vor fi redusi la minimul posibil , li se vor taia ghierutele si vor devenii slujbasi onesti in interesul public sau se vor duce la puscarie.De noi „depanda”.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...