Nea Stere are un discipol. Precum Socrate odinioară. Am putea socoti chiar că banca din fața blocului a devenit un fel de Păltiniș. Astfel, tezaurul cultural, sofisticata școală de gândire reprezentate de cel pe care îl cunoaștem sub numele de Nea Stere capătă acces la posteritate.
Discipolul, așa cum am povestit deja, în treacăt, e rahitic, cu o pigmentație bej închis, foarte închis și un ochi care operează operațiunea privirii în mod autonom. Două lucruri nu-i lipsesc niciodată: telefonul și pantalonii de „treling”. Ca orice destoinic cetățean al acestei generații, Duracel (căci acesta e numele noului Alcibiade) e doar o extensie din material de proastă calitate a telefonului mobil. Ochiul său stâng e mereu atent la ecranul telefonului (ochiul drept face ce vrea, cum am explicat deja). Deplasarea lui din punctul A spre punctul B se face doar cu telefonul ridicat la jumătatea distanței dintre buric și bărbie, astfel încât să încapă în câmpul vizual (indiferent ce o însemna asta, în acest caz), iar desfătările muzicale scurse din dispozitiv să fie accesibile urechilor locuitorilor din acel cartier. Refrene memorabile au delectat astfel melomanii cvartalului de ceva vreme, de la „Io sunt Boss, ți-o dau la os”, până la „Am gagică cu bichini, lovele și Lamborghini”.
Lucrarea muzicală care însoțește azi deplasarea junelui Duracel este: „Să moară galaxia mea, ești cea mai prințesă stea!”. Răpit de suavele acorduri, însoțite, firește, de stihuri pe măsură, nea Stere nu ia seama la colegul său de cenaclu, nea Mătreață, care explorează, cu arătătorul mâinii drepte, defileul nării stângi. Duracel merge bâțâit, scuipă, dă din mâini, face cu ochiul (nu întrebați care) unei fete care se ducea la treaba ei, însoțindu-și mecanica oculară cu un sugestiv gest.
-Ia uite-l, bre! îl vede nea Stere. Bă, baterie mică, ia zi, ce mai spune enternetu, bă?
Ăla mic se proptește crăcănat în fața lui nea Stere, se scarpină în cur, presează nara cu un deșt și pe nara liberă evacuează un muc european, care e proiectat la o distanța prevăzută de normele de distanțare socială.
-Nu știu, bre, că n-am intrat, c-a fost ucraină la noi aseară! răcnește Duracel.
-Aoleu, da’ de ce, bă Duracele? întreabă nea Mătreață.
-A venit tata vaccinat și a rablagit-o pă mama! D-aia! Și după aia m-a fugărit și pă mine să mă bage pă avarii!
-Aoleu! tușește nea Stere. Păi, di ce, bă?
-C-a venit el perforat, d-aia! Că zicea dă sor-mea, că mama a făcut-o panaramă și d-aia a plecat aia în Italia să dea cu curu.
-I-auzi, bă Duracele! hlizește nea Stere. Păi, așa e? Aia face soră-ta în Italia?
Nea Mătreață a isprăvit cu nasul, acum a demarat operațiunea de eliberare a găurii urechii.
-Nu, bre, așa zicea moșu!
-Aha! face nea Stere. Bine, mă, și ce face, dă fapt, sor-ta în Italia!
-Joacă la bingo! se obrăznicește, rânjind, Duracel.
Nea Stere se uită chiorâș la el, nea Mătreață a rămas cu deștul în ureche. Nea Stere zice:
-Duracele, vrei să te fac cu mov pă la ochi, mă?
-Nu, bre, da’ ce întrebi și matale… Ce samsungu meu să facă? Parcă nu știi..
Puștiul nu e stânjenit, dar știe să mimeze o lejeră jenă. De fapt nu știe, dar încearcă. Trucurile astea nu țin, totuși, la bătrânii și încercații rapsozi, așa că cei doi lămuresc îndată lucrurile, într-un tir care curge cu o grăbită cadență.
Nea Stere: Rade făcălețul?
Nea Mătreață: Dă morcovu’ la strungăreață?
Nea Stere: Stoarce aracetu?
Nea Măreață: Înmoaie zgârciu’?
Nea Stere: Dă cremvuștu’ cu muștar?
Nea Mătreață: Mulge știuletele?
Nea Stere: Linge ecleru?
Duracel e copleșit. Nu știe dacă să se simtă rușinat sau să râdă. Așa că hlizește năuc, mai propulsează o flegmă și, ca întotdeauna când caută idei, se scarpină în cur. În cele din urmă cele două prodigioase piscuri ale gândirii îl cruță.
-Ce vrei, bre? D-aia era moșu’ cu ranga pă noi, că aia nu mai trimete bani. Și mi-am luat io omor degeaba.
-V-a rupt ăla, hă? se interesează nea Mătreață.
-Nu ți-am zis, bre? Avarie! Lu’ mama i-a scăpat o periculoasă de s-a dat cu capu’ dă perete și mie mi-a rupt curu cu șuturi.
-Deh, bă Duracele! Așa e la voi, la diversități! exprimă nea Stere un zgârci de compasiune.
Duracel continuă să-și lepede necazul:
-P-ormă i-a părut rău, că aia plângea, io cu curul rupt. Și a zis că să duce să ia benzină să-și dea foc!
-I-auzi, bre, la el! face nea Stere. Benzină! Pă voi vă dă banii afară din casă, Duracele!
-E greu, bre! oftează junele discipol. Cre’ că plec și io în Italia…
-Nu mai spune! îl ia nea Stere din scurt. Și ce să faci tu, bă, acolo? Ce meserie ai tu?
-Mă descurc eu să produc.
Nea Stere se uită din nou chiorâș la el. Cam pricepe el ce vrea să zică „produsul” ăsta, așa că îl readuce pe tânărul discipol pe teritoriul rațiunii:
-Auzi, baterie, bă tu vrei să dai piulița la șurub?
Duracel nu răspunde. Se scarpină în cur, cumva rușinat. Nea Stere nu-l slăbește:
-Păi, atunci îi zic io lu’ tac-tu să te ia la șipcă, să-ți bagele mințile în cap.
Nea Stere se holbează încercând să deslușească sofisticata heraldică reprezentată pe tricoul mai tânărului său învățăcel.
-Ce e aia acolo, bă?
-E de rocker, bre! Nu știi matale! se fudulește acumulatorul.
-Te-ai făcut rocker, mă?
-Nu, bre, e de la un rocker!
-L-ai ciordit, ai? intuiește nea Stere.
-Nu, bre! Am făcut schimb!
-Ce schimb, mă, ia zi?
-El mi-a dat tricou’ și i-o i-am dat omor! rânjește Duracel.
Nea Stere e cătrănit:
-Aoleu, Duracele, ce o să iasă din tine! N-are codu’ penal articole câte ai tu.
-Auzi, bre! schimbă piticania subiectul. Ce zice ăștia, l-a șchimbat ăștia pă Ohanis?
-Nu l-a schimbat, bă, de unde ai scos-o?
-Păi, așa zice că l-a șchimbat ș-a pus un general!
-A pus, bă baterie, da’ l-a pus prim dă ministru, care-i altceva! Aoleu, Duracele, ce loc de parcare e în țeasta ta!
-Și ăsta ce face, bre?
-Cine, Duracele?
-Ăsta, generalu’…
-Ce face și ohanisu tău!
-Păi, cum adică, bre?
-Adică ce face și sor-ta, tot la străini, da’ pă bani mai mulți! Aia face amândoi!
Facebook Comments