O luăm de la capăt

Fără zbârnâieli de   vuvuzea,    fără focuri de artificii și fără   alte ceremonii,   revenim pe metereze. Până prindem viteză și ne dumirim cine e virusovici ăsta, ce vrea el și   de unde face rost de drojdie,    puteți   da ture prin arhivă   unde sigur veți găsi   ce să   împrăștiați    în     țucărbergărie.   Așa că actualizați-vă    bucmarcurile și lăsați   câte o vorbă, comentariu sau măcar un covrig  cu susan, ca să știm unii de alții.

Carevasăzică suntem la izoleală. Din motive   complicat de explicat, și mai complicat de înțeles, dar altfel foarte serioase, grave și cu mucul zvelt.   Zilele astea   mi-a fost dat să -i aud pe mulți  pomenind despre credința în coronavirus.  Că de ce nu crede cutărică în   coronache ăsta, că de ce teorii ale conspirației, că de ce nădușeli și castraveți acri.     Cum o fi devenit   alde coronache mai dihai decât Sfântul Duh, de   trebuie să vorbim despre el în termeni de credință, naiba știe, dar   recursul la credință  intervine când argumentele celelalte sunt sfeclă. Altfel, sigur, putem schimba vinul de împărtășanie cu sfânta ebolă.

Pe scurt, am cam străbătut o epocă numită “avem un virus, ce puța lu’ ăla micu’  ” facem cu el?

Și primul răspuns care le-a trecut prin osul craniului preoților de la Mânăstire Sfântul Coronarie Viruseanul a fost: băgăm șeptelul în staul!  Și behehe pe proprie răspundere.

Recapitulăm, ca să știm ce avem pe stoc. Măști n-avem, dar vinde farmacia lu’ nea Tătaru ministrosu fără bon fiscal. Deci:

-Domnu’ Cercel , specialist, ne spune mai întâi, sigur pe el, suficient și cu halva plină de dispreț că virusache ăsta e doar o gripă fără bacalaureat. Deci să stăm liniștiți, că  alde coronache e total lipsit de ambiție, nu cântă nici la cimpoi și merge cu conopida pane.

-Mai trece  puțin timp și domnu’ Cercel de la infecțioase interpretează o piesă nouă, numită Coronache-i mai al dracu’ decât soacra mea. La fel de sigur pe el, la fel de suficient, la fel de halva.

-Mai trece încă o parcelă de timp și vine iar specialistul Cercel să dea cu știința în  țurloiul nației. Și, de data asta, oferă soluții strict medicale: popreala, priponul și zdupăreala!  Chestii de bază, în anul trei la medicină.  Care ceai, ce frecții, unsori, buline sau injecții: zăbreaua !

-Organizația Mondială a Sănătății   mișcă la fel ca  Cercel băștinosul. Pentru că Cercel de la infecțioase nu face altceva decât să cânte coveruri după super-trupa  bilgetsiană OMS.  Și la ei viruseanu trece prin faza gripă  fără carte de muncă, gripă alcoolistă pentru a deveni Gripă Rambo măritată cu  Chuck Norris.

-Intrăm toți la poprire. Dar nu toți. Absolut toată lumea. Dar nu toată lumea. Cine are treabă la Sibiu poa’ să meargă dacă e bronzat și are coloană oficială. În rest toată lumea trece la pripon. Toată lumea. Afară de medici. Și polițiști. Și ăia care lucrează în magazine. Și ăia care au cârciumi. Și ăia care livrează haleală. Și firmele de curierat. ȘI ăia care lucrează prin  rafinării, transport public, taximetrie, energie etc. Și oricine completează un rahat de declarație. Dar n-avem voie să ne pupăm.

-Mai vine și rahatul cu masca. E obligatorie. Dar nu e obligatorie. Pentru că nu folosește la nimic.  Dar doar ea te poate proteja.

-În timpul ăsta, cercetătorii de la Institutul de Combatere a Epidemiilor de la Ministerul Afacerilor Interne cu Jacă dă Pele testează imunizarea pe bază de bulan. Ceea ce le doresc și lor.

Bun. Știm toți cum se termină filmul ăsta.  Vaccinare obligatorie, cip băgat în buric ca să fie clar că te-au vaccinat și hai, poți ieși la păscut lucernă proaspătă. Dar nu e doar asta. Orice criză, dacă ești jmeker și ai telefon securizat, poate fi o oportunitate. Așa că jde centre de putere, din jde  locuri nu ratează șansa de a trage niște tunuri și de a mai da cu  briciul pe târtița populației care s-a cam flocăit de atâtea drepturi și libertăți.

Pe scurt, regulile sunt stricte dacă ai chef să le respecți, dacă n-ai chef,  suge sparanghelul!

Că virusul ăsta e primejdios, asta e clar! A doborât hectare întregi de păduri!

Asta e! Vă doresc jacă de pele și cercel în  ce gaură vreți voi!

Ne-am întors!

29 thoughts on “O luăm de la capăt”

  1. Bravo moncher, noroc de corona de minuni ca te’a scos de la isolation.
    E asimptomatic pe vremurile astea sa nu combati.
    al tau conect Ciupico

  2. N-am cum să ciripesc, io zbor la firul ierbii,da tare-mi mai plac trilurile privghetorii și muțenia uliului…

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.