Nea Stere și diversitatea

Dacă trebuie să vă descriu fesul, pantalonii de treiling sau vesta lui nea Stere, atunci voi căutați pagina lui Caramitru junior și n-aveți treabă aici. Nici nea Mătreață nu mai are nevoie de descriere. Nici banca din fața blocului, unde cei doi care alcătuiesc grupul local de dialog bezmetic, dar social, își fac veacul.

Pe o foaie de ziar, între ei, au așezat ceva merinde: cârnați și un bocan cu muștar.

-Vecinu’, fă-te încoa! sunt preluat imediat. Hai, că ete, vine alde Saxofon a lu’ Tamburet și-l punem să ne povestească cum a fost în America, la nunta lu’ fra’su! Hai, vecinu’ că e mai tare ca covidu’!

Și așa se întîmplă. Apare o uscătură la vreo 19-20 de ani, cu breton geluit, tricou Armani (cel puțin așa scrie, cu litere sclipitoare, de o șchioapă). Firește, pantaloni de treiling, galbeni, asorați cu muștarul celor doi reprezentanți ai societății civile.

-Ce faci, mă Saxofoane? îl ia nea Stere în primire. Ai fost, mă, în America?

-Am fost, bre, ce întrebi? Că m-a dat ăia peste cap acolo…

-De ce, mă Saxofoane? S-a pus cu săpunu’ pă tine, bestiili naibii!

-Nu, bre… Era blalaimeată la ei!

-Ce era, mă? nea Stere nu pricepe. Nici nea Mătreață. Nici eu.

-Blalaimeată, bre! N-ai auzit? Așa îi zice la ei când iese lumea la furat!

Nea Stere rămâne cu gura căscată.

-Cum, mă? Ies toți la furat?

-Nu, bre, nu toți! E ca la votare. Nu iese toți, da’ iese mulți! Așa e la ei!

-La furat, Saxofoane?

-Da, bre, dacă îți zic. E blalaimeată, n-auzi?

-Și ce fură, mă?

-Ce vrea ei!

-Și poliția? intervine și nea Mătreață.

-N-are treabă!

Nea Stere se uită la nea Mătreață. Nea Mătreață se uită la muștar. Eu mă uit încotro să apuc. Nea Stere răbufnește:

-Astea-i minicuni d-ale tale! Cum să iasă așa la furat… Cum mergea ai noștri la furat din conductă?

Saxofonul chicotește:

-Nu, bre. Ți-am zis că e blalaimeată! Așa e la ei. Strigi tare BLALAIMEATĂ, spargi geamu’ la magazin și intri acolo și iei ce vrei! Când ieși mai strigi odată BLALAIMEATĂ și gata!

-Și poliția nu se bagă?

-N-are, bre, treabă, n-auzi? Așa e la ei!

Nea Stere își face cruce. Nea Mătreață a rămas cu bucata de cârnat înțepenită la intrarea în orificiu.

-De-aia te-ai dus tu acolo, Saxofoane… – s-a prins nea Stere.

-Nu, bre…

-Așa o fi la ei… – mormăie nea Mătreață. Obicee d-ale lor, cum e… D-aia e evoluați, d-aia a ajuns ei pă lună!

Saxofon nu pricepe.

-Cine s-a dus pe lună, bre?

-Americanii, bă instrument dă suflat! i-o dă scurt Nea Stere.

-Pă bune? Când?

Nea Stere se uită pieziș la el, pe urmă zice într-o doară:

-Aoleu, Saxofoane… Ce șantier e în minte la tine… Te-ai dus acolo la ciordit…

-Nu, bre. Am fost la diasporă.

Nea Stere râde:

-Păi, io credeam c-ai fost la nuntă, bă!

-La nuntă, da’ și diasporă!

Nea Mătreață e interesat de nuntă, de aspectele care țin de viața de familie, în genere:

-Și? Alde frat’tu și-a luat fată bună?

-Chinezoaică! zbiară fudul Saxofon.

Nea Stere nu pricepe.

-Păi, nu era în America, mă?

-Ba da, bre. De acolo a luat-o!

-Păi, ăia are chinezi acolo?

-Are dă toate națiile, are negri, indieni, chinezi, ruși, mexicani…

-Aoleu! Și americanii unde-i?

-Ăștia e americanii, bre!

Aici nea Stere chiar nu mai pricepe nimic. Se uită la mine. Dau din cap, într-un fel din care n-are decât să înțeleagă ce vrea.

-Cum, mă? Amestecătură?

-Nu, bre, diversitate…

-Ce-i aia, mă?

-Diversitate, bre! Mi-a zis mie cumnata!

-Chinezoaica? se bagă, iar, nea Mătreață.

-Da, bre… E fată bună.

Nea Stere tot nu se lasă convins:

-Păi, ce, tu știi chinezește, Saxofoane?

-Nu, bre, mi-a zis englezește!

-Și ce, englezește știi?

-Mi-a tradus fra’ mio, că el a învățat și-i merge ca lumea acolo. Cântă la nunți, chefuri, d-astea…

-La cine cântă, mă, la chinezi?

-La chinezi, la negri, la americani… la toți…

Nea Stere nu știe ce să mai creadă. Îl lămurește nea Mătreață:

-O fi rupți americanii după acordeon, mă Stere!

Nu merge. Nea Stere tot nu e lămurit.

-Și ce zici că ți-a zis chinezoaica, mă?

-Că la ei e diversitate, d-aia are blalaimeată…

-Cum adică, Saxofoane? Ce are ăia? Ce rahat zici tu acolo?

-Adică amestecătură d-aia, cum zici matale! Că așa e mișto!

-Adică dacă ai amestecătură, e voie la furat!

-Chestii de-astea!

Nea Stere se uită la mine. Mă înghiontește:

-Vecinu’, ce naiba zice ăsta, tu-l în paș’ pe mă-sa?

Nu mă bag. Nu-i treaba mea.

-Așa, Saxofoane? Amestecătură? Așa-i bine, ai?

-Da, bre. D-aia are ei dă toate!

-Are pe moaș’sa pe gheață, Saxofoane! La păcănele când îți dă, bă, cîștig? Hă? Când e amestecătură sau când e d-un fel…

-Bre…

-Niciun bre! ‘tu-vă-n țambal cu prostiile voastre, că vă duceți acolo la supt droguri și vă-ntoarceți covidați la cap, ‘vă muma-n cur! Blalaimeată, ai? Păi, nu e blalaimeată destulă la noi? C-ați făcut țeava ciur de câtă benzină ați furat!

Mai stă puțin, se întoarce spre mine:

-Bre, vecinu’! Alde nen’tu Trump ăla, o fi el dilimache, da’ are și balamuc mare acolo. Auzi la ei, amestecătură! Blalaimeată!