Adevărata miză

on

|

views

and

comments

Îndesarea Finlandei și Suediei în NATO, pe repede înainte, era o știre cu mult, mult mai importantă decât ciomăgeala din Ucraina. Tocmai de aceea a fost livrată discret, în grabă, apoi rapid evacuată din atenția publică. Înfierbântarea din Ucraina a servit atât ca pretext pentru această decizie, cât și ca utilă diversiune pentru a muta rapid atenția de aici.

De ce este atât de importantă această decizie a americanilor (fie, a NATO!)? Pentru a înțelege asta devine obligatorie extinderea perspectivei sau, cum ar spune americanii, un zoom out. În primul rând vom ignora rahatul mâncat, ca de obicei, de divizia „analiștilor”, „specialiștilor în politică externă”, a „experților în securitate globală” ș.a.m.d. Nu are absolut nicio legătură cu insecuritatea care ar fi „generată de conflictul din Ucraina”, nici cu „întărirea flancului nord-estic al alianței” cum explică puhoiul de specialiști care împut spațiul nostru public. Din prostie sau din alte motive, contează mai puțin.

E suficient să privim propriul nostru proces de aderare la NATO pentru a ne aminti că, până recent, cârdășia asta militară funcționa după niște reguli. Reguli care acum par a fi devenit, subit, neimportante. Dincolo de mecanismul de aderare propriu-zis,  simplificat, redus la ridicol, de această dată, NATO pare să fi decis să ignore una dintre regulile sale de căpătâi, aceea de a nu importa conflicte sau potențial de conflict. Regula consultării, a deciziei colective și a consensului unanim, din nou, a fost pasată cu pare viteză. Consultările nu au existat, decizia a luat-o o singură capitală, iar opoziția Turciei a fost rezolvată cu obișnuitele presiuni (plus, previzibil, niște favoruri).

În aparență întreaga precipitare pare a fi justificată de conflictul din Ucraina și riscurile de securitate la care ar fi expuse cele două state scandinave. În realitate, tocmai acele riscuri de securitate, admițând că ar exista, ar fi fost un impediment în calea unui proces normal de aderare. Să ne amintim insistența cu care ni s-a solicitat, pentru a putea adera, rezolvarea litigiilor cu Ucraina și normalizarea relației cu Rusia. Și atunci, despre ce este vorba, de fapt? Iar răspunsul e cel deja cunoscut de multă, multă vreme: petrolul. Sau mai exact o uriașă rezervă de resurse naturale.

 

Pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba, facem acel zoom out despre care vorbeam la început. O imagine poate ajuta.

E momentul să discutăm despre spațiul arctic. Mai exact despre o organizație numită Consiliul Arctic, fondată în 1992, din care fac parte țările care se învecinează și/sau sunt traversate de cercul arctic. Adică: Rusia, Canada, SUA (Alaska), Islanda, Danemarca, Norvegia, Suedia și Finlanda. Acum lucrurile devin puțin mai clare. Avem, de o parte, Rusia, care acoperă aproape o jumătate din Cercul Arctic și SUA împreună cu state din sfera sa de influență, care împart restul.

Obiectivul formal al Consiliului Arctic ar fi acela de a promova coordonarea deciziilor legate de teritoriile arctice de o manieră care să promoveze o dezvoltare durabilă bla-bla-bla. Pe românește, împărțirea prăzii. Și cum acolo discutăm despre o pradă considerabilă, nu mai surprinde pe nimeni că Beijingul nu se dorește lăsat în afara jocului, așa că s-a auto-proclamat „near arctic state” – orice ar putea însemna asta. China, deși nu are niciun argument geografic, este extrem de fermă în susținerea pretențiilor sale legate de împărțirea resurselor aflate dincolo de cercul polar. Așa că, din 2013, a obțiunut statutul de „observator” – din nou, orice ar însemna asta. Nu e singurul stat cu acest statut, i se alătură: Marea Britanie, Franța, Italia, Japonia, Olanda, Coreea de Sud, Polonia, India, Elveția (!), Spania și Singapore. Pe scurt, marile puteri și marile economii ale planetei, plus Polonia și Singapore. Deloc surprinzător, în ultimii ani, Turcia și Arabia Saudită reclamă tot mai vocal dreptul de a fi, de asemenea, prezente în această combinație.

De ce acest interes pentru acel înghețat teritoriu? Pentru că discutăm despre uriașe de resurse de petrol și gaze. Conform unor  evaluări, resursele de petrol și gaze naturale din acel spațiu depășesc tot restul resurselor de acest tip ale lumii, luate la un loc. Alte evaluări vorbesc doar despre circa 25%.

Adăugați la asta uriașe resurse de aur, platină, fier, cupru, plumb, nichel, litiu, zinc etc. Acum miza devine tot mai evidentă.

Marile economii se află, de bună vreme, într-o acută luptă pentru resurse energetice și minerale. Care au devenit tot mai rare și tot mai greu accesibile. Din această perspectivă, Rusia are o poziție evident privilegiată. Niciuna dintre celelalte mari puteri sau economii nu dețin resurse comparabile cu cele pe care le are Rusia la dispoziție. Datorită întinderii sale și uriașului teritoriu aflat dincolo de cercul polar, Rusia ar putea controla majoritatea resurselor aflate în acel spațiu. Iar asta e o problemă pentru SUA și aliații săi.

 

Războiul din Ucraina a arătat nivelul de dependență al economiei occidentale, cu precădere cea europeană, de resursele pompate din Rusia. Ascensiunea extraordinară a Chinei și reorientarea Rusiei către Asia ar putea însemna decuplarea totală a occidentalilor de la resurse. Iar efectele ar fi catastrofale pentru aceste economii și securitatea acestor state.

Acum putem reveni la aderarea Suediei și Finlandei la NATO. O simplă privire asupra statelor megieșe teritoriului arctic, respectiv asupra membrilor Consiliului Arctic, ne arată că Suedia și Finlanda erau singurele state arctice (cu evidenta excepție a Rusiei) neînmatriculate în NATO. Simplu. Despre asta era vorba. Despre extinderea „umbrelei de securitate” asupra resurselor arctice, respectiv despre voturi în Consiliu.

Acum cred că e limpede despre ce este, de fapt, vorba. UE și SUA au o disperată nevoie de resurse. Dacă SUA și Canada dispun de anumite resurse, sunt departe de a fi auto-suficiente (poate doar Canada); UE, pe de altă parte, se află într-un raport de strictă dependență de Rusia. E un fapt. Iar pentru viitor, soarta resurselor arctice este vitală. Dacă acele resurse vor curge spre Asia (dată fiind și reorientarea Rusiei – constrânsă de imbecila politică occidentală) sau spre Occident devine o chestiune vitală. Aceasta e adevărata miză.

Facebook Comments

Share this
Tags

Must-read

Democrația taiwaneză

Tot aud, de ceva vreme, cum trebuie protejată democrația taiwaneză. Dacă trebuie protejată, trebuie. O fi în pericol, precum cocostârcul de stâncă. Sau veverița...

Brici, maimuță – clar?

  Ori de câte ori aud vorbindu-se despre legume și beneficiile pe care le-ar aduce acestea, mă gândesc la Joe Biden. Cred că afirmația se...

Un pas prea departe

Un bramburit merge la plajă cu nevasta. Ajuns acolo e tulburat de prisosul de epidermă care îmbracă varii forme de relief - munți, dealuri,...

Recent articles

More like this

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.