Înainte de a năvăli pe subiect, niște utile precizări:
- Nu am deschis televizorul de niște ani. Și am supraviețuit. De fapt, tocmai de aia.
- Interesul meu pentru fotbal e neglijabil. Bine, exagerez. Nu există.
- Arafat e un bou, iar sistemul RoAlert e de tot căcatul.
Ultima precizare n-are legătură cu subiectul, dar pe mine nu mă deranjează. Dacă, totuși, cineva se simte deranjat de această a treia precizare, țin să-i atrag atenția că Arafat e un bou, iar sistemul RoAlert e de tot căcatul.
Am spus că interesul meu pentru fotbal e neglijabil. Cu toate astea, a existat o vreme în care știam pe dinafară numele jucătorilor echipei naționale, ba și numerele de pe tricou. Pur și simplu îmi intraseră în cap. Pentru că, cei tineri nu au cum pricepe asta, a exista o perioadă în istoria acestei țări când, inclusiv în fotbal, reușeam să depășim condiția mediocrității. Acum nici de aia nu ne mai apropiem.
Despre isprăvile cele mai recente ale echipei naționale de tatuaje și figuri am aflat din comentariile amicilor, de pe buboasa rețea de sălbăticeală numită Facebook. Și, ca să zic drept, ce mă lasă cu fermoarul descheiat nu e că tatuații/frezații/bărboșiții noștri iau buleală de la oricine le iese în cale, ci că amicii mei (de pe buboasa rețea de sălbăticeală etc.) sunt mirați, indignați, furioși, capsați, șucăriți, cu draci pe chestia asta. Ceea ce reprezintă o inadecvare borțoasă și gata să fete. Uluiți ar trebui să fim dacă și când leșinații ăia ar reuși să scape necălcați în picioare de bravii jucători ai Andorrei.
Bună parte din oftica microbiților se rostogolește, cumva previzibil, spre Federația Română de cică-Fotbal, acolo unde plăpândul securici burlanifer administrează bugetul pentru freze și tatuaje. Ceea ce nu pricep microbiștii băștinoși e că nu de aia e detașat alde Scurgerepluvială acolo. Și aici e momentul în care avem de luat o decizie crucială: o dăm pe politică sau nu? Răspunsul corect e unul singur: cucu politică! N-avem așa ceva, avem securici cu treaba lor.
Operațiunea Burlanul, prin care FRF a fost preluată de securici, a pornit de la constatarea că pe acolo era corupție. Chestie cumva corectă. Era. La fel de drept e că, după, e și mai multă. Pe lângă corupție, pe atunci, mai era și ceva fotbal. Și niscaiva dihori care se pricepeau la asta. S-a rezolvat. Se știe cum. Și acolo, ca mai peste tot în cele românești, s-a petrecut ceva care pute a mirare. Adică pretutindeni pe unde s-a „eradicatcorupțea” au înflorit diletantismul și mediocritatea. Dar asta nu incomoda. Pentru că în fotbal, chiar mediocru fiind, se pot învârti/spăla/produce destui bani, era esențial să Cluj. Și de atunci foarte mult Cluj. Dar asta nu e valabil doar la fotbal. Și – nu întrebați de ce- ăsta e un subiect despre care nu se vorbește. Deloc.
În timp ce ai noștri luau trei șuturi în cur de la muntenegreni, ungurii îi făceau de panaramă pe englezii ăia brexitați, vaccinați și în genunchi că BLM. Dacă aveți nevoie de o listă care să explice diferențele dintre noi și unguri, atunci slava! Mai întâi ai o națiune, apoi poți vorbi despre naționale.
N-am să spun că asta merităm. Nici că atâta putem. Da, instituțiile statului sunt populate aproape exclusiv cu imbecili, mediocri, dobitoci. Da, am făcut din sferto-docți elită intelectuală și din diletanți grei de cap elita artistică. Da, am fugărit niște corupți, ca să facem loc unor slugoi încă mai corupți. Da, facem mișto de vorbirea lui Hagi și belim ochii la niște împiedicați. Cu încăpățânare facem tot ceea ce e împotriva binelui nostru, ne punem preș în fața tuturor secăturilor și apoi ne mirăm de ce ni se întâmplă.
Ca microbiști, ca români, în mod onest, tot ce ne putem dori acum e ca panaramele tatuate să ia bătaie de la toți. La scoruri și mai abitir. E nevoie de binefăcătoare umilință. Și nu doar în fotbal. Umilința aceea care ne doboară, ne sfărâmă, dar din care, într-o bună zi, s-ar putea naște binecuvântata revoltă. Poate. Pentru că, până atunci, pe aici s-ar putea să nu mai fie altceva decât vite tatuate și bulaiști.
Facebook Comments