M-am săturat să mi se vorbească despre democraţie. M-am săturat să mi se tot spună despre toleranţă. M-am săturat să mi se tot spună:
că am dreptate, că n-am dreptate, că locul meu e în Europa, că sunt european şi am drepturi, că am obiceiul să consum prea multă sare, prea mult zahăr, prea multă cafea, că fumez prea mult, că nu ascult ce muzică ar trebui să ascult, că am responsabilităţi, că ar trebui să am responsabilităţi, că sunt prea gras, că sunt prea bătrân, că sunt prea slab, că sunt prea tânăr, că citesc prostii, că scriu prostii, că nu beau, că sunt prea de stânga, că nu înţeleg nimic, că înţeleg greşit, că am slăbiciuni, că am vanităţi, că nu iubesc îndeajuns valorile pe care cred unii că sunt dator să le iubesc, că nu iubesc în general, că nu mă iubesc nici pe mine, că sunt prea vehement, că sunt prea puţin vehement, că vorbesc prea mult, că tac prea mult, că privesc în partea greşită a cerului, că nu înţeleg realităţile politice, că dau prea mare importanţă politicii, că sunt filo-rus, că sunt filo-american, că sunt prea patriot, că sunt lipsit de patriotism, că sunt filo-semit, că e prea multă ortodoxie în proza mea, că sunt ateu, că sunt lipsit de diplomaţie, că sunt prea îngăduitor, că m-am născut fără să cer voie, că o să mor singur, că sunt mizantrop, că sunt misogin, că nu pricep că mi-a crescut nivelul de trai, că n-am băgat la cap că de fapt plătesc cele mai mici taxe din Europa, că sunt norocos să fiu român, că am ghinionul de a fi român, că nu pricep cum funcţionează economia, că nu stau în banca mea, că în general sunt enervant, că nu sunt cosmopolit, că sunt cosmopolit, că respir, că m-am săturat să spun că m-am săturat, că gândesc cu mintea mea şi respir cu plămânii mei, că nu respect drepturile colecţionarilor de spray-uri goale, că nu mai suport mizeria în niciuna dintre formele ei, că sunt.
M-am săturat de ieri-ul din care am fugit, de azi-ul în care nu ştiu ce caut şi de mâinile în care nu voi mai fi.
Trupul în care locuiesc s-a săturat şi el de mine. Şi eu de el.
Nu am o încheiere emoţionantă, rontunjită stilistic şi nici bătaie finală de gong. Şi de astea m-am săturat.
Pe de o parte, le-aș da dreptate la toți cârtitorii ăia. Cum de-ți permiți să fii altfel decât te vrea poporu’, monșer? 🙂
(Da’ noi tot te vrem. Așa cum ești. Și te citim, așa cum scrii. Parol! 🙂 )
Mda. E lumea plina de procusti. Acum doi ani m-am saturat de vreo treime din cele spuse de dvs. si m-am carat din tara. Pot sa spun ca mi-e mai usor de cind nu mai am asteptari de la „ai mei”, si nici ei nu mai au asteptari de la mine. Nu pot spune ca am ajuns sa nu-mi pese (nu sint in stare de atita „zen” si nu cred ca o sa fiu vreodata), dar distanta fizica atrage dupa ea o distanta de alta natura, si asta a fost o schimbare pe care inca o consider foarte buna. Miine, poimiine poate schimb schimbare, dar pina atunci sint surprins sa vad in fiecare zi ca pot sa fiu eu insumi mai bine printre straini decit printre „ai mei”.
Cu toţii avem, în vieţile noastre, trasee în cerc…
Vine o vreme când încep să se închidă cercurile…
Sau, mai degrabă, să se iasă din cerc…
Viata e grea, dar trece. Pace tie, rabbi!
Părţii aceleia de cer, la care nu te uiţi, îi pare rău de suferinţă.