AcasăCamera de gardaAcum 30 de ani

Acum 30 de ani

Prin ’84, ’85 poate, eram încă în liceu când au venit nişte tovarăşi să ne mobilizeze pentru nu ştiu ce vizită a lu’ toa’şu’. Povestea era clară: la magazie, să luăm în primire pancartele adecvate, apoi la locul faptei pentru repetiţii intensive pentru manifestările „spontane de afecţiune ale cetăţenilor faţă de cel mai iubit fiu al poporului”. Mie îmi picase o pancartă cu dezarmarea. Preferam un portret cu toa’şu’. Astea erau mai uşoare. Dar tot avusesem noroc, colegul meu de bancă se pricopsise cu una cu Ceauşescu, poporu’ şi ceva legat de viitorul luminos. Aia trăgea binişor la cântar.

La locul faptei unu’ agitat se bâţâia de colo-colo, zbierând în portavoce. Cămaşă albă, regulamentară, cu mânecă scurtă. Cravată limbă de bou. Năduşit, răguşit, roşu la faţă, mereu aproape de apoplexie. Zbiera la noi, încercând să trezească în mâinile care ţineau portretele/pancartele mai mult elan revoluţionar.

-Băi, dezarmare! Treci mai în spate că o acoperi pe tovarăşa! Mă, ăla grasu’, lasă naibii poporu’ mai jos, că nu se mai vede tovarăşu’! Nu-l mai bâţâi, mă, pe tovarăşu’! Ţine-l drept acolo! Bă! Ăla cu poporu’! Fii atent că-l spargi pe tovarăşu’ cu poporu’ tău, fi-ţi-ar al dracu’, şi-l plăteşti!

După vreo oră de urlat şi debandadă a venit decizia:

-Măi, învăţământule! Vă amestecaţi cu salopetele, că aşa s-a decis! Poporule, tu treci mai în spate, îl laşi pe tovarăşu’ în faţă, cu tovarăşa. Dezarmarea şi planu’ cincinal, te duci naibii cu poporu’!

Memoria asta e o scârbă. Nu ştiu de ce mi-am amintit istoria asta acum, când voiam să scriu despre nişte chestii de actualitate. O las aşa.

 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

3 Comments

  1. Sunt lucruri pe care le uitam in mod VOLUNTAR, lucruri neplacute pe care le stergem din mintea noastra, convingandu-ne pe zi ce trece ca nu au avut niciodată loc.
    De multe ori ele revin in gandurile noastre datorita memoriei afective INVOLUNTARE.
    Ce eveniment,ce context,ce amintiri,ce simturi,au declansat memoria involuntara?
    Si daca ai distruge si decreea de un dumnezelion de ori tot ce sta la baza acestei stupiditati?

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....