Condimentul

Ea şi el. El serveşte masa. Pentru ca la etajul IX, al acelui bloc, din acel cartier, din acel oraş al României, nu se mănâncă, se serveşte masa. El mestecă haiduceşte, la două buci, îndesând cu o bucată de pâine chifteaua care parcă n-ar vrea să încapă în gura de bărbat matur, alegător hotărât, cu loc de muncă stabil şi nevastă „domestică, gospodină şi casnică”. Ea, cu capul rezemat în palme, îl soarbe din ochi. Ea nu mestecă. Doar îl priveşte. Îl întreabă:

-Îţi place?

-E bune! răspunde el hotărât, prezentând la control bolul alimentar complex. Ia o gură de bere, să alunece proteina, râgâie discret apoi afirmă, cu aceeaşi virilă determinare:

-De aia îmi place, mă, de tine! Că eşti domestică, gospodină şi casnică. Ai tu carenţele tale, dar eşti domestică…

Ea e încântată. E fericită când el îi face complimente. Apoi, după o clipă de reverie, tresare:

-Adică care carenţe?

-Lasă, dragă! Eşti umană. E fireşte! Aşa e homo sapien, mai cu carenţe, că doar de aia am evoluat, altfel rămâneam din alea… primate!

Ea nu e mulţumită de răspuns. Vrea precizări.

-Sigur, dragă, cu primatele e clar. Dar nu şi anume evolutiv te întrebam, ci respectiv cu privire la carenţe care să mi le precizezi, te rog, foarte pragmatic care sunt ele!

-Acu’? Când mănânc?

-Dacă tot ai deschis acest subiect inopinant, chiar acum! Mai vrei chiftele? Îţi plac?

-E bune, dar mai trebuia dafin, că mie aşa îmi plac, mai condimentate! Vezi? Asta e o carenţă a ta!

-Dafinul nu e condiment, dragă!

El continuă să mestece. Ţâţâie:

-Nţ! Dafinu’ e condiment!

-Ei, na! Cum să fie condiment? Atunci piperul ce e?

-Tot condiment!

-Păi cum să fie dafinul ca piperul?

-E diferite, dar e condimente!

Ea meditează puţin. Încă puţin. Apoi afirmă cu serioasă convingere:

-Am meditat asupra acestui aspect şi nu e.

El se opreşte din mestecat. Se uită lung la ea. Îşi vâră degetul în gură, se scobeşte cu unghia. Plescăie. Mai ia o gură de bere, apoi, pe un ton zeflemitor, întreabă:

-Ce?

-Dafinul!

-Ce-i cu el?

-Nu e condiment!

-Ba e!

-Piperul e condiment!

-E!

-Dafinul nu!

-Ba e şi el!

-De ce?

-Că se pune în mâncare!

-Şi? Înseamnă că orice se pune în mâncare e condiment?

-Da! încheie el subiectul. Ea nu e satisfăcută:

-Adică dacă pun mărar, ăla e condiment?

-Mărar la chifteluţe dragă?

-De exemplu!

-Ăsta nu e exemplu, că nu merge! Mie să nu-mi pui mărar în chifteluţe, te rog!

-La altceva, dacă pun mărar… înseamnă că e condiment?

El zâmbeşte superior.

-Dragă, depine ce altceva! Dacă pui mărar la rufe, atunci nu e condiment!

-Mă refeream mâncare!

-Dacă te referi mâncare, atunci procesul raţional deductiv ne indică indumbitanbil că e condiment.

-Deci orice se pune în mâncare e condimenta!

-Da! zice el îndesat.

-Şi mărarul?

-Da!

-Mărarul nu e condiment!

-Da’ ce e?

-E frunze!

El cade pe gânduri. Se ridică de pe gânduri şi constată:

-Obiecţiunea ta e validă, dar nu merge. Că e frunze, dar e şi condiment! Că se pune în mâncare!

-Atunci şi apa e condiment? Că o pun în mâncare!

-În chifteluţe?

-Nu în chifteluţe, în general!

-Dragă! observă el competent. Apa nu e condiment pentru că ea este, conform fizicii, lichide.

-Dar dacă pun zahăr în cafea e condiment?

-Nu, întrucât cafeaua nu e mâncare.

-Dar ce e?

-E cafeluţă!

Au rămas amândoi pe gânduri. Ea izbucneşte.

-Eu nu mai pot trăi aşa!

-Cum dragă?

-În această stare dispreţuită care mă ţii mereu, unde opinia mea de cetăţean este permanent ignorantă de către tine!

-Ba nu, dragă! Că îţi respect dreptul tău conjugal la opinie, dar ai carenţe care trebuie să le rezolvi. Chiar şi sub aspect de chifteluţe.

-Dar o vorbă bună nu-mi afirmi niciodată!

-Ba ţi-am zis că eşti domestică chiar de la începutul acestei polemici!

Cad din nou pe gânduri. Amândoi. El molfăie. Ea îşi şterge o lacrimă. El mestecă şi constată:

-Bune chifteluţe. Dacă erau mai condimentate… puţin dafin!

-Nu mai pot! strigă ea. Dafinul nu e condiment.

-Ba e!

-Atunci şi sarea e condiment!

-E!

-Şi pătrunjelul!

-Şi el!

-Şi ceapa?!

El reflectează. Se opreşte din mestecat.Cugetă. Conchide:

-Ai ridicat o problemă care nu ştiu să răspund.

-Vezi?

-Da, dragă. Iată, experienţa ne demonstrează că şi eu dispun de anumite carenţe, având o competenţă, totuşi, umană, deci limitată, de homo sapien… Vezi? De aia ne potrivim noi, că suntem umani, dragă…

-Mă bucur că ţi-ai dat seama! De altfel şi eu aş putea fi mai felxibilă sub aspectul condimentelor…

-Mai ales la chifteluţe, dragă! observă el.

-Mai ales, dar şi sub aspectul tocăniţei, unde ai avut nişte critici întemeiate!

El se emoţionează. O soarbe din ochi. Şi ea pe el. El spune:

-Vino să te pup!

O pupă. Apoi îi dă o palmă la fund şi o îndeamnă:

-Ia mai adă-mi o bere, că am şi eu condiţie umană la o bere când mănânc chiteluţe aşa de bune…

Ea pleacă să aducă o bere. El mai ia o chiftea. Soarele apune.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

1 Comment

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...