După fâsâirea programului „doi ani de hapciu și injecții”, recunosc, eram curios să aflu care e următoarea boleșniță din program. Doar nu era să fie lăsat șeptelul să behăie slobod pe pășune! Era limpede că tusea era doar dulcele preludiu într-un futic care urmează să ne solicite vreme bună orificiile. Ce să fie? O molimă de gălbează, bube dulci, sculament, dambla? Și a venit. Boala maimuței. Să ne fie de bine!
În vreme ce grosul norodului își mai trage o sperietură și stoc de drojdie în cămară, îți vine să te întrebi: Bă! Care ai futut maimuța? Ieși, bă, în față și recunoaște! Și nu ne spune că era curvă și ai bulit-o pe un măr și o banană!
Boli și beteșuguri sunt de când lumea. Nu le-am născocit noi. Ba, până mai ieri, ne lăudam că am reușit să le dăm de cap. Dacă acum se ventilează intens teama ba de mucii de liliac, ba de găozul de maimuță e pentru că suntem o specie de căcăcioși. Sau am devenit. Iar derbedeii care trag clopotele știu că nu există sculă mai bună ca frica, dacă vrei să stăpânești șeptelul.
Au început deja programul cunoscut. Mai întâi micuțele știri (născocite sau doar lucrate corespunzător) prin care ni se dă de veste unde a mai pocnit un caz de maimuțăreală. Ceva vreme o să fim bubuiți cu știri din astea. Pentru pregătire/înmuiere. „A apărut/a fost semnalat/ a fost înregistrat un nou caz de maimuțăreală, în Anglia”, „un nou caz a fost descoperit la Fetești”, ” opt membri ai Ansamblului Călușarii Orizontali din Mizil, aflați în turneu la Darabani, au fost depistați etc.”. Cât să începi să fii convins că, în lumea asta, se bulesc maimuțe într-o disperare. Deja începi să privești cu suspiciune către vecini, te uiți chiorâș la hipsterul de șofer de Uber. Ăsta, la ce moacă are, nu vede păsărică de muiere vie, dar s-ar putea să iasă seara la agățat maimuțe, că e plin de ele pe faleză.
Pe urmă vin statisticile. În Norvegia x, în Italia y, În Polonia z (păzea!) cazuri de maimuțit. Apoi știrea că a apărut și la noi primul corditor de maimuțe. Când apar statisticile, încep talk show-urile dedicate, cu specialiști piesă și piesă. Astrologi, cititori în pietre, stomatologi pensionari, generali în rezervă, useriști – adică tot din ăștia pe care i-ai suspecta că au futut maimuțe, găini și curci la viața lor. Din momentul ăsta începe șmecheria cu știința. Și urecherea celor care refuză să înțeleagă ce treabă serioasă e asta! „Păi, ce bă? – or să te întrebe – tu ești doctor?” Și tu o să-i răspunzi: „da’ ce, doctoru’ a futut maimuțe? Arafat poate, posibil, da’ restu’?” Din momentul ăla ești pierdut. Pentru că ei fac regulile comunității.
Până vin ei cu vaccinul ( e clar că vine și asta, nu?) tu o să stai încuiat în casă și o să ieși doar cu declarație pe bază de „să mor io dacă vă mint”, în care o să explici unde vrei să te duci și de ce. Dacă mergi la futut, scrii acolo negru pe alb pe cine ai de gând să babardești(atașezi poza și proba ADN care certifică limpede că nu e maimuță), ce poziții ai în program și vii cu foaia vizată de respectiva/respectivul, care are obligația de a-ți da calificativ. Orice e sub satisfăcător înseamnă muncă în agricultură.
Când apare vaccinul lucrurile sunt deja clare. Primii sunt copiii și bătrânii. O să te întrebi, normal, cum naiba, că la ăștia riscul de futelniță e minim. Da’ de ce nu taci tu din gură, ce, ești doctor?
Firește, nu vor lipsi chenarele pe maidanele de socializare:
-fac labă, salvez o viață!
-ia-ți vibrator, arată că-ți pasă!
-noi ne tragem din maimuțe, nu ne-o tragem cu maimuțe!
Te uiți la știrile din Ucraina și te întrebi dacă actorașul ăla al lor e însurat, că parcă… Mai un război, mai o scumpire, mai niște stropi pe faianță, doi ani se duc repede. Și într-o zi o să auzi că s-au dus valurile. Și că în Marea Britanie s-a înregistrat un caz de febră aviară. Atunci o să zbieri:
-Aha! Știam eu că ăia fut găini!
Facebook Comments