Oricâte pasiuni s-ar aprinde în jurul său, oricâtă zarvă ar stârni, fotbalul e, în cele din urmă, o formă de divertisment, pentru cei care-l privesc, şi o grozavă afacere pentru cei care-l produc. Unii, mai bătrâni decât mine, povestesc despre o vreme când lucrurile nu ar fi stat astfel. Nu am apucat acea epocă.
Organizarea unei ediţii de Cupă Mondială pare a fi prilej de mare fudulie pentru ţara care reuşeşte să-i convingă pe cei de le FIFA să îi încredinţeze găzduirea unei ediţii a marii competiţii de înjurat arbitrii. Brazilia şi-a dorit să aibă parte de asemenea prilej de fuduleală şi precum şi-a dorit, aşa i s-a întâmplat. Sigur, Brazilia face parte dintre ţările BRICS, are una dintre economiile care încep să se mişte, e o ţară mare, cu o populaţie numeroasă; una peste alta, Brazilia e o ţară care începe să conteze, de aici, poate, şi dorinţă de a se făli puţin. Mai rămâne întrebarea dacă, la acest moment, Brazilia îşi poate permite costurile enorme pe care le-a implicat organizarea acestei competiţii, dacă aceste costuri sunt justificate de vremelnica şi inconsistenta vârâre în centrul atenţiei. Bună parte dintre brazilieni par a fi de părere că nu.
Cupa mondială la fotbal este o afacere pentru FIFA, pentru televiziuni, poate pentru fotbalişti, dar nu e o afacere pentru ţara organizatoare. Costurile uriaşe nu pot fi recuperate din încasările prilejuite de organizarea competiţiei. Rămâne doar ocazia de a te grozăvi, câteva săptămâni, că ai reuşit o mare ispravă, dar şi întrebarea dacă nu cumva costurile unei asemenea fudulii sunt nejustificate. „Beneficiile de imagine”, despre care vorbesc specialiştii în cine ştie ce, sunt oricum nişte mofturi. Iar în cazul de faţă nu prea există. Mass media sunt pline de bombăneli legate de insecuritatea de pe străzile oraşelor în care se desfăşoară competiţia, de calitatea gazonului, de condiţiile de cazare şi aşa mai departe. Chiar debutul competiţiei a fost eclipsat de protestele de pe străzile din Brazilia.
Apropos de proteste. Sigur că arbitrajul de la meciul inaugural, Brazilia-Croaţia, a fost scandalos! Sigur că deciziile au ajutat Brazilia să câştige ( dacă avea sau nu nevoie de acest ajutor, asta e altă discuţie!). În condiţiile de acum din Brazilia, victoria naţionalei ţării gazdă era o chestiune de siguranţă publică. E greu de imaginat ce ar fi devenit mişcările de protest dacă gazdele ar fi pierdut meciul de debut.
După primele meciuri am găsit foarte puţine lucruri de luat în seamă. În afară de mult pomenitele greşeli de arbitraj. Meciuri mai degrabă plicticoase ( excepţie făcând jocul Olandei). Jucători blazaţi, bine plătiţi, sufocaţi de ifose şi lipsiţi de chef. Ba, de cele mai multe ori, şi de talent. Nu există circ fără saltimabnci ( nu e nimic peiorativ în ce spun! dimpotrivă!). Or acum par a lipsi marii saltimbanci. Spun asta pentru că am apucat să-i văd jucând pe Gaza, Hagi, Zidane, Maradona sau Romario. Suntem, totuşi, abia la început. Cine ştie?
După trei zile de competiţie, am senzaţia că asist la un concert al unei trupe de amatori, care încearcă să cânte „Zidul” celor de la Pink Floyd, pe scena căminului cultural, în timp ce în faţă acelui cămin cultural o mulţime de oameni urlă, întrebând când se plătesc ajutoarele sociale.
P.S. Cei de la TVR au recrutat numai imbecili pentru comentariile meciurilor?
Maitre, Anglia si Italia s-au duelat la marea meserie!
Si hai sa nu ne mai luam, te rog, dupa sabloanele presei – oamenii din Brazilia o duc mult mai bine ca oamenii din Romania, cea care face parte din UE. 😉
In arena – gladiatori, in tribuna oficiala – un „cezar”, in rest – plebe care scrie pe pereti sau isi tatueaza pe creier „o iubesc pe mama, dar mai mult iubesc fotbalul”. O afacere in urma careia cei alesi se imbogatesc, iar cei multi doar se cearta si pagubesc. Sportul nu mai este sport. Unii spun ca ar fi o supapa pe care cei mari o mai deschid din cand in cand ca sa nu explodeze mamaliga. Aiurea, nici macar nu ii intereseaza de mamaligi, ci numai de cascaval. Pe care mamaligarii doar il adulmeca si despre care le lasa gura apa vorbind.
Mai anii trecuti, intr-o galceava starnita de o daravera fotbaliatoare, un respectat jucator român de fotbal m-a mirat foarte tare cu declaratia lui : „Sa nu incep eu sa spun ce stiu”. Dupa care, in toti anii trecuti de la declaratie a fost numai tacere, nu a mai spus ce stie. Ce avea sa ne spuna ? Oare stie ceva ce nu stim si noi ?
P.S. Nu, nu au fost alesi in mod special. Au fost alesi la intamplare. Oricare altii ar fi fost alesi, ar fi fost aceeasi situatie.